Dragusanul - Blog - Part 14

ion drăguşanul: Cartea Dornei

 

 

 

Dorna înseamnă pentru mine Neamul sufletului şi al cântecelor prin care exist. Tocmai din această pricină am decis să-i alcătuiesc o carte a ei, pe care s-o răsfoiască unii dintre cei interesaţi de metafizica ciudată a acestor locuri ale raiului pe care îl avem oricând la îndemână.

 


Dorna, „Înălţimea Venerei”

 

Dorna Watra: Strassenbild

 

 

Dacă aşezarea Vatra Dornei ar fi apărut înaintea râuleţului cosmic Dorna, termenul slav, cu care era numită mulţimea în înscrisurile voievodale, „durnii” („prostimea”), ar fi trebuit luat în calcul în stabilirea unei rădăcini etimologice a acestui toponim, numai că apa, care înseamnă întotdeauna temelia reală a legendelor, obligă la o altă interpretare, care poate ţine cont şi de sugestia lui Artur Gorovei, care ştia că toponimul descinde din limba slavonă, definind „înălţimea”, deci platoul înalt al muntelui, situat în megieşia ritualică a cerului, acolo unde, prin voia cerurilor, cum zicea poetul Vasile Huţan, care se născuse la Costâna, în 1880, dar avea să trăiască o lungă cale de vreme în Vatra Dornei, unde a funcţionat ca director de şcoală, urmând să-şi găsească odihna, în 1972, la Bucureşti, poet care, printr-o impresionantă intuiţie a inefabilului, înţelesese că sfântului munte carpatic „O fată ceriul i-a menit: / Doar zâne de s-au pomenit / Ca Dorna de la munte”.

 

Este de presupus că baladistul „de inspiraţie gogistă“ (Eugen Lovinescu), ca poet al aleanurilor şi al inspiraţiei de moment, cunoştea şi era pătruns de legenda Dorunei, care părea, odinioară, doar o născocire orgolioasă şi târzie a localnicilor, „Ţara Dorunei” fiind, cale de milenii, nelocuită sau măcar aparent pustie, deşi, în timpul verilor, urcau, anual, turmele moldovenilor, iar păstorii aveau pretutindeni, prin munţi, stâni şi colibe în care pregăteau şi conservau brânza, iar revenirea anuală, cu ritualurile urcatului şi coborâtului oilor, cristalizaseră, în cine ştie ce vechime pe veci înstrăinată nouă, un fel de popor cu câte două sălaşuri, până ce unii dintre vajnicii mioritici au hotărât să rămână în munţii de vară pentru totdeauna, mai ales că fraţi ai moldovenilor de prin Maramureş, Năsăud, Bistriţa şi chiar de mai departe, deja căutau, în lungul râurilor de munte, locuri prielnice pentru întemeierea de vetre de sat. Pe timpul verii, păstorii moldoveni şi ardeleni aşezau, în albiile râurilor anume pietroaie, iar în primăvara următoare, după urcarea oilor pe munte, cercetau locurile în care pietrele acelea au rămas nemişcate, în semn că, prin preajmă, apa e cuminte şi aşezată, deci numai bună pentru convieţuire durabilă pe calea atât de zbuciumată a vremuirilor[1]. Dacă ar fi să ne luăm după colindul Anului Nou sau după „Iliada” lui Homer, urcatul păstorilor în munţi nu mai înseamnă întâietate, fenomenul coborârii lor în văi şi câmpii, pentru a ara şi semăna, fiind, în fapt, cel real. Pentru că, Bădica Troian, ceea ce în greaca veche înseamnă „bătrânul înţelept” troian, deci un sinonim zonal pentru Lao Zi şi Budha, avea cale lungă de străbătut până la locul de arătură, pe care o parcurgea călare. Ipoteza aceasta, deşi susţinută de mituri, pare să fie argumentată şi de povestea răzeşilor câmpulungeni şi a răzeşilor dorneni, pe care Artur Gorovei îi desluşea, argumentat, în două obşti distincte:

 

„Colţul nord vestic al munţilor din judeţul Suceava este ocupat de către răzeşii Dorneni. Trecând în Bucovina, găsim şi acolo mai multe sate răzeşeşti, ai căror locuitori poartă tot numele generic de Dorneni.

