1904: Alexandru I. Naum: Imn lui Ştefan cel Mare

Ștefan cel Mare, în LUCEAFĂRUL, nr 12-13 din 1904

O, Ştefan, voevoade sfânt,

Plecăm genunchi şi frunte

Pătrunşi de-al patriei avânt

Din vremile cărunte,

Căci astăzi s-au îndeplinit

Ani mulţi, ani patru sute,

De când din lume te-ai pornit

Spre raiuri nevăzute.

Precum măreţ pe cer stăpân

Răsare mândrul soare,

Astfel în cugetul român

Icoana ta răsare.

De vremuri vechi ne aminteşti

Aşa de-ndepărtate

În lupte mari şi vitejeşti

Şi-n biruinţi bogate.

Când ţara-ntreagă curăţeai

De leşi şi păgânime,

Când împotriva lor porneai

Cu-a şoimilor mulţime,

Şi-n urma lor se ridica

Măreţ flamura tării,

Şi-n codri buciumul suna

Blestemul răzbunării:

Pe cât ai fost plin de avânt

Şi-nvingător puternic,

Pe-atât ai fost de bun şi sfânt,

De drept şi de cucernic.

De chipul tău dumnezeiesc

Din negura robiii

Şi până azi te pomenesc

Bătrânii şi copii.

O, vină, Ştefane, acum

Încununat de rază,

Pe-al slavei şi-al dreptăţii drum

Moldova îndreptează;

Şi dă o goană prin străini,

Duşmanii ţării tale,

C-o sfâşie aceşti haini

Şi-o fac să plângă-n jale!

O, vină cu-al tău braţ de fier

Ne cheamă iar la luptă,

Fă iar senin al ţării cer

Virtutea ne-ntreruptă,

Îmbărbătează-ne să fim

Ca vechii tăi tovarăşi;

La glasul tău să tresărim

Din bucium sună iarăşi![1]

LUCEAFARUL, 1904: Putna în secolul XVIII

[1] Luceafărul, Nr. 12-13, Anul III, Budapesta 1 Iulie stil vechi 1904, p. 237

BUCOVINA ÎN POEZIE No Comments Dec 1

1904: Vasile Bumbac: Odă Eroului Ştefan cel Mare şi Sfânt

O, Ştefane, voinic de fală,

Tu-n ţară-atunci ni te-ai ivit

Când lifte crunte dau năvală

Cu sabie şi foc cumplit.

Acel potop de grea urgie

Era să-i stângă pe români,

Dar tu-ai păşit cu bărbăţie

Scâpînd moşia de păgâni.

De fala ta vorbeşte Baia

Şi Racova de braţul tău,

Când înţelese lighioana

Că domnul Ştefan este Leu.

Alţi martori vechi sunt Războienii,

Cozminul cu Dumbrava sa,

Când cu panţiri şi cu seimenii

Făcuşi minuni în ţara ta.

Dar şi ruinele cetăţii

Sucevei pururea şoptesc

Că stâlp al fost creştinătăţii

Şi pentru neamul românesc.

O, geniu dus la nemurire,

Priveşte tu de sus spre noi,

Fă rugă la dumnezeire

Să ne scutească de nevoi![1]

”Familia” debutului lui Vasile Bumbac

[1] Luceafărul, Nr. 12-13, Anul III, Budapesta 1 Iulie stil vechi 1904, p. 236

BUCOVINA ÎN POEZIE No Comments Dec 1

1904: Octavian Goga: De la noi

Cu fruntea-n ţărână plângând azi ne vezi

Din slavă, cerescule soare,

Rugându-ne ţie; azi sufletul nostru

Tu lasă-l departe să zboare.

Trimite şi vântul, pribeagul drumeţ,

El, crainicul bolţii albastre,

Să ducă departe pe aripa lui

Cuvântul strigărilor noastre.

Acolo, departe, spre soare răsare,

În freamăt de foi din dumbravă

Pe veci cetluite în marmură rece

Dorm clipele noastre de slavă.

Voi sunteţi acolo, viteji pârcălabi

Şi voi prea cinstiţilor vornici,

Statornici, în cinstea de lege şi ţară,

În focul credinţei statornici.

Acolo dormi şi tu, arhanghel bătrân,

Tu, Ştefane, sfânt Voevoade,

Ce-ai scris strălucirea norodului tău

Cu sânge duşman de noroade.

De sfânta ta dreaptă, de spada ta sfântă

Spun toate poveştile slovei;

Să nu se-nfioare de numele tău,

Nu-i frunză în codrii Moldovei…

Azi maşteră-i vremea… Acum văduvite

Zac sfintele tale oţele

Şi luna când trece prelung se-nfioară,

Căci vede rugina pe ele.

Amarnic ne poartă pe strâmbe cărări

Vicleana şi vitrega soarte,

Mărit Voevoade, străină-i ţărâna

De vise şi fulgere moarte…

Noi suntem drumeţii piticelor vremi

Pitici în putinţă şi-n vrere,

Copii fără sprijin, ne scurgem viaţa

Din dor şi din nemângâiere.

A noastră moşie, frumoasă nespus,

Grumazul şi-a-ntins spre pierzare,

Căci braţele noastre azi spadă nu strâng,

Şi steag ţara noastră nu are…

Măria Ta, suntem bătuţi de nevoi.

La noi în zadar ară plugul,

Căci holdelor noastre cu spicul de aur

Străinul le fură belşugul,

Am vrea să purcedem cu jertfele laudei,

Dar n-avem nimica la casă.

Măria Ta, toate străinii le duc

Şi numai cu lacrimi ne lasă…

Dar spunem cu toţii nevestelor noastre

Să plângă cu lacrimi de jale,

Potopul să treacă şi plaiuri şi munte

Să spele oţelele tale.

