Dragusanul - Blog - Part 18

Vasile Gherasim: Se naşte Dumnezeu

 

 

 

(26.11.1893 – 10.02.1933)

 

 

 

 

God Is Being Born

 

 

 

Frozen the sky, and blue

The stars are gazing in the night like wolves’ eyes.

It is so quiet in the world…

I nearly believe that God is being born. Now.

It’s frosty.

And the stars are

bright…

 

 

One second, after another:

Tick, tack. Tick, tack…

Unfolding from eternity

Plunging? into eternity again,

(And never ever coming back… in glamour or in pain…)

Stars keep breaking loose from never-ending heights,

Sinking then into never-ending depths…

… Tick, tack, tick, tack…

 

 

I  can recall…

My spirit was alive when Christ was born;

It was also night time: I was standing

And staring at the endless ice-cold sky

Like I am staring now.

I could feel God touching the depths

Of my spirit.

 

 

Then Christ was born…

It was so quiet in the world that

I could hear

Time counting up her seconds: tick –

 

 

Tack…

 

 

 

 

 

 

Se naşte Dumnezeu

 

 

 

Albastru-i cerul şi-ngheţat

Şi stele strălucesc pe el ca nişte ochi de lup în noapte.

E-atâta linişte în lume

Că-mi vine-a crede că acum se naşte Dumnezeu.

Şi-i ger

Şi stelele lucesc…

 

 

O clipă zboară după alta:

Tic, tac, tic, tac…

Din veşnicie se desfac

Şi iarăşi se scufundă-n veşnicie,

De unde niciodată n-or să vie.

Şi stele se desprind din goluri nesfârşite

Şi cad în adâncimi nebănuite.

… Tic, tac, tic, tac…

 

 

Mi-aduc aminte:

Sufletu-mi trăia când s-a născut Hristos;

Era şi-atuncea noapte: eu stăteam

Ca şi acuma şi priveam

La cerul nesfârşit şi rece ca de gheaţă.

Simţeam că-n adâncimea sufletului meu

Străbate Dumnezeu.

 

 

Şi s-a născut atunci Hristos.

În lume-atâta linişte era

Că se-auzea când vremea-şi număra

Clipele: tic, tac

Tic, tac…

 

 

 


Vasile Pînzariu: La moartea mamei

 

 

 

 

Mother’s Death

 

 

 

written after the dream I had in the night between

the 23th and the 24th of June (Midsummer Night) 1957

at Gherla

 

 

I couldn’t be there when my mother died.

At times a dream would keep awake my senses:

a convoy in a serpent’s crawl and glide

down winding paths by winding shabby fences.

 

 

I stumbled to the garden through the mist

trying to grip the tallest apple-tree

under the vault of which mother would list

her things to do up in her mind, or flee.

 

 

Sometimes she’d knit us mufflers in that garden.

She’d raised us all, two sisters and six brothers,

she’d often weep alone, bearing a burden

of pain and longings still – common with mothers…

 

 

Midsummer elves would sweat the night away

seeking under grey vaults their grooms, the real.

The mourning bell would toll in me the way

that mournful waves of heat come cleanse, and heal.

 

 

The sev’n had mirrored in her weakened eyes,

while she could still catch sight of twinkling light,

she’d longed for something more, she’d whisper wise:

„my youngest shall be here late in the night”.

 

 

Slaying the vicious pumas with the same

shaking and crippled arm that had embraced her,

I’d been too deaf to hear her call my name…

to come to part with her at night, and face her!

 

 

 

 

 

 

La moartea mamei

 

 

 

scrisă după visul ce l-am avut

în noaptea de 23/24 iunie (Sânziene) 1957

la Gherla

 

 

 

La moartea mamei n-a fost chip s-ajung,

vedeam prin vis prohodul de departe

cum se târa ca şi un şarpe lung

pe-un drum sucit, pe lângă garduri sparte.

 

Prin ceaţa vremii dibuiam grădina

să caut bolta mărului cel mare

sub care mama îşi găsea hodina

când ne-mpletea flanele şi fulare.

