Dragusanul - Blog - Part 16

Ziua primului răsărit de soare din viaţa mea

 

 

Din 7 august 1984, Soarele răsare şi pentru mine. Zilnic, şi pentru vremurile în care îmi lipsise şi, tocmai de aceea, orbecăiam printre metafore, punând doar cuvintele să scapere, conturându-mi calea. Apoi s-a îndurat bunul Dumnezeu şi mi-a dăruit Lumina, ca să pot vedea cu limpezime că am pentru ce şi prin cine trăi. Existam, deja, în universul concreteţii dumnezeirii, pe care o reprezintă familia, iar iluminările ulterioare (Andi, Mihai, Darius, Carina) aveau să-mi transforme sufletul într-un cântec fără de sfârşit. Încă îl aud desluşind imagini, întâmplări. împliniri, de parcă dintotdeauna aş fi avut norocul să pot ţine Soarele în braţe.

 

 

Copil talentat, care, la 9 ani, câştiga un concurs internaţional de basme, cu o naraţiune scrisă la Clubul Copiilor din Suceava, Cozmina a făcut studii universitare la Cluj-Napoca şi, în paralel, în Franţa (inclusiv Master 1 şi 2) şi s-a dedicat familiei şi profesiei. Avea, de mică, o dezinvoltură incomparabilă, dobândită în culisele teatrului din Suceava şi în redacţia ziarului “Zori noi”, unde, de fapt, a copilărit cu adevărat, unde şi-a făcut ucenicia în a exista. Pentru mugurul de viaţă de odinioară lumea creaţiei însemna o proaspătă şi mereu inepuizabilă normalitate, în care se regăsea aidoma unui izvor de munte, şi tocmai de aceea, astăzi, răsădeşte cu migală, în sufletul copiilor ei, Darius şi Carina, aceleaşi repere ale fericirii, care ţin de o conştientizare precisă a ceea ce îţi ajunge şi poţi împlini.

 

Gheorghe Parascan, Cozmina şi Ion Drăguşanul

 

 

Ioana-Carina şi tatăl ei, Mihai-Octavian

Fata mea, Ana Cozmina

 

 

FERICIRE,

Răsăritul meu de Soare,

şi Dumnezeu să ni te ţie

numai întru bucurie!

 


dragoş vicol: biserică pentru lacrimile mamei

 

 

 

Dragoş Vicol a fost un poet tulburător, „inimă, cât suntem noi de departe”, care simţea „doar în sânge o răscolire de întinderi deşarte, / un chiot pădurean lunecat peste freamăt de moarte”.

 


adelina laerte cârdei: în colind cu şoimii

 

 

„Eliade, Grigore Alexandrescu și ceilalți aezi ai pietrelor vorbitoare întind prietenești mâini moldovencei care n-a uitat drumul spre mărturiile în ruină ale unui trecut de îndreptățită mândrie”.


Cântece româneşti din anii 1920

 

 

 

În afară de câteva colinde străvechi (LEUL, LA LINA FÂNTÂNĂ, VASILCA), de cântece basarabene precum NISTRE, NISTRE, APĂ RECE şi de alte cântece româneşti la fel de surprinzătoare, mai ales prin poziţionarea geografică (majoritatea, în Banat!), în anii 1920, ziarul „Cultura Poporului” nu publica şi alte partituri, iniţial din lipsa linotipiştilor, ulterior, din lipsa culegătorilor de melodii.

 

Dar cântecele acestea merită centralizate, adunate între două coperte, în condiţiile în care ele păstrează încă ecouri ancestrale, deci contururile din ce în ce mai difuze ale spiritului românesc. Pot fi folosite de oricine, fără aprobarea nimănui, pentru că ele aparţin tuturora, făcând parte din moştenirea noastră identitară.

 

Inedit mi se pare a fi Colindul LEUL, închinat primelor generaţii de oameni vorbitori („generaţia de aur” – cum o numea Hesiod), care au trăit în vremurile în care Soarele răsărea din CONSTELAŢIA ZODIACALĂ LEUL, colind care se cânta, prin anul 1927, şi în Ialomiţa (comuna Lupşanii), dar, în ciuda unor vestigii lingvistice, precum „le roilea, le roi, domnilea”, păstrate în text, nu sună deloc mongoloid, precum colindul transilvan, cu acelaşi titlu, din repertoriul lui Grigore Leşe. Linie melodică simplă (am să-l rog pe Răzvan Mitoceanu să-mi trimită o înregistrare cu interpretare la vioară), text care anticipează „urătura” (aratru = plug) de mai târziu, colindul LEUL, pe care şi Mihai Vulpescu, din postura de culegător, îl socotea alegorie a vânătorii, înseamnă, practic prima şi cea mai veche alegorie, alterată de trecerea veacurilor, a vremilor primordiale.

 

Dar, despre astea am scris pe larg în „Cartea Datinii”, vol. I şi II, aşa că nu voi mai insista, scopul meu fiind, aşa cum am mai scris-o, doar punerea la dispoziţia celor interesaţi.

 

Ion Drăguşanul

 


PARTITURI Cântece româneşti ale anului 1924

 

 

 

După ce am copiat partiturile unor vechi cântece româneşti din întreaga ţară, le-am adunat în format pdf, ca să nu consum prea mult spaţiu, şi am constatat, cu plăcută surprindere, că în noul format partiturile sunt de-a dreptul lizibile, ca să nu mai vorbesc de faptul că pot fi salvate de oricine. Precizez, încă o dată, că orice material de pe acest site poate fi folosit, fără consimţământul meu, gratuit, dacă îi este cuiva de folos.

 


Pagina 16 din 1,482« Prima...10...1415161718...304050...Ultima »