Atunci când în soare din nou străluci-vor,

De sus, din a ta-mpărăţie:

Crai tânăr, crai mândru, crai nou să le-ncingă,

Trimite, rugămu-ne ţie![1]

Tinerii soţi Hortensia şi Octavian Goga

[1] Luceafărul, Nr. 12-13, Anul III, Budapesta 1 Iulie stil vechi 1904, p. 227

BUCOVINA ÎN POEZIE No Comments Dec 1

e ziua României, Doamne Sfinte?

ce vini străvechi ne-ai pus să ispăşim

pe calea vremii efemere, Doamne,

deşi-nţelegi că încă te iubim

şi în lumina ta încărunţim

precum frunzişul anilor în toamne?

de ce n-ai milă, Doamne, de români

şi-i risipeşti sub ierburi ca martiri,

iar împlinirea încă ne-o amâni

şi-n ţara noastră nu suntem stăpâni

decât pe crezul sfintelor psaltiri?

ce ierni vrăjmaşe ne-ai zidit în jur

de ne-ai ascuns şi lumânarea-n piatră,

de ce nu dai visărilor contur

de parcă-am fi urmaşii unui fur

întemniţaţi pe propria lor vatră?

de ce nu vii ca să păşeşti cu noi

măcar în ceasul sfânt de sărbătoare

când neamul parcă uită de nevoi

şi resemnat în clipa de apoi

îşi află repetat crucificare?

de ce ne iei şi-această împlinire

şi-n loc să te slăvim prin cânt şi joc

îngenunchem doar ca să-ţi dăm de ştire

că-ţi aparţinem cu întreaga fire

aidoma scânteii unui foc?

de ce te rupi de neamul din colind

ce te păstrează-n suflet şi-n cuvinte,

de ce n-auzi cum rugile cuprind

un murmur pământesc doar întrebând:

e ziua României, Doamne Sfinte?

Poezie de ion dragusanul No Comments Nov 30

„Ultimele momente din viaţa” lui Ştefan cel Mare

LUCEAFARUL, 1904: Piatra mormântului lui Ştefan cel Mare

„Voi termina analiza documentelor găsite în Sanudo, rezumând o epistolă de cel mai mare interes, ce se află în tomul 6, pag. 19, al Diariului neobositului veneţian. Epistola este datată din Buda, 26 Iulie 1504, şi scrisă de medicul Leonardo de Massari. Ea povesteşte moartea lui Ştefan cel Mare şi ne face să asistăm la ultimele momente ale eroului român. Leonardo de Massari începe prin a descrie spaima suscitată în Ungaria prin moartea lui Ştefan cel Mare, lăsând el doi fii, unul mai mare, în Moldova, şi altul mai mic, petrecător în Constantinopole, pe lângă Sultan, astfel că toţi se temeau ca nu cumva turcii să încerce cu forţa să pună la domnie pe acesta din urmă, şi se şi auzise că armata otomană s-ar fi mişcat deja, în număr de 60.000, ceea ce a provocat, din partea Ungariei, un ordin, trimis în Transilvania secuilor, de a sta gata să dea ajutor moldovenilor. Povesteşte, în urmă, ultimele momente din viaţa lui Ştefan, şi anume: având răni pe picioare, care deodată începură a se întinde aşa de mult, încât medicii, veneţianul Ieronim da Cesena şi un evreu de la Hanul tătărăsc, au fost siliţi a recurge la ardere, pentru reducerea plăgilor, şi considerau cazul ca mortal; boierii s-au apucat a se certa despre alegerea unui nou Domn, unii preferind pe cel mai mare fiu, alţii pe cel mai mic, ce se afla în Turcia; acestea ajungând la ştirea lui Ştefan, pe când era aproape de agonie, el s-a arătat la moarte, ca şi în viaţă şi sănătate, teribil şi prudent în acelaşi timp, qual cossi come in vita et sanita ita in morte mostro esser et terribile et prudente. Făcând să-l ducă cu patul în câmp, unde se discuta alegerea domnească, acolo porunci să prindă şi să taie pe principalii agitatori.

Pe urmă, ţinu aci un discurs, declarând că ştie că moare şi nu-i împiedică pe dânşii de a alege la domnie pe oricine vor voi dintre fii săi, dar acesta să fie cel mai capabil de a apăra ţara; atunci toţi au aclamat pe fiul cel mai mare, căruia au jurat pe loc credinţă, însuşi Ştefan urcându-l pe tron. După aceea, muribundul erou s-a întors în palat şi peste două zile a murit, urmându-i la domnie acel fiu (Bogdan-Vlad, finul lui Vlad Ţepeş, cunoscut drept Bogdan cel Orb – n. n.), căruia se spera că nu se vor opune nici turcii şi care are acum un ambasador în Ungaria.

Aci se opresc descoperirile mele asupra lui Ştefan cel Mare. Documente şi mai numeroase asupra marelui nostru Principe există, fără îndoială, ascunse încă subt pulberea seculară a arhivelor Italiei. Aceste documente, date la lumină, ne vor face cu desăvârşire cunoscută, subt toate aspectele sale, marea figură a acelui principe, care a rezumat într-însul, în cel mai mare grad, calităţile superioare ale unul adevărat şef de Stat, adică: eroismul militar şi înţelepciunea politică”[1].

[1] Atheneul Român, Documente Istorice descoperite în Arhivele Italiei de C. Esarcu. Conferinţă publică ţinută în seara de 8 Aprilie 1878, Bucureşti 1878, pp. 93, 94

Aşa vă place Istoria? No Comments Nov 30