 

Ea ne-a crescut, purtându-ne de grijă

la şase fraţi şi două surioare,

plângea-n ascuns, avea o schijă

de dor în ea, dar nu spunea ce-o doare…

 

Suna prin mine clopotul simţirii

şi vara-n doliu astupa cangrene

sub bolţi cernite, căutându-şi mirii

se năduşeau prin aer sânziene.

 

Toţi şi-au lăsat în ochii ei făptura,

cât mai avea o clipă de lumină,

dorea ceva, dar i se-nchise gura

fără ca fiul cel mai mic să vină…

 

Am încercat să-nlătur nişte pume

cu braţul libertăţii mele ciung.

Zadarnic ea m-a tot chemat pe numa,

la moartea mamei n-a fost chip s-ajung!

 

 

 

Acriitorii martiri Vasile Pînzariu, Dumitru Oniga şi Eugen Dimitriu

 

 


Ţinutul Hotinului (III)

 

 

 

Satele Rusenii, Palade, Bârlădianul, Hrinăuții,

Podul Lipcanilor, Lucăcenii și Nilipăuții, Noao Suliță,

Rosușlii, Hrămăncăuții, Bricenii, Vascăuții, Tăbanul

 

 

 

 

Ţinutul Hotinului: Rusenii

 

 

1770-1772

Ocolul Nistrului

 

 

 

Rusenii

 

 

 

 

Toată suma caselor: 44. Scădere rufeturi, însă 2: 1 popă, 1 dascăl. Rămân birnici: 42.

 

 

 

Birnicii:

 

 

Ioniță Spătariul

Matei, morar

Anton, morar

Ioniță Lipsă

Constandin Bădărău

David al lui Bădărău

Mihail al lui Bădărău

Lupul Bădărău

Ion fiul lui Mareș

Andrei Bănariul

Vasile Râșchitori

Ștefan Dinic

Postolache nepot lui Mihail

Acsenti fiul lui Lupașco

Grigore fiul lui Ursul

Floria Bojorianul

Gavril Râșchitori

Ștefan Cuțuchi

Ivan Cuțuchi

Toader Halișcu

Simion Prepeliță

Vasile Fote

Sava Fote

Ioniță fiul lui Bădărău

Ivan Fote

Sava Grozavu

Păvălucă

Ioan Oloi

Ioniță Bătrânul

Ernian fiul lui Istrate

Sirghie fiul lui Vulcia

Iosip fiul lui Fote

Niagul, munteanu

Irimia al lui Niagul

Ioan, haidău

Chiriac Mareș

Andrei, harabagiu

Vasile Focșa

Ștefan Moghila

Ștefan Pochirgol

Ștefan Rusanoșchie

Toma nepot lui Ștefan

 

 

Rufeturi:

 

 

Popa Grigore

Hilip, dascăl

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 152, 153

 

 

 

 

 

Ţinutul Hotinului: Palade

 

 

1770-1772

Ocolul Nistrului

 

 

 

Palade

 

 

 

 

Toată suma caselor: 21. Scădere rufeturi, însă 2: 1 popă, 1 dascăl. Rămân birnici: 19.

 

 

 

Birnicii:

 

 

Lupul, vornic

Andrei, vătăman

Ștefan Grosu

Grigoraș Țuncul

Vasile fiul lui Lițca

Opria Boldu

Simion fiul lui Basița

Nicolae, morar

Gheorghe fiul lui Duca

Ioniță fiul lui Zahar

Gheorghe Boldu

Ioniță Biapă

Vasile Mustață

Toader Mândru

Grigoraș Hurmuzachi

Gheorghiță Boldu

Nicolae al lui Boldu

Ioan, morariul

Toader, văcariul

 

 

Rufeturi:

 

Iacob, popă

Ioan, dascăl

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 153

 

 

 

 

 

Ţinutul Hotinului: Bârlădianul

 

 

1770-1772

Ocolul Nistrului

 

 

 

Bârlădianul

 

 

 

 

Toată suma caselor: 9. Rămân birnici: 9.

 

 

 

Birnicii:

 

 

Vasilache, vornic

Ștefan Dohoru

Ion al lui Ostap

Gavril Țurcanu

Ștefan, prisăcar

Grigoraș fiul lui Ostap

Silivestru fiul lui Oprișan

Iosip, morariul

Grigoraș Hârtie

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 153

 

 

 

 

 

Ţinutul Hotinului: Hrinăuții

 

 

1770-1772

Ocolul Nistrului

 

 

 

Hrinăuții

 

 

 

 

Toată suma caselor: 8. Scădere rufeturi, însă 1: 1 volintir. Rămân birnici: 7.

