Dragusanul - Blog - Part 18

Un preot dărâmă un monument istoric. Buzincu doarme

 

 

 

 

Cea mai veche fotografie a satului Breaza, făcută prin anii 1870, încredinţa memoriei şi două monumente de artă veche moldovenească, biserica (1) şi clopotniţa (2), construite la Fundu Moldovei în 1682, biserică primită în dar (de fapt, cumpărată), demontată şi adusă la Breaza, în 1824, unde a fost montată şi dată în folosinţă de către legendarul preot Vasile Comarniţchi, cel care a făcut parte din delegaţia care a adus, din Polonia, moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava şi care, în 7 august 1826, semna o mărturie, la Breaza, pe care el o scrisese „Coram me / Alexius Komurnitzki / administ”.  În biserica din Breaza a cântat Iraclie Porumbescu, în 14 septembrie 1843, de Ziua Crucii, „Cheruvicul” şi „Axionul”, după cum singur povestea în naraţiunea „un episod ca zece, din anul 1843”, intitulată „Încă însurat nu fusesem” [1].

 

 

 

 

Construirea biserici noi din Breaza a început în 25 mai 1914, pe malul Moldovei, pe un teren donat de familiile Ioniţă Ursachi şi Mihai Droniuc, dar zidirea bisericii din cărămidă, în formă de cruce, până la acoperiş, s-a făcut până în toamna anului 1914, când, din pricina războiului mondial, lucrările au fost sistate, pentru a fi reluate abia în 1924, cu sprijinul financiar al Fondului Bisericesc al Bucovinei. Sfinţirea noului şi frumosului lăcaş de cult s-a făcut în ziua de 26 septembrie 1926, „de către un sobor de preoţi, în frunte cu ÎPS Mitropolitul Nectarie Cotlarciuc” (născut la Stulpican), biserica veche, din deal, fiind demontată şi reclădită, în cătunul Pârâul Neagra, unde există, modificată, şi astăzi. Din monumentul de artă veche moldovenească (românii câmpulungeni îşi construiau singuri bisericile şi nu acceptau decât preoţi care proveneau din rândurile lor, în mare majoritate şcoliţi prin Ardeal), a rămas, pe dealul Brezei, doar clopotniţa hexagonală, care da farmec şi identitate comunei.

 

 

Străvechea clopotniţă din Fundu Moldovei, păstrată la Breaza

 

 

Din primăvara acestui an, nici măcar clopotniţa nu mai există, fiind demontată de preotul care a câştigat licitaţia de investire parohială la Breaza, care s-a pus de turnat betoane peste temeliile istoriei. Nu ar fi o problemă dacă, după exemplul vămenilor, acest monument mărturisitor ar fi reasamblat în Muzeul Satului Bucovinean, dar, judecând după “amplasarea” clopotului, în faţa platformei de beton, vechile grinzi încărcate de istorie vor sfârşi anonimizate prin cine ştie ce construcţii civile sau chiar în vetrele uriaşei case parohiale, care, pe timp de iarnă, trebuie încălzită.

 

 

 

 

 

 

În vremea asta, ştabul Direcţiei de Culte şi Patrimoniu, care, exact în acelaşi “itinerariu” de program de lucru, este şi conferenţiar (îmi este greu să scriu “universitar”), doarme. Fără îndoială, parohii pot face tot ce poftesc pe moşiile arendate pentru prestări de servicii, dar Aurel Buzincu, ca tartor al patrimoniului, ar trebui să dea aprobări pentru demolări, cu condiţia conservării, fie şi în ală locaţie, a puţinelor piese de patrimoniu care mai suravieţuiesc prin acest judeţ.

 

 

 

 

[1] IRACLIE PORUMBESCU, Încă însurat nu fusesem, în „Scrierile lui Iraclie Porumbescu”, Cernăuţi 1898, pp. 145-147


Oameni liberi din Câmpulung, iobagi la Zahareşti

 

 

 

