Vatra Dornei, între 1907-1939

1880: Vatra Dornei an der Bistrița Aurie. Foto: Julius Dutkiewicz

1907: „Vatra-Dornei a căpătat caracterul administrativ urban încă din 1907.

E aşezată în lungul râului Dorna, care se varsă în Bistriţa la capătul răsăritean al oraşului. Dorna zglobie, cu apă limpede de se văd prundişurile de pe fund, formează o alee naturală, mărginită de sălcii rămuroase, ce dau umbră deasă, şi tablouri pline de frăgezime, cu perspective atractive, când Dorna, în apus de soare, e acoperită cu zale aurie.

Coasta nordică e mai povârnita, aşa încât nu prea lasă loc pentru clădiri. Coasta sudică trăgănată prelung, numai pajişti şi păduri de brad, îngăduie să se întindă casele şi vilele.

Două străzi principale merg paralel cu râul. Una, pe malul stâng, e împrejmuită de clădiri mai mari, în bună parte ale administraţiilor diferite, la capătul ei apusean; Otelul Traían, încăpător, alte două clădiri de găzduire se găsesc în spaţiu larg dinspre răsărit. Cealaltă, pe malul stâng, este strada vilelor şi a căsuţelor liniştite, cu grădini înflorite la faţă, curţile cu iarbă verde şi pomi.

Ambele străzi sunt legate-n curmeziş prin podul principal peste Dorna, care se prelungeşte într-o stradă scurtă, dugheni lângă dugheni, formând centrul negustoresc aproape în totalitate înstrăinat. După 20 şi mai bine de ani de administraţie românească, mai e nevoie să se afişeze în fiecare dugheană, etichete cu „Se va vorbi româneşte”, care tot nu se bagă-n scamă.

Oraşul întreg astfel are forma literei H.

Vatra Dornei, podul de peste Dorna

La încrucişarea străzii transversale cu cea de pe malul stâng se află poşta, primăria în stil italian, cu un turn prismatic, ce domină oraşul. Tot pe această stradă se află şi bisericile: Una protestantă curată, lângă sinagogă, clădire impozantă pentru micul orăşel. În jumătatea răsăriteană a străzii se înalţă biserica romano-catolică, iar pe un pinten pitoresc, ce desparte valea Dornei de a Bistriţei, ascunsă între brazi şi mesteceni e vechea biserică ortodoxă de lemn, înconjurată de o pajişte deasă, mănăstirească. Trepte de lemn urcă spre intrarea principală a locaşului de rugă în formă de cruce, cu câteva turnuri cenuşii, abia zărite din desişul arborilor. Alăturea e clopotniţa prismatică, tot de scânduri, izolată pe marginea malului râpos; sub ea s-a mai păstrat o veche casă, cu cerdac la mijloc, şi acoperiş de şindrilă.

Dorna Watra: Gr. Kath. Kirche

Deşi localitatea ar fi meritat o biserică nouă măcar cum e cea de la Câmpulung, totuşi aşa cum este, bătrânească, păstrează mai bine şi caracterul local şi sfinţenia legată de simplicitate. Duminica şi în zilele de sărbătoare străluceşte în interior de flăcările lumânărilor aprinse înaintea icoanelor împodobite cu ştergare frumos ţesute. Pajiştea din jur pare înflorită la ieşirea din biserică a credincioşilor cu portul naţional, de o simplicitate impresionantă.

Partea băilor, cu izvoarele, cu stabilimentele balneare se află în cadrul întăritor al naturii înverzite, de pe coasta trăgănată din partea dreaptă a râului.

Stabilimentul de băi, clădire renovată, este destul de încăpător şi ţintit într-o curăţenie desăvârşită. Sunt cabine numeroase pentru băi de acid carbonic, cu căzi de aramă; sunt cabine pentru băi de nămol. O hală mare, luminoasă, formează sală de aşteptare.

Alăturea e Cazinoul, nelipsit din o staţiune balneară, lărgit în ultimii ani, cu o frumoasă terasă ce dă spre partea, întruna înflorită, a parcului, răcorit de o fântână ţâşnitoare. În clădirea Cazinoului se află restaurantul, cofetăria, nelipsitele săli cu mici mesuţe; tot în el sunt adăpostite birourile administraţiei locale.

A treia clădire, iarăşi complect renovată în ultimul an, este Hotelul Băilor I, cuprinzând camere luxos mobilate, de o curăţenie exemplară, având apă rece şi caldă. Avantajul de a avea băile luxoase de acid carbonic în subsol, îi măreşte preţuirea.

Îndărătul lui se află stabilimentul de băi No. II, tot îngrijit întreţinut, apoi cochetele pavilioane ale izvoarelor captate (Sentinela).

Pe lângă aceste clădiri ce formează centrul balnear, în jurul parcului întins sunt presărate vile numeroase, peste tot, unele moderne, cu confort occidental, toate având deschideri largi spre lumină şi aer. Avântul ce-l ia staţiunea se vede şi după clădirile ce se ridică pe fiecare an.