 

 

 

Birnicii:

 

 

Grigoraș fiul popei

Gavril al lui Bacos

Manolache, vornic

Ioniță fiul lui Anton

Iosip, bejenariul

Nicolae, muntean

Danila, rusul

 

 

Rufeturi:

 

Gheorghe, volintir

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 153, 154

 

 

 

 

 

Ţinutul Hotinului: Podul Lipcanilor

 

 

1770-1772

Ocolul Mijlocului

 

 

 

Podul Lipcanilor

 

 

 

 

Toată suma caselor: 36. Scădere rufeturi, însă 1: 1 popă. Rămân birnici: 35.

 

 

 

Birnicii:

 

 

Ursul Mihăilă

Pavăl

Ostahe

Pavăl Tobuh

Toader Mocercu

Vasile Dumăn

Grigoraș al lui Ile

Ion CrăciunâToader Borș

Grigoraș, pânzar

Dumitru Tincu

Ion, morariul

Costandin

Chiril

Toader Codrian

Vasile fiul lui Costandin

Mihăilă, rus

Vasile Codrian

Andronic

Mihai al lui Ilie

Vasile

Ostahe

Vasile

Ilie Solovan

Ivan al Ursului

Irima, rusul

Ion, rusul

Toader

Grigore, rus

Coco, rus

Nicolae, rus

Postolache, rus

Pavăl, morar

Costandin, morar

Simion, rusul

 

 

Rufeturi:

 

Popa Andrei

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 154

 

 

 

 

 

Ţinutul Hotinului: Lucăcenii și Nilipăuții

 

 

1770-1772

Ocolul Mijlocului

 

 

 

Lucăcenii și Nilipăuții

 

 

 

 

Toată suma caselor: 36. Scădere rufeturi, însă 1: 1 popă. Rămân birnici: 35.

 

 

 

Birnicii:

 

 

Ion Ciornei

Ion, vornic

Onofrei

Pitico Zerezu

Ursul fiul lui Iosâpciuc

Ion al lui

Mătei

Toader Popovici

Gavril Spataru

Ion Piscovei

Gheorghe Nucă

Hrihor, rus

Fodor Culca

Iacob fiul lui Culca

Andrei Guglia

Timofte fiul lui Căpățină

Timofte Țopa

Hlior fiul lui

Dumitru Andreeș

Hrincu Boțan

Vasile, vornic

Fodor Rojdate

Vasile Pochincă

Vasile socrul lui Poiană

Vasile, rotar

Fodor, bejenar

Iacob, bejenar

Alecsa, bejenar

Vasile Pizincu

Hrihor, rusul

Andrei al lui Timofte

Iacob Duca

Andrei Zăharcu

Ștefan, morar

Ion, morar

 

 

Rufeturi:

 

Popa Nicolae

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 154

 

 

 

 

 

 

Ţinutul Hotinului: Noao Suliță

 

 

1770-1772

Ocolul Mijlocului

 

 

 

Noao Suliță

 

 

 

 

Toată suma caselor: 47. Scădere rufeturi, însă 2: 1 popă, 1 dascăl. Rămân birnici: 45.

 

 

 

Birnicii:

 

 

Vasile Marmoliuc

Anton, rus

Ivan Lupul

Alecsa, rusul

Ivan Frișcă

Ivan Tihincu

Ignat, rus

Ițco Gula

Anton, vătăman

Ilco fiul lui Gulii

Ion, vornic

Mihăilă Clanuc

Fodor Clanuc

Gavril Clanuc

Vasile, văcar

Ivan fiul lui Fodor

Roman, dascăl

Iacob, pâslar

Vasile, pânzar

Iacob Nojiță

Sincul, rus

Ivan al lui Sava

Hrihor Băran

Ivan, morar

Ivan Nojiță

Grigoraș, rusul

Ignat, rusul

Vasile, olariul

Iacob al lui Ștefan

Ștefan Stare

Vasile Școvici

Sava, rus

Lupul fiul Vădanei

Ștefan al lui Soare

Luca fiul lui Ștefan

Ilco Buiuc

Nicolae, pânzar

Ostahe, olar

Grigoraș Saciul

Fidco

Ivan, pânzar

Ivan, muntean

Hrihor frate lui Mustecă

Ivan, butnariul

Simion Pișchenco

 