10 Iulie 1765. Cercetare pentru Zahareşti. Se întreabă „Toader Bădiliţă, mazil, ce a fost vornic în Suceava, bătrân de 89 ani: „De la pace, de când au ieşit turcii din Cameniţa şi leşii de pe aceste locuri, sunt 60 şi mai bine de ani… Până la moscalii cei vechi”… Bogdan, fratele lui Andrii, diaconul armenesc şi fratele popii Manii: „A fost luat Petrii Chişcu un ghizdan cu nişte scrisori!… Toader Lehaci: „Tot Miclescul le-a luat dijmă şi a stăpânit acea moşie”… „Eu, Lupul ŞandruGrigorii Şandru şi Grigorii Sturzea” au mărturisit… că… au arat pe acea moşie şi s-au hrănit”… Preotul Gherasim şi preotul Mihăilă, tot de la Câmpulung: „Încă ar fi dat socru-său, Pintelei Şandru, şi pogonărit de păpuşoi, când ara în Zahareşti, iar a dijmui, tot Micleştii i-au dijmuit”… Dumitraşco Bărdan: „Fiind ei copilandri, ara tatăl său în Zahareşti”… Petre sin lui Gheorghiţă Dornean a mărturisit cu sufletul lui, primind şi carte de blestem, cum că el a apucat, înaintea moscalilor celor de demult, pe Gavril Miclescul vornic în Câmpulung, şi-şi stăpânea şi moşia Zahareştii… Toader Budăi: „A  auzit pe Pintilei, vitregul său… Vrând ei ca să iasă din sat, a prins de veste Miclescul şi nu i-a lăsat, trăgându-i vecini de Zahareşti şi, dând ei jalobă la Divan, cum că ar fi trăit în Zahareşti moşul său şi tatăl său într-acel sat, în Zahareşti, iar drept vecini n-au fost, şi, îndreptându-se la Divan, au scăpat de vecinătate”… Ioan Haidău ot Horodniceni… a mărturisit că, de 45 ani, de când a venit stolnicul Şărban în Horodniceni, el încă a venit acolo, în Horodniceni… şi el a fost tot păstor la bucatele dumisale, şi tot acolo, pe acea moşie Zahareşti, păştea vitele, dându-i Miclescul de-şi păştea vitele cu învoială”. Însă, de la moscalii vechi, încoace, ştiu… Costandin Platonescul, câmpulungean, şi tatăl său, Ionaşcu PlatonescuSărghie Cucul ot Drăgoeşti… Toader Toros, armean din Suceavă… A ţinut acea moşie, Zahareş­tii, cu adet pe ani, de-şi păştea bucatele… Grigorii Tăbăcariul din Suceavă a arătat un zapis de 25 de ani, care zapis s-a dat la mâna dumnealui, lui Gavril Miclescul, postelnic, care zapis este de la Dumitraşcu Şeptelici, vândzându-i dijma din fânul din Zahareşti … A venit dijmaşul Miclescului şi a luat dijma”. / Iscălesc: Costantin Cantacuzin, Ban, Canano Pitar”[1].

 

 

Stroieşti – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

 

[1] Iorga, N., Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, VII, Bucureşti 1904, pp. 222, 223


Ziua zicălașului primaș Narcis Rotaru

 

 

Violonistul Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava, Narcis Rotaru, primaș, împreună cu Adrian Pulpă, în trupa de recuperatori de memorie muzicală românească „Zicălașii”, își sărbătorește, astăzi, ziua nașterii, deși Narcis Rotaru, ca toți adevărații artiști, se naște iar și iar, aproape în fiecare clipită, prin fiecare cântec scos la iveală, pentru a fi slobozit în inefabilul luminii zilei. La chip și, fără îndoială, prin talent, seamănă cu neuitatul Ion Voicu, dar are propria sa individualitate, fiind un mucalit plin de haz, atunci când lasă arcușul din mână.

 

 

 

 

Împlinit ca om, prin ivirea unei crăiese, căreia nu i-a scăpat nici un licăr (i-a dedicat și un concediu de paternitate), violonistul Narcis Rotaru a deprins, cu o remarcabilă naturalețe, stilurile lăutărești ale veacurilor, trecând de la primaș la secund, funcție de arhitectura cântării, cu inspirație mereu proaspătă și creatoare. „Citește” partiturile străvechi cu pricepere și dezinvoltură, motiv pentru care, împreună cu ceilalți patru „zicălași” (Petru Oloieru, Răzvan Mitoceanu, Ionuț Chitic și Adrian Pulpă), contează pentru mine drept adevărată personalitate creatoare a acestui nord de țară românească a Moldovei. Iar ziua nașterii lui devine, în sufletul meu, un reper important al vieții care mi-a fost dăruită.

 

 

 

 

La mulți ani, Narcis Rotaru

și Dumnezeu să ni te ție

numai întru bucurie!

 

 


Gheorghe SCÂNTEI, colecţionarul de înţelepciune

 

Gheorghe Scântei, într-o zi memorabilă

 

Timp de o îndelungată viaţă, suceveanul Gheorghe Scântei a colecţionat înţelepciune, apoi, când a venit vremea, a încredinţat-o tuturor celor care au sau vor avea nevoie de ea, prin două volume de aforisme inedite, „Luminile pleiadei”, volume care au dezmorţit lumea culturală suceveană, dintr-odată implicată solidar în organizarea lansării celor două volume, atât ca instituţii, cât şi ca simpli slujitori ai culturii. Acolo, în cele peste 700 de pagini ale volumelor sale, Gheorghe Scântei soarbe din veşnicie, izvorul pământesc al nemuririi întrupându-se, dintotdeauna, în înţelepciune şi, implicit, în mărturisirea şi încredinţarea ei din generaţie în generaţie.