 

Dornenii se mărginesc, spre răsărit, cu importanta grupă a răzeşilor Câmpulungeni, în care erau, după Cantemir[2], vreo cincisprezece sate, având „fieştecare obiceiuri şi judecăţi a lor deosebite”.

 

Deşi, câteodată, se confundă Dornenii cu Câmpulungenii, eu cred că ambele grupe erau deosebite. Motivele care mă fac să înclin pentru această presupunere sunt:

 

1). Atât răzeşii din Moldova, cât şi acei din vecinătatea lor din Bucovina, au păstrat şi până astăzi denumirea ge­nerică de Dorneni. Cuvântul Dorna se aplică aproape la toate satele locuite de ei. Aşa ei zic: Vatra-Dornei, Dorna-Candrenilor, Neagra-Dornei, Şarul-Dornei etc.

 

2). Întocmai precum Câmpulungenii aveau centrul lor în Vatra Câmpulungului, tot aşa şi Dornenii aveau cen­trul lor în Vatra Dornei.

 

3). Apoi Dornenii se deosebesc de Câmpulungeni prin înfăţişarea şi portul lor.

 

Marginea Dornei rămase în Moldova, se întindea mai departe decât este astăzi. Aşa, satul Chirilă, de sub muntele Rarău, care era, la 1803 răzeşesc[3]; Poiana lui Barnar şi muntele Barnarului aparţineau, la 1688, tot răzeşilor Dor­neni[4]. Toate aceste localităţi fac acum parte din moşia Broştenii, care este o proprietate privată”[5].

 

Probabil că, în vremurile vechi, au existat două nuclee distincte în obcinile noastre, dar cum atribuţiunile acestor răzeşi, ca şi cele ale românilor de pe celălalt versant al Carpaţilor, au fost mereu legate de paza drumurilor comerciale, răspunzând de vieţile neguţătorilor, nucleele s-au contaminat – ca să folosesc un termen spe-cific etnologiei – fie prin mutări de familii, fie prin căs-nicii, negociate pe nedeile obcinilor, ştiut fiind faptul că Muntele Lung nu era singurul în care se desfăşurau, din ce în ce mai golite de mitic şi de metafizic, ancestralele nedei. Înscrisurile de cancelarie voievodală, dar şi însemnările de pe cărţile bisericeşti din Vatra Dornei şi din Dorna Candreni confirmă această co-participare a elementelor răzeşeşti, prin proprietăţi şi prin binefaceri, în întreaga ţară a Dorunei. Nu a Dorunelor, ci a Dorunei, pentru că, în definitiv, Venus, chiar şi când s-a numit Na sau Dai Na (zeiţa Venus), Vineri (Venera) sau… Parascheva, a fost nu zeiţă, ci reper fundamental în primele cosmologii ale umanităţii, iar legendele, ca rămăşiţe rurale ale acestei credinţe străvechi, nu sunt altceva decât naraţiuni cosmice. Deci Dor Na înseamnă, în limbajul monosilabic al primelor generaţii de oameni vorbitori, „Înălţimea Venerei” sau, dacă preferaţi, „Înălţimea Sfintei Vineri”, Venus fiind, în fond Steaua Ciobanului, adică şi ursire, şi reper.