 

Rufeturi:

 

Popa Toader

Mihai, dascăl

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 155

 

 

 

 

 

Ţinutul Hotinului: Rosușlii

 

 

1770-1772

Ocolul Mijlocului

 

 

 

Rosușlii

 

 

 

 

Toată suma caselor: 29. Scădere rufeturi, însă 1: 1 popă. Rămân birnici: 28.

 

 

 

Birnicii:

 

 

Ivan, morari

Matei Bordei

Matei, pânzari

Mihalache, vornic

Gheorghe fiul lui Toader

Ion Tobascul

Sânco, văcar

Gavrilaș

Gavril, rus

Vasile Ciornei

Andreeș al lui Cucul

Ioniță, păscariul (pescarul – n. n.)

Mihai Șchiopul

Ion fiul Catrinii

Pavăl Onciul

Toader fiul Catrinii

Vasile, cioban

Ion Lungul

Marco fiul lui Huțul

Alecsa Cimpoeș

Grigoraș nepot lui Ionuc

Ioniță Giosan

Nicolae Fărmuș

Costandin Căruntul

Irimia al lui Țicului

Dănilă Homil

Mihai Vesca

Toderică

 

 

Rufeturi:

 

Popa Vasile

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 155

 

 

 

 

 

Ţinutul Hotinului: Hrămăncăuții

 

 

1770-1772

Ocolul Mijlocului

 

 

 

Hrămăncăuții

 

 

 

 

Toată suma caselor: 36. Scădere rufeturi, însă 2: 2 popi. Rămân birnici: 34.

 

 

 

Birnicii:

 

 

Toma fratele lui Conache

Ivan Cordoc

Mihăilă, vătăman

Andronache Gațan

Acsănti Goțan

Ioniță Gogian

Toader Gogian

Alecsa, morar

Ioniță Bârcă

Bejan

Toader Giosul

Grigoraș Gogian

Toader Gruoman

Grigoraș Tumulețschie

Toader Tărcuță

Onofrei, cojocar

Ion fiul lui Plăcintoi

Pricopi fiul lui Vasile

Ion Căldare

Acsinte Stare

Ion, morar

Dumitru al lui Anorțitului

Ștefan, salahor

Gavril, cocieriul

Ștefan Purchichi

Vasile fiul lui Pintelei

Alecsa, văcar

Simion fiul lui Popesco

Darie, solonariul

Gheorghe Cucul

Vasile Popenco

Ion Popenco

Dănilă, rotar

 

 

Rufeturi:

 

Popa Anania

Popa Maftei

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 155, 156

 

 

 

 

 

Ţinutul Hotinului: Bricenii

 

 

1770-1772

Ocolul Mijlocului

 

 

 

Bricenii

 

 

 

 

Toată suma caselor: 26. Scădere rufeturi, însă 1: 1 popă. Rămân birnici: 25.

 

 

Birnicii:

 

 

Iacob Lecenco

Ivan Haraciuc

Ivan Pasaraba

Ivan, văcariul

Iacob, văcariul

Iacob Mazur

Ivan al lui Huțul

Irimia Țurcan

Anton, cibotar

Ștefan, rusul

Simion, morari

Nichita Țurcan

Anton, rusul

Ivan, morar

Ion Huțul

Ion Moldovan

Grigoraș, bejenar

Falcii

Vasile Huțul

Ștefan, morar

Alecsa Cotic

Toader, butnariul

Ion, salahor

Acsenti Obrician

 

 

Rufeturi:

 

Popa Vasile

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 156

 

 

 

 

 

Ţinutul Hotinului: Vascăuții

 

 

1770-1772

Ocolul Mijlocului

 

 

 

Vascăuții

 

 

 

 

Toată suma caselor: 45. Scădere rufeturi, însă 1: 1 popă. Rămân birnici: 44.