În afară de băi, există instalaţiuni medicale, care complectează pe cele dintâi. În ultimul an s-a înfiinţat un Institut de fizioterapie şi electro-cardio-grafie, băi de lumină, tratament cu unde-scurte, diatermie, corolarul tratamentului bolilor de inimă şi nervoase. Un institut de mecano-terapie cu aparate Zander, altul de analize medicale, complectează instalaţiunile legate de darurile naturii. Mai e nevoie, şi planul există, de a se crea un inhalator modern şi instalaţii de hidroterapie, pentru ca în adevăr staţiunea să corespundă tuturor cerinţelor unei staţiuni balneare, dar şi climaterice…

Dorna Watra: Hotel Comunal und Rathaus

Dacă fondul bisericesc îşi face pe deplin datoria, din nefericire administraţia comunală, nu urmează aceiaşi cale. De îndată ce treci podul şi dai în adevărata parte a oraşului, unde însă se află găzduiţi mare parte dintre vizitatori, nu numai în cele 4 oteluri mari, încăpătoare, dar în casele strânse grămadă, tărăgăneala gospodăriei se simte. Captarea apei e insuficientă şi lipseşte înainte de toate canalizarea, aşa încât apele de ploaie stagnează de-a lungul străzilor, infectând adeseori atmosfera cu miasme de putreziciuni. Curăţenia oraşului, ca şi luminatul, lasă mult de dorit, deşi veniturile comunei sunt îndeajunse pentru a li se da o întrebuinţare mai folositoare obştiei.

Starea actuala, cu o intermitenţă de scurtă durată de speranţă în bună gospodărie, durează cam de multă vreme, în dauna străduinţei lăudabile a fondului, de a atrage, prin instalaţiile moderne, cât mai mulţi vizitatori, cum se şi cuvine.

În adevăr, numărul creşte pe fiecare an. A ajuns la peste 5.000, numai în cele 3 luni de cură obişnuită (Iunie, Iulie, August), din vara anului 1937; în cursul verii din 1939, numărul a crescut la aproape 10.000, lămurit şi prin condiţiile externe.

Vizitatorii nu sunt numai din ţară. Chiar în 1937, au venit din Austria (33), din Germania (31), din Polonia (37), dar şi din Palestina (61), din Ungaria (15). Se cuvine de pomenit că aproape 80 % dintre vizitatori sunt izraeliţi, iarăşi o strânsă apropiere în comparaţie cu Marienbadul”[1].

Dorna Watra, Bahnhof

[1] Simionescu, I., Vatra Dornei, Bucureşti 1939, pp. 79-83

ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI No Comments Dec 3

Ion Drăguşanul: Ciprian Porumbescu. Totul despre un geniu (II)

„Iar când bunul Dumnezeu

Va curma spiritul meu

Şi inima-n veci va apune,

Atunci, Doamne-n rai o pune,

Că-i inimă de Român!”

ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI, Carti, CĂRȚILE MEMORIEI ROMÂNEȘTI No Comments Dec 1

Ion Drăguşanul: Ciprian Porumbescu. Totul despre un geniu (I)

Închinaţi pocalul dulce

Geniului nemuritor

Să ne dea curaj la toate,

Să ne dea la lucru spor;

Daţi-vă, deci, mâna dreaptă

Sub un sacru jurământ

Că-n unire şi-n frăţie

Veţi trăi pân’ la mormânt!

ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI, Carti, CĂRȚILE MEMORIEI ROMÂNEȘTI No Comments Nov 30

Iraclie Porumbescu: Cine-i culpabil?

O cărticică de Iraclie Porumbescu, publicată în 1894, la Braşov, rămasă în glorioasa uitare românească.

Carti, CĂRȚILE MEMORIEI ROMÂNEȘTI No Comments Nov 27

Ciprian Porumbescu: O nuntă la un preot român din Transilvania

Nuntă transilvăneană – de Sava Henţia

Nunta a fost foarte interesantă, în special pentru mine, deoarece niciodată n-am văzut aşa ceva. Înainte de toate, trebuie să ştii că preotul face nunta pentru acei oameni cu care şi în urma cărora trăieşte, deci pentru ţăranii săi!

Aceasta este caracteristic. Ceilalţi musafiri sunt lucru secundar.

Deci, enoriaşii săi sunt musafirii săi, cu care petrece şi cărora le acordă toată atenţia posibilă. Aceasta se datoreşte împrejurărilor locale, unde preotul este atât de dependent de ţărani; este inutil să spun că, de fapt, aşa ar trebui să fie, mai ales la noi, românii, pe care ne ţine strâns împreună o legătură, aceea a naţionalităţii.

„Nunul mare” este un ţăran, iar nuna – soţia lui. Muzicanţii cântă bucăţi româneşti, lumea stă la mese şi mănâncă; unde? în grădină, sub pomi, sunt aşezate mese lungi, frumos acoperite, la acestea stau toţi, curat îmbrăcaţi; femeile – în rochii de mătase, toate, cu acele specifice ştergare fine în jurul capului, cu pieptare strânse pe corp, de mătase sau catifea, cu salbe etc.

