1904: Alexandru I. Naum: Imn lui Ştefan cel Mare
O, Ştefan, voevoade sfânt,
Plecăm genunchi şi frunte
Pătrunşi de-al patriei avânt
Din vremile cărunte,
Căci astăzi s-au îndeplinit
Ani mulţi, ani patru sute,
De când din lume te-ai pornit
Spre raiuri nevăzute.
Precum măreţ pe cer stăpân
Răsare mândrul soare,
Astfel în cugetul român
Icoana ta răsare.
De vremuri vechi ne aminteşti
Aşa de-ndepărtate
În lupte mari şi vitejeşti
Şi-n biruinţi bogate.
Când ţara-ntreagă curăţeai
De leşi şi păgânime,
Când împotriva lor porneai
Cu-a şoimilor mulţime,
Şi-n urma lor se ridica
Măreţ flamura tării,
Şi-n codri buciumul suna
Blestemul răzbunării:
Pe cât ai fost plin de avânt
Şi-nvingător puternic,
Pe-atât ai fost de bun şi sfânt,
De drept şi de cucernic.
De chipul tău dumnezeiesc
Din negura robiii
Şi până azi te pomenesc
Bătrânii şi copii.
O, vină, Ştefane, acum
Încununat de rază,
Pe-al slavei şi-al dreptăţii drum
Moldova îndreptează;
Şi dă o goană prin străini,
Duşmanii ţării tale,
C-o sfâşie aceşti haini
Şi-o fac să plângă-n jale!
O, vină cu-al tău braţ de fier
Ne cheamă iar la luptă,
Fă iar senin al ţării cer
Virtutea ne-ntreruptă,
Îmbărbătează-ne să fim
Ca vechii tăi tovarăşi;
La glasul tău să tresărim
Din bucium sună iarăşi![1]
[1] Luceafărul, Nr. 12-13, Anul III, Budapesta 1 Iulie stil vechi 1904, p. 237