 

 

 

Birnicii:

 

 

Vasile Niculcia

Mihălache Căldare

Iacob Chiriac

Alecse Horici

Sandul Holnic

Mihăilă Hocaciuc

Gheorghe Sava

Simion Neculcia

Nicolae, croitor

Ilie, rusul

Vasile Țuțui

Ion Țugui

Enache Țugui

Constandin fiul lui Țugui

Condria

Petre, bejenariul

Petre, herghelegiu

Ursul Cocris

Mihalache Cocris

Ion Batâr

Ștefan Giosul

Vasile, bărbăcariul

Petre fiul lui Lupul

Grigoraș Oprișan

Ion Panțir

Fodor, rus

Mihalache, rus

Alecsa fiul lui Ihnatiuc

Iațco, rus

Nicolae fiul babii Anița

Ivan, pânzar

Alecse, rus

Iacob, rus

Petre Holovaciuc

Hrihor

Simeon Grosul

Nicolae

Pintelei

Grigoraș, rusul

Simeon, pânzar

Ion, vornic

Tănase Holovatii

 

 

Rufeturi:

 

Popa Andrei

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 156, 157

 

 

 

 

 

Ţinutul Hotinului: Tăbanul

 

 

1770-1772

Ocolul Mijlocului

 

 

 

Tăbanul

 

 

 

 

Toată suma caselor: 27. Rămân birnici: 27.

 

 

 

Birnicii:

 

 

Panaite, argat

Vasile Brânzilă

Matei, rusul

Ilie Focșa

Ion

Tănase Duca

Ion Bălan

Costandin Stelia

Costin Văzdoagă

Simion Tortul

Vasile Păpușoi

Toader, călăraș

Constandin Robul

Vasile, olariul

Ursul fiul lui Giurgiul

Vasile Moșneguță

Ioniță Furgiu

Pavel al lui Rucic

Toader al vornicului

Lupul, vornic

Efrem frate vornicului

Apostul Groapă

Toader Hobăraș

Dumitru Nour

Simion fiul lui Borcarul

Ioniță Sotnic

Echia, căpitanul

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 157

 

 


„Cel care vede lumea în culori mai vii și mult mai sănătoase”

 

 

 

Celebru, în tinerețe, datorită scenetelor interpretate, în emisiunile de umor ale postului național de radio, de mari actori români, dar și datorită schițelor și aforismelor („însemnările unui trecător”), publicate în  „Urzica” și în presa locală, umoristul Constantin Horbovanu dă contur, de câțiva ani încoace, prin cărțile sale, unui dezarmant „Mare e grădina ta, Doamne!”, care surprinde și caracterizează, cum nu se poate mai bine, lumea în care trăim. Horbovanu râde, ca să nu plângă, dar o face cu eleganță și deloc ostentativ sau arogant, cu înțelepciunea înțelegătoare a unui cronicar, în trecere prin vremuri, izbutind cărți interesante, precum Înțelepciunea umorului, 2014; Cu cărțile pe față, 2016; Așa-i românul!, 2019. Le-am fost martor, le-am înțeles arhitectura ascendentă, de la temelia solidă a aforismelor, până la acoperișul trainic al dezinvoltelor sale schițe, cartea de față, Cu câinele la plimbare, însemnând, de fapt, o preumblare a privirilor înțelegătoare, de umorist înnăscut, peste păcatele lumii în care trăim și în care nimeni nu este infailibil, nici măcar umoristul. De fapt, asta este și principala calitate a literaturii umoristice „marca” Horbovanu: nu judecă pe nimeni, nu se substituie nici unei instanțe pământești sau divine, ci doar înfășură în lumina cuvântului ceea ce poate trece neobservat, în absența unor întăriri ale contururilor.