 

Cartea care se va lansa miercuri, 22 aprilie 2015

 

 

 

Îmi amintesc, de parcă s-ar petrece acum, concertul „Zicălaşilor”, cu cântecele lui Wachmann, închinat sărbătoritului autor de carte, şi parcă îl văd pe Domnul Gheorghe Scântei, copleşit de emoţii, dar încercând să-şi asume câte ceva din curajul nestăvilit al cântecului. Şi, când i-a venit vremea, vocea lui frumoasă, plină şi catifelată, s-a revărsat armonie deplină peste aripile cântării, întregind-o cu tuşele luminoase ale cuvintelor cu care se poate zidi. În zilele următoare, a dus prietenilor exemplarele de carte care i se cuveneau ca autor şi era nespus de fericit de fericirea lor. Trăia însorit, de parcă şi-ar fi scos sufletul mănunchi de lumină la iveală.

 

 

Gheorghe Scântei şi “Zicălaşii”

 

 

Ca redactor de carte, ne-am văzut des şi ne-am descoperit prieteni. Cum fata lui, Corina, îmi este colegă şi… soră, rareori s-a întâmplat zi în care să nu ne zâmbim şi să nu-mi încredinţeze alte câteva nestemate ale spiritualităţii umane. Abia în zilele din urmă, când l-a înfăşurat osteneala unei vieţi depline, nu ne-am mai văzut, deşi n-aş exagera cu nimic dacă aş spune că şi în timpul acesta au existat clipe care ne-au adus împreună. Pentru că toate cărţile determină comuniuni şi dialoguri mai presus de simţurile şi de comunicările umane.

 

 

Omagierea înţelepciunii, cu Gheorghe Scântei şi Gheorghe Gabriel Cărăbuş

 

 

Apoi, adică adineauri, a plecat. În rafturi au rămas cărţile aidoma unor zâmbete, ca să risipească doar generozitatea luminii. Odihnă în lumină, Domnule Gheorghe Scântei, odihnă precum viaţa, pe care din lumină v-aţi împletit-o!

 

Gheorghe Scântei – foto: Dan Lungu

 


Spiţa Poetului Cezar Baltag

 

Cezar Baltag – foto: AgerPres

 

 

„Cel mai vechi ni să dă unul Baltag, care ar fi trăit pe la 1600, şi care poate fi chiar acesta din documentul de faţă, Ionaşco Baltag. El a avut 3 feciori: Nicolai, pârcălab de Lăpuşna, Costachi, clucer (7177 – 1669, Mart 31) şi Petru Baltag, pârcălab de Orhel (7177 – 1669, Septemvrie 1).

 

Din Costachi Baltag, clucer, se naşte Ştefan, căminar, ce trăieşte la începutul secolului al XVIII. Din Ştefan Baltag se nasc Arhiri, Andrei Baltag şătrar şi Neculai Baltag. Din Andrei Baltag se nasc Iordachi Baltag, preot, Macarie Baltag, ierodiacon şi egumen la Precista din  Roman, Vasile Baltag, protopop, Grigore Baltag, preot, Costachi Baltag, preot, Onofrei Baltag, protoiereu; toţi aceştia au trăit pe la finele secolului al XVIII-lea.

 

Din Vasile Baltag, protoiereu, s-au născut Gheorghe Baltag, ierodiacon, Andrei Baltag, preot, Sava Baltag, Zamfira, Safta, Andronachi Baltag, serdar şi Constantin Baltag, medelnicer”[1].

 

*

 

„Modul după cum erau întocmite proprietăţile ru­rale, urmaşii, nepoţii şi răsnepoţii moşteneau averea strămoşească în mod nehotărât (nedivizat – n. n.). Se ştia de tot satul că, la început, tot acel loc a umblat din hotar până în hotar pe atâţia bătrâni. Fiecare bătrân se cunoştea al cui era, se ştia numele primilor proprietari, care, fiind bătrâni în ochii răsnepoţilor, dădeau numele lor de bătrân la porţiunea de pământ ce o stăpânise. În document se dă numele de bătrân la pământul divizat în prima generaţiune (sublinierea noastră – n. n.). De pildă, Stan Plotun trăieşte pe la 1440, pe locul unde azi sunt Plotuneştii; el stăpânea tot pământul, care, după moartea lui, s-a împărţit la cel 3 feciori ai lui, care formau apoi bătrânii satului. Presupunem că întreaga moşie avea o întindere de 1.000 fălci şi că cu­prindea şi loc de sat, fie selişte, fie vatra de sat; apoi ţarina, pădure, iaz, vreo moară de apă, vreo prisacă, livadă etc. Moşia, împărţindu-se în trei părţi, fiecărui bătrân, urmaş al primului proprietar, i se veneau câte 333 fălci, cuprinzătoare şi la vatră de sat, la ţarină, fânaţ, loc de prisacă, iaz, vad de moară, etc., etc. Dar nici un document vechi nu ne spune hotărât câtă era întinderea bătrânilor, nici chiar a moşiei întregi”[2].

 

*

 

[1] Codrescu, Theodor, Uricaru, Volum XXIII, Iași 1895, p. 214

[2] Codrescu, Theodor, Uricaru, Volum XXIII, Iași 1895, pp. 139, 140


Pagina 18 din 1,461« Prima...10...1617181920...304050...Ultima »