 

Spaţiul geografic închinat Stelei Ciobanului este mult mai întins decât cel al râuşorului care izvorăşte din Luceafărul de dimineaţă sau, altfel spus, din… coasta lui Iisus, uitat fiind faptul că bunul Iisus spunea despre sine că El este Luceafărul de dimineaţă, deci vestitorul luminii şi al iluminărilor depline. Acest cuprins stelar al munţilor fusese sfâşiat, cale de peste un veac, de gardul de sârmă ghimpată dintre noi şi noi, dintre Bucovina şi Moldova. Dar fiecare aşezare, şi dintr-o parte, şi din cealaltă a vremelnicei înjumătăţiri şi-a păstrat identitatea străveche, de altar al Dorunei, al Dornei, iar populaţia, chiar dacă s-a susţinut ultimativ că, „Toată valea  Bistriţei e locuită de oameni veniţi din Ardeal” [6], reprezintă o simbioză de pământeni câmpulungeni, dorneni şi ardeleni, care au păstrat subconştient identitatea cosmică a originii din credinţele primordiale ale omenirii.

 

Dicoace de aceasta, e doar istorie, adică mult mai puţin decât spiritualitate, care este veşnică, dacă îşi găseşte făgaşul firesc spre viitorime. Din păcate, nici istoria nu prea izbuteşte să-şi cizeleze runele în memoria Neamului, iar în astfel de condiţii, ne transformăm încet, sigur şi nespus de dureros în populaţie.

 

Dorna înseamnă pentru mine Neamul sufletului şi al cântecelor prin care exist. Tocmai din această pricină am decis să-i alcătuiesc o carte a ei, pe care s-o răsfoiască unii dintre cei interesaţi de metafizica ciudată a acestor locuri ale raiului pe care îl avem oricând la îndemână. Şi închin această carte tuturor dornenilor, fără a-i menţiona pe cei care-mi sunt dragi pentru că mi-au deschis sufletul spre această cosmică iluminare, în care ei nu au contururi, ci aure.

 

 

[1] „Tradiţia spune că, acum două, trei sute de ani în urmă, Românii din Ardeal, strâmtoraţi de Unguri, au trecut în Moldova. Muntenii au căutat să se stabilească în părţile muntelui, unde le şi era prima descălecătoare. Au trimis, întâi, pe câţiva dintre ei, ca să caute loc bun pentru descălecare. În mai multe locuri, unde socoteau ei că ar fi bine de aşezat, au pus în apa Bistriţei nişte bolovani mari, anume în­semnaţi, şi apoi au plecat acasă. În anul ur­mător s-au întors pe aceleaşi locuri şi, dintre toţi bolovanii aşezaţi de ei în apă, numai pe acei din Cotârgaşi i-au găsit neclintiţi, ceea ce înseamnă că, pe acolo, Bistriţa e blândă şi, prin urmare, locu-i bun de aşezare. Astfel Cotârgăşenii, un cătun al Broştenilor, îşi revendică cinstea de a fi primii descălicători, împreună cu cei din Mădei, care ţin la aceiaşi cinste” – Gorovei, Artur, Cruzimi, Iaşi 1921, p. 42.

[2] Cantemir, Descrierea Moldovei, p. 221, Ed. Socec – notă Poni

[3] Condica liuzilor, în Uricar, t. VII, p. 255 – notă Poni

[4] Stefanelli, Documente din vechiul ocol al Câmpulungului Moldovenesc, p. 13 – notă Poni

[5] Poni, P., Statistica Răzeşilor, Bucureşti 1921, p. 29

[6] Gorovei, Artur, Cruzimi, Iaşi 1921, pp. 42, 43


Vatra Dornei, între 1907-1939

 

1880: Vatra Dornei an der Bistrița Aurie. Foto: Julius Dutkiewicz

 

 

1907: „Vatra-Dornei a căpătat caracterul administrativ urban încă din 1907.

 

E aşezată în lungul râului Dorna, care se varsă în Bistriţa la capătul răsăritean al oraşului. Dorna zglobie, cu apă limpede de se văd prundişurile de pe fund, formează o alee naturală, mărginită de sălcii rămuroase, ce dau umbră deasă, şi tablouri pline de frăgezime, cu perspective atractive, când Dorna, în apus de soare, e acoperită cu zale aurie.