 

 

În scrisul său, mereu însetat de noi începuturi, Constantin Horbovanu este o sinteză existențială, în care „cei care au pășit în Anul Nou cu zâmbetul pe buze, vor zâmbi tot anul”, în cazul de față „Anul Nou” însemnând fiecare proză nouă, fiecare cugetare, care deja lunecă discret spre miniatura satirică, prin care ni se oferă șansa tihnei surâzătoare. Hohotul de râs nu este o țintă a consecințelor lecturii, pentru că surâsul are mai mult bun simț, deci și înțelepciune, pe când hohotul înseamnă o dezlănțuire brutală, o descătușare și o detașare care nu mai lasă loc și meditării, cu sau fără tentațiile moralizatoare, de care ființa umană nu va scăpa niciodată, pentru că știut este că doar „cel care nu iubește, nu are inimă; iar omul fără inimă nu te va încălzi niciodată, nici sufletește nici trupește”. Iar Horbovanu are o inimă cât roata cerului, doldora de dragoste nu doar pentru minunata vremelnicie, pe care o numim viață, ci și față de toate personajele acestei epopei divine, pe care o tot scrie bunul Dumnezeu sau, dacă vreți, soarta ratărilor și împlinirilor existențiale individuale.

 

 

Aidoma omului străzii, care cânta, în vreme ce răscolea prin pubele, explicând dezarmant trecătorilor („Cânt pentru că sunt sănătos”), umoristul înseamnă o perspectivă la fel de luminoasă asupra lumii, în care „sunt oameni care ne vorbesc de rău și oameni bucuroși că suntem vorbiți de rău”, neuitând că precizeze că „ultimii sunt mai periculoși”, iar produsele literare ale scriitorului capătă, mai ales în cazul „însemnărilor unui trecător”, dimensiunile unui adevărat roman existențial, în pofida faliilor identităților distincte. Cugetările fac parte dintr-un întreg și narează, deloc epic, dar cu o forță epică uluitoare a întoarcerii în întreg, sensurile care ne scapă, din superficialitate sau din perspectiva unor „oameni care trăiesc din roadele pământului; de aceea sunt și cu banii și cu moralul la pământ”.

 

 

În treacăt și în final fie spus, Constantin Horbovanu, scriitorul sucevean de literatură satirico-umoristică, a izbutit, și prin această nouă carte, să se definească drept „Cel care iubește (și) vede lumea în culori mai vii și mult mai sănătoase” (I. D.).

 

 

 


„Vodă vrea şi Hâncul ba”

 

 

 

„Mănăstirea Hâncu, zidită, după cum o arată şi numele, de acel boier răzvrătit, stolnicul Mihalache Hâncu, contimporanul lui Duca Vodă, în jurul numelui căruia poporul a ţesut o sumedenie de legende şi povestiri eroice, are priveliştea tainică a vechilor locaşuri de adăpost împotriva hoardelor de turci şi tătari.

 

În vremea când se pusese la cale zidirea ei, Moldova trecea prin împrejurări nenorocite. Încă cu începutul celei de a doua jumătăţi a veacului XVII-lea, o criză serioasă şi o decadenţă con­damnabilă începuse a cuprinde din toate punctele de vedere Ţările române. Mai ales Moldova era pustiită fără încetare, când de războaiele purtate cu Turcii şi de năvălirile greu încercate ale Tătarilor şi Cazacilor, când de Domnii pământeni, susţinuţi în domnie de Turci sau de Poloni şi care se pe­rindau în scaunul domnesc al Iaşilor, la intervale uneori mai scurte decât un an (De la l653, până la 1685, doisprezece candidaţi la domnie). Alături de molime, birul apăsa duşmănos, fie pentru a potoli lăcomia aventurierilor domneşti, fie pentru a mulţumi cererile nesăţioase ale Turcilor.

 

Când, prin urmare, în astfel de situaţie se găsea Moldova şi în special Basarabia[1], cine se mai pu­tea gândi ca să zidească biserici, ca în alte vre­muri, în care arta bizantină să-şi cheme maeştrii depărtaţi şi pricepuţi?

 

Când stăpânirea era atât de nestatornică şi nă­vălirile de peste Nistru atât de dese şi vijelioase, cine mai cuteza ca să înceapă clădiri arhitectonice, care să uimească lumea de mai târziu şi care aveau nevoie de pace, de dibăcie, de jertfe şi de pricepere?

 

Cele dintâi începuturi ale Mănăstirii Hâncu sunt în legătură cu anul 1678. Pe atunci, în scaunul din Iaşi era, pentru a treia oară, domn Duca, acela care, în timpul celei de a doua domnii, bătuse, cu ajutorul oştilor turceşti şi tătăreşti, în pre­ajma Chişinăului şi poate nu departe de aceste locuri, răscoala boierilor moldoveni, în frunte cu însuşi Mihalcea Hâncul, boierul ctitor al mă­năstirii[2].