Dar fetele? Fetele?

Nu există. Fetele nu merg la nunţi, asta nu se cuvine. Numai bărbaţi şi femei.

Au fost mai multe mese, în formă de potcoavă, dintre care, la una, şedea nunul mare, lângă socrul mare. În faţa lui, erau cele două lumânări care se ţin la cununie.

La masa din mijloc, la mijloc, şedeau notabilităţile – deci, de exemplu, cu, Nastasi, bătrânul Nicolau, viitorul socru, Bârsan, Catinca etc. – şi mirii. Eu şedeam la un colţ, lângă mine – Leni, care a venit şi ea, cu mama ei, deoarece a făcut rochia de mireasă şi au îmbrăcat şi mireasa. Lângă Leni, şedea mirele, mireasa etc.

Mireasa nu este urâtă, deşi nu s-ar putea spune că e frumoasă, o faţă prelungă şi slabă, statură mijlocie, ochii fratelui ei. Mirele este fercheş, tânăr şi deloc prost.

Mireasa purta o rochie de brocart de mătase, de culoarea porumbelului, un văl lung, cu acea anumită mirtă artificială, pe care am văzut-o noi, odată, la Laszlo.

În timpul mâncării, care a fost foarte bună, s-au ţinut câteva toasturi. Apoi, cam la friptură, s-a început încasarea „darurilor”. Fiecare, care vroia să dea ceva, bineînţeles – numai bani, mergea la nunul mare şi-i depunea pe masă. Acesta strigă, apoi, la fiecare, cu voce tare, ca să audă toţi:

– De la Dumnezeu mai mult, de la Domnia lui N. N., 2 florini!

El însuşi a dat 5 florini, ceilalţi câte 1, 2, 3 guldeni (galbeni). Bătrânul Nicolau a dat un napoleon, Nastasi – 3, iar eu – 2 florini.

Eu n-am lăsat să-mi spună numele, ci „de la un muzicant din Braşov”.

După un timp, a cântat muzica o bucată oarecare, care este cunoscută oamenilor, ca un semn că masa s-a terminat, şi toată lumea s-a sculat. A urmat promenada prin grădină şi aranjamentul pentru dans. S-a dansat în grădina vecină, deoarece, acolo, iarba era cosită. Muzica s-a postat la mijloc, împrejur erau bănci lungi, improvizate, care, din când în când, pârâiau suspect sub greutatea dârstencelor grăsuţe, şi, acum, începu dansul, cum n-am mai văzut vreodată şi atât de frumos ca mai rar.

A fost o nuntă românească cum trebuie să fie la un preot. Toţi joacă, tineri şi bătrâni. întâi, hora miresei, când trebuie să joace toţi (eu, totuşi, n-am dansat) – însă o horă minunată! Un rondou imens – şi acesta se mişcă atât de frumos, în tact, cu acei anumiţi paşi şi cu mâinile – splendid.

Apoi, a urmat „brâul”, apoi „sârba”, apoi o polcă oarecare, apoi „breaza”, apoi „ardeleana”, apoi „haţegana”, apoi „hora Dârstei”, apoi „bătuta”, apoi „învârtită” etc. Dumnezeu ştie, că nu se mai sfârşea, şi un joc era mai frumos ca celălalt. Şi cum ştiu să danseze! Nici n-ai crede că aceşti bărbaţi, aparent atât de greoi şi neîndemânatici, în cizmele lor mai pot păşi atât de uşor şi de sprinten şi face cele mai frumoase figuri; şi fiecare din ei, bărbaţi şi femei, joacă atât de bine!

Fiica preotului cunoaşte toate aceste dansuri şi joacă cu fiecare. De fapt, este aşa: îndată ce o femeie este luată la joc, ea joacă atâta timp cât ţine muzica; bărbatul, când este obosit, predă dansatoarea lui, altuia, acesta, iarăşi, altuia, astfel încât o dansatoare joacă cu 8-10 dansatori, fără să părăsească locul de joc. Nunul şi nuna joacă într-una.

Noi şedeam pe o bancă şi priveam. Eu cred, însă, că ai putea privi un an întreg fără să te saturi. Odată cu lăsarea serii, încetează jocul şi oamenii se răspândesc spre casele lor.

Noi am intrat în casă, ni s-a dat tort şi vin şi am plecat acasă.

Nuntaşii cei mai intimi, împreună cu mirii, se duc, seara, la „nunul mare”; acolo, se mănâncă, se bea şi se joacă.

Acolo, nunul este persoana principală, adică el este păcălit, pe cât se poate, femeile fac tot felul de „batjocură” cu el.

El trebuie să-şi scoată cizmele, se presoară cărbuni aprinşi pe podea, şi el trebuie să joace. Nuna stă alături de el, cu apă rece, ca să stingă cărbunii; femeile n-o lasă şi aşa se face mult haz.

Cu aceasta sc încheie nunta. Şi eu închei, deoarece Geifrig vine să cânte cu mine.

NUNTA LA ROMÂNI No Comments Nov 21