 

Coasta nordică e mai povârnita, aşa încât nu prea lasă loc pentru clădiri. Coasta sudică trăgănată prelung, numai pajişti şi păduri de brad, în­găduie să se întindă casele şi vilele.

 

Două străzi principale merg paralel cu râul. Una, pe malul stâng, e împrejmuită de clădiri mai mari, în bună parte ale administraţiilor diferite, la capătul ei apusean; Otelul Traían, încăpător, alte două clădiri de găzduire se găsesc în spaţiu larg dinspre răsărit. Cealaltă, pe malul stâng, este strada vilelor şi a căsuţelor liniştite, cu grădini înflorite la faţă, curţile cu iarbă verde şi pomi.

 

Ambele străzi sunt legate-n curmeziş prin podul principal peste Dorna, care se prelungeşte într-o stradă scurtă, dugheni lângă dugheni, formând cen­trul negustoresc aproape în totalitate înstrăinat. După 20 şi mai bine de ani de administraţie româ­nească, mai e nevoie să se afişeze în fiecare du­gheană, etichete cu „Se va vorbi româneşte”, care tot nu se bagă-n scamă.

 

Oraşul întreg astfel are forma literei H.

 

 

Vatra Dornei, podul de peste Dorna

 

La încrucişarea străzii transversale cu cea de pe malul stâng se află poşta, primăria în stil italian, cu un turn prismatic, ce domină oraşul. Tot pe această stradă se află şi bisericile: Una protestantă curată, lângă sinagogă, clădire impozantă pentru micul orăşel. În jumătatea răsăriteană a străzii se înalţă biserica romano-catolică, iar pe un pinten pitoresc, ce desparte valea Dornei de a Bis­triţei, ascunsă între brazi şi mesteceni e vechea biserică ortodoxă de lemn, înconjurată de o pa­jişte deasă, mănăstirească. Trepte de lemn urcă spre intrarea principală a locaşului de rugă în for­mă de cruce, cu câteva turnuri cenuşii, abia zărite din desişul arborilor. Alăturea e clopotniţa prismatică, tot de scânduri, izolată pe marginea malului râpos; sub ea s-a mai păstrat o veche casă, cu cerdac la mijloc, şi acoperiş de şindrilă.

 

Dorna Watra: Gr. Kath. Kirche

 

Deşi localitatea ar fi meritat o biserică nouă măcar cum e cea de la Câmpulung, totuşi aşa cum este, bătrânească, păstrează mai bine şi caracterul local şi sfinţenia legată de simplicitate. Duminica şi în zilele de sărbătoare străluceşte în interior de flăcările lumânărilor aprinse înaintea icoanelor îm­podobite cu ştergare frumos ţesute. Pajiştea din jur pare înflorită la ieşirea din biserică a credincioşilor cu portul naţional, de o simplicitate impresionantă.

 

Partea băilor, cu izvoarele, cu stabilimentele bal­neare se află în cadrul întăritor al naturii înverzite, de pe coasta trăgănată din partea dreaptă a râului.

 

Stabilimentul de băi, clădire renovată, este des­tul de încăpător şi ţintit într-o curăţenie desăvârşită. Sunt cabine numeroase pentru băi de acid carbonic, cu căzi de aramă; sunt cabine pentru băi de nămol. O hală mare, luminoasă, formează sală de aşteptare.

 

Alăturea e Cazinoul, nelipsit din o staţiune balneară, lărgit în ultimii ani, cu o frumoasă terasă ce dă spre partea, întruna înflorită, a parcului, răcorit de o fântână ţâşnitoare. În clădirea Cazinoului se află restaurantul, cofetăria, nelipsitele săli cu mici mesuţe; tot în el sunt adăpostite birourile adminis­traţiei locale.

 

 

A treia clădire, iarăşi complect renovată în ulti­mul an, este Hotelul Băilor I, cuprinzând camere luxos mobilate, de o curăţenie exemplară, având apă rece şi caldă. Avantajul de a avea băile luxoase de acid carbonic în subsol, îi măreşte preţuirea.