 

Ascunsă sub spinarea unui deal cât un munte, în acel desiş de codru vestit pe vremuri prin cetele de haiduci, pe care i-a adăpostit de atâ­tea ori, zidirea nu are înfăţişarea de cetate medie­vală. În aceste vremuri nici nu putea fi vorba de astfel de clădiri. Lipseau şi meşterii, şi ctitori, şi pacea. De altfel, în Basarabia nu se găsesc nicăieri aşezăminte ridicate din lespezi grele, dăl­tuite şi sprijinite pe contraforturi, pe care vremea să fi zugrăvit urme tăiate de ploi şi vânturi, cu ve­chile porţi grele, din blăni bătute, la încheieturi, în platoşe de aramă şi cu împrejmuiri de ziduri groase şi bastioane trufaşe ca la Suceviţa, prin care să apară scrijelate ochiurile crenelelor strâmte cât o tăietură de cuţit!

 

Niciunde nu se văd, în aceste părţi, înflorituri cu ciubucăria fină de măiestrite mâini veneţiene şi nici nervuri ţesute pe după ocniţe, care să joace în rând pe zugrăveala muşcată de zăpezi a zidurilor ca la Voroneţ.

 

Lipsesc şi discurile emailate în albastru, cum a fost, odinioară, la Putna, stâlpii canelaţi şi îm­brobodiţi cu căpiţele, ca la atâtea din mănăsti­rile muntene, şi chiar rozetele de piatră albă, cu arcuirea meşteră a bolţilor, ca la Trei Ierarhii din Iaşi sau ca la Slatina lui Lăpuşneanu, unde te primesc, alături de inscripţii ştirbe de mânia ani­lor, stemele cu zimbru, săpate meşteşugit în les­pezi împlântate pe frontispiciul porţilor de la intrări! Aici nimic din aceste podoabe, nimic chiar din influenţa acelei vestite culturi bizantine, care nu pierise încă şi de care, peste Prut, Domnii şi boierii moldoveni ştiuse cum să se folosească. Şi cum s-ar fi putut face ceva, când năvălirile dese ale Tătarilor şi ale Cazacilor împiedicară, ca şi la Vărzăreşti, nu numai ca mănăstirea să nu poată fi ridicată din zid, dar nici să nu-şi poată încropi o gospodărie temeinică decât abia către sfârşitul anului 1870, când stareţul Dosoftei, om aprig, porni procese pentru pă­mânturile pe care mănăstirea le căpătase ca danie de la numeroşii ei ctitori şi pe care moş­tenitorii de mai târziu vroiau să le răpească.

 

Pe atunci, în locul vechii chinovii de lemn, care mai întâi fusese schit de maici şi între zi­durile căreia s-o fi rugat de atâtea ori fiica stolnicului-ctitor, stareţul Dosoftei zideşte din cără­mizi şi piatră locaşul ce străjuieşte şi astăzi în preajma micului pârâu, Cogâlnicul, punându-i hramul acelei Paraschive frumoase, după dorinţa căreia s-a întemeiat schitul şi în umbra căruia s-a stins ca o candelă, călugăriţa legendelor lo­cului[3].

 

În dreapta, ca şi în stânga, se întind şiruri de chilii, în mijlocul lor străjuieşte mănăstirea, iar în fund, paraclisul de iarnă, cu coloanele albe, arhondaricul şi locuinţa superiorului, înconjurate toate de o îngrăditură simplă, dar trainică de pari şi îmbălsămate de un pătrunzător miros de stejar.

 

Gospodăria mare şi bogată se lase spre răsă­rit; acolo sunt hambarele, grajdurile şi toate acareturile moşiei; via şi prisaca sunt mai departe.

 

În curte, un lanţ nesfârşit de căruţe, cu lume multă, femei, bătrâni, copii veniţi la cetit. Pentru o găină şi câteva carboave, călugărul X, un preot bătrân, citeşte molifte, acaftiste şi spovăduieşte pe acei cu dureri apăsătoare pe suflet, ca şi pe acei cu boli trupeşti. Zilnic, şiruri întregi de nenorociţi se perindează pe dinaintea duhov­nicului; la plecare, se duc toţi mai întăriţi şi mai învioraţi, cei mai mulţi pleacă cu credinţa unei apropiate tămăduiri. Prea puţini sunt însă din aceia cărora aceste rugăciuni să nu le aducă vreo mângâiere. În uşa călugărului, pe care am fost să-l vizităm, am întâlnit o babă, ce spri­jinea, cu trupul ei pipernicit şi slab, un flăcău de vreo 16 ani.

 

– Ce păcate te poartă pe aici mătuşo ?

– Ei, ci păcate, nu vezi ?, răspunde ea dezgheţat: beleaua asta – şi-mi arată ne­potul – are pe ducă-se pi pustii într-însul şi l-am adus ca să-i citească părintele.

 

– Dar de ce nu-l duci la vreun.. – n-apucai ca să sfârşesc căci îmi luă vorba înainte:

– La vraci? Ei, şi dacă l-oi duce, ci crezi c-o să-i facă? Tot cu boala în el rămâne! Pot ii să se împotrigească gheavolului?

 

Şi a ieşit baba pe uşă, bombănind mai departe şi târâind flăcăul cu privirea împăienjenită, supt la fată şi galben ca lămâia.

 

Călugărul, care ne întâmpină cu un zâmbet binevoitor, e moldovean get-beget de al nostru; ştie ruseşte căci doar a fost ofiţer „de zăpas în pihotă[4] la Omsc şi, în urmă, agent în poliţia secretă.

 

Odaia în care ne primeşte păstrează un miros înecăcios şi amestecat de tămâie, de busuioc şi de vin. Un fum albastru pluteşte în lumina ochi­lor de geam lipiţi pe de margini cu hârtie. Pe pereţi stau atârnate scoarţe, iar înspre soare ră­sare, un şir nesfârşit de icoane, în toate mări­mile şi de toate felurile. Deasupră-le clipoceşte, aproape să se stingă, candela, iar mai spre mar­gine, tabloul Ţarului Alexandru al II-lea, în man­tie de purpură roşie, cu crucea în  mână. În rând cu geamul, o masă, peste care zac în ne­ştire cărţi vechi bisericeşti, cu slovă rusească, iar printre ele, câte va numere rătăcite din „Bassarabet-zul lui Cruşevan[5].

 

Părintele ne pofteşte să stăm şi, în timp ce se repede afară după o garafă de gin, noi răsfoim prin ceasloave”[6].

 

 

 

[1] Năvălirea cazacilor, conduşi de Constantin Şerban, sub Ştefăniţă, (Papură Vodă), fiul Iul Vasile Lupu, 1659.

Cotropirea Basarabiei de Nogai, sub Iliaş, fiul lui Alexandru Vodă Iliaş, 1666.

Răscoala boierilor, în frunte cu Mihalcea Hâncu, împotriva lui Gheorghe Duca Vodă, care-i bate lângă Chişinău, sprijinit de Turci şi Tătari, 1672.

Expediţia lui Mohamet IV împotriva Cameniţei.

Luptele date în jurul Hotinului, sub Ştefan Petriceicu şi, mai apoi, de Dumitraşcu Cantacuzin, 1674.

Prădarea Moldovei, de la Nistru şi până la Şiret, de Cazacii aduşi de Petriceicu Vodă şi instalarea sa pe Tron, în locul lui Gheorghe Duca-Vodă, care se afla, pentru a treia oară, în sca­un, 1685.

[2] De atunci se păstrează, în plaiurile basarabene, zicătoarea atât de des folosită, pentru a arăta răzvrătire şi nesupu­nere : „Vodă vrea şi Hâncul ba”.

[3] Vezi: Mănăstirile din Basarabia, de Arhimandritul V. Puiu, Chişinău 1919.

[4] de rezervă în infanterie

[5] O gazetă naţionalistă, scoasă de Cruşevan.

[6] Gheorghiu, Aurel J., Pe drumuri basarabene, Bucureşti, 1923, pp. 55-61


Pagina 18 din 1,446« Prima...10...1617181920...304050...Ultima »