 

Îndărătul lui se află stabilimentul de băi No. II, tot îngrijit întreţinut, apoi cochetele pavilioane ale izvoarelor captate (Sentinela).

 

Pe lângă aceste clădiri ce formează centrul bal­near, în jurul parcului întins sunt presărate vile numeroase, peste tot, unele moderne, cu confort occidental, toate având deschideri largi spre lumină şi aer. Avântul ce-l ia staţiunea se vede şi după clădirile ce se ridică pe fiecare an.

 

În afară de băi, există instalaţiuni medicale, care complectează pe cele dintâi. În ultimul an s-a înfiinţat un Institut de fizioterapie şi electro-cardio-grafie, băi de lumină, tratament cu unde-scurte, diatermie, corolarul tratamentului bolilor de inimă şi nervoase. Un institut de mecano-terapie cu apa­rate Zander, altul de analize medicale, complec­tează instalaţiunile legate de darurile naturii. Mai e nevoie, şi planul există, de a se crea un inhalator modern şi instalaţii de hidroterapie, pentru ca în adevăr staţiunea să corespundă tuturor cerinţelor unei staţiuni balneare, dar şi climaterice…

 

Dorna Watra: Hotel Comunal und Rathaus

 

Dacă fondul bisericesc îşi face pe deplin datoria, din nefericire administraţia comunală, nu urmează aceiaşi cale. De îndată ce treci podul şi dai în adevărata parte a oraşului, unde însă se află găzduiţi mare parte dintre vizitatori, nu numai în cele 4 oteluri mari, încăpătoare, dar în casele strânse grămadă, tărăgăneala gospodăriei se simte. Captarea apei e insuficientă şi lipseşte înainte de toate canalizarea, aşa încât apele de ploaie stagnează de-a lungul străzilor, infectând adeseori atmosfera cu miasme de putreziciuni. Curăţenia oraşului, ca şi luminatul, lasă mult de dorit, deşi veniturile comunei sunt îndeajunse pentru a li se da o întrebuinţare mai folositoare obştiei.

 

Starea actuala, cu o intermitenţă de scurtă durată de speranţă în bună gospodărie, durează cam de multă vreme, în dauna străduinţei lăudabile a fondului, de a atrage, prin instalaţiile moderne, cât mai mulţi vizitatori, cum se şi cuvine.

 

În adevăr, numărul creşte pe fiecare an. A ajuns la peste 5.000, numai în cele 3 luni de cură obiş­nuită (Iunie, Iulie, August), din vara anului 1937; în cursul verii din 1939, numărul a crescut la aproape 10.000, lămurit şi prin condiţiile externe.

 

Vizitatorii nu sunt numai din ţară. Chiar în 1937, au venit din Austria (33), din Germania (31), din Po­lonia (37), dar şi din Palestina (61), din Ungaria (15). Se cuvine de pomenit că aproape 80 % dintre vizi­tatori sunt izraeliţi, iarăşi o strânsă apropiere în comparaţie cu Marienbadul”[1].

 

Dorna Watra, Bahnhof

 

[1] Simionescu, I., Vatra Dornei, Bucureşti 1939, pp. 79-83


Ion Drăguşanul: Ciprian Porumbescu. Totul despre un geniu (II)

„Iar când bunul Dumnezeu

Va curma spiritul meu

Şi inima-n veci va apune,

Atunci, Doamne-n rai o pune,

Că-i inimă de Român!”

 


Ion Drăguşanul: Ciprian Porumbescu. Totul despre un geniu (I)

 

 

Închinaţi pocalul dulce

Geniului nemuritor

Să ne dea curaj la toate,

Să ne dea la lucru spor;

Daţi-vă, deci, mâna dreaptă

Sub un sacru jurământ

Că-n unire şi-n frăţie

Veţi trăi pân’ la mormânt!

 

 


Pagina 14 din 1,488« Prima...1213141516...203040...Ultima »