Dragusanul - Blog - Part 11

și să respire viețile în vers

 

 

în trupul meu numai o viață-ncape,

iar altele-n copii și în nepoți,

dar lăutari mi se desprind din pleoape

și se preling înalți în sacerdoți,

iar cântecele zac în risipire

pe calea veșniciei unui veac

pe care îl descopăr cu uimire

pe când învăț în tihnă să îl tac

 

 

să nu îmi pese dacă-l văd că pleacă

și se întoarce-apoi încrâncenat,

iar lăutarii umbre mari apleacă

pe cerul dintr-odată înstelat

și-aud nepoții cum adună mere

din crengile acestui univers,

iar trupul meu începe iar să spere

și să respire viețile în vers

 

 


Sofia Vicoveanca sau sacralitatea vieții omenești

 

 

 

 

Sofia Vicoveanca, sărbătorita acestei zile și, cu siguranță, a cumpenei veacurilor, înseamnă înțelepciunea (sofia, în limba greacă) inițierii în sacralitatea vieții omenești, o sacralitate dezvăluită, cu vocație sacerdotală, prin cântec, prin poezie și prin narațiuni de o mare forță expresivă. Nici o clipită nu trece pe lângă Sofia Vicoveanca, fără să fie înveșnicită în armonii muzicale sau literare, fără ca ea, clipita, să nu capete dimensiune statuară și să nu atingă cu fruntea aleanurile cele mai îndepărtate ale cosmicității. Clipită cu clipită, aidoma unui foșnet al pleoapelor, se adună deceniile într-o viață care nu a risipit niciodată nimic, în sfericitatea sacră a trăirii vieții omenești ca pe un har, musai de asumat și de slujit cu exemplară dăruire.

 

 

 

Astfel ni s-a dezvăluit și ni se dezvăluie Sofia Vicoveanca drept esență exponențială a spiritualității românești, pe care o recunosc, o îndrăgesc și o asumă și generațiile viitorimii, rockerii, de exemplu, considerând-o deplinătatea rostirii prin încredințarea muzicii stelelor și celor care nu o aud, cum inspirat formula, adineauri, Pitagora. E atât de aproape de fiecare dintre noi, încât, dacă răsfoim prin suflete, o aflăm acolo icoană vie, dar și fărâma de sacralitate cu care am fost înzestrați prin naștere și care poate fi conștientizată doar prin învăluire în lumină.

 

 

 

La mulți ani, Doamnă Sofia Vicoveanca,

și Dumnezeu să vă ție

numai întru veselie!

 

 

 


Octavian Beu: Franz Liszt, Rumänische Rhapsodie

 

 

 

În cartea sa „Lăutarii și muzica lor în Ungaria“, Franz Liszt ne destăinuieşte că, în anii 1846-47, când a trecut prin Ţările Române, a făcut o colecţiune din melo­diile artistice ale lăutarilor români, în timpul lungilor seri petrecute în tovă­răşia lor. Melodiile româneşti le-a notat în carnetul său de schiţe, cu o preciziune care este o vie mărturie a simţului său folcloristic.

 

Din cronicile muzicale româneşti reiese că, la sfârşitul concertelor sale din Bucu­reşti, Iaşi şi la Constantinopole (Octavian Beu omite concertele de la Cernăuți și de la Cernauca, în casa lui Doxache Hurmuzache ascultându-l pe Nicolai Picu și preluând horele și Corăbeștile – n. n.), în faţa Sultanului, Liszt a cântat la pian improvizaţiuni asupra unor vechi melodii româneşti. Acestor improvizaţiuni le-a dat o formă definitivă în Rapsodia română, compusă dintr-un bogat material de folclor românesc. Manuscrisul original nu este o schiţă sau lucrare premergătoare altor rapsodii, ci o operă care întruneşte toate elementele unei compoziţii desăvâr­şite. Temele poporale sunt păstrate în întregimea şi originalitatea lor, fără să-şi piardă, prin o stilizare prea personală a compozitorului, caracterul şi coloritul naţional. Liszt n-a avut timpul necesar să aprofundeze în aşa măsură folclorul românesc ca să-şi formeze un stil muzical românesc. Geniul său totuşi a prins şi a fixat caracterul şi, în special, ritmica dansurilor noastre cu o preciziune uimi­toare. În orânduirea temelor româneşti, întreaga concepţiune arhitectonică a rapsodiei este de o măreţie incontestabilă.

 

Motivul introductiv din „allegro vivace“, grefat pe acompaniamentul de cobză al Bătutei este identic cu melodia cu care începe Imnul Regal Român (compus ulterior de Hubisch – n. n.). Acest motiv îşi are probabil originea într-unul din vechile imnuri domneşti. Liszt, în dorinţa de a-şi arăta recunoştiinţa pentru gran­dioasa primire de la Palat, a început rapsodia cu această închinare Domni­torului.

 

„Hora bătrânească“ „allegro moderato“, cu largi acorduri, e scrisă in ritmul hore­lor româneşti. Tema, grefată pe un acom­paniament de triole, se leagănă în nota specific românească a horei. Prima parte e mai mult instrumentală. În partea a doua iese în relief mai mult caracterul vocal al dansului, care, în unele ţinuturi, se joacă cântând. Hora poartă indicaţiunea „Hermannstädter“, adică de la Sibiu, o dovadă că Liszt a auzit-o în acel oraş. Dansul este însă moldovenesc (cred că este vorba de Hora I – Boiereasca a lui Nicolai Picu, notată astfel de Karol Mikuli – n. n.). Este una din numeroasele hore, care, trecând Carpaţii, s-a popularizat şi în Ardeal.

 

După un moment de reculegere, acom­paniamentul de cobză, cu care începe Rapsodia, anunţă o Bătută din Ardeal (allegretto vivace). Rapsodia e construită pe osatura acestui dans. În jurul Bătutei se grupează celelalte dansuri româneşti. Totul poartă pecetea personalităţii mare­lui romantic. Melodia, prinsă într-un ritm fantastic, rămâne până la sfârşit clară şi luminoasă. Această claritate, caracteristi­că coloritului muzical românesc, nu se întunecă nici în cele mai mici amănunte ale dansului. La a doua reluare, o uşoară înclinare spre melancolie, cu rar accent oriental, dau un caracter moldovenesc Bătutei din Ardeal (în 1640, la asediul Oradei Mari, o cânta taraful călăreților moldoveni, diind cântecul din 1502, cântat la Krakowia și notat de Jana z Lublina drept Haiducii, pentru că îl dansau gărzile domnești; este, de fapt, melodia notată și de Sulzer, înainte de 1781, și de Frerrio, în 1830, și de Burada, în 1915, drept Călușarii – n. n.). Este de remarcat că melodia ardeleană este altoită pe un acompaniament pur moldovenesc. Dansul prelucrat de Liszt este identic cu bătu­tele care se joacă și azi în valea Someşu­lui şi în regiunea Sibiului. Tema Bătutei apare în finalul Rapsodiei pentru a treia oară. După Bătută, urmează o Ţiitură, pe care o cântă lăutarii ca preludiu la dansu­rile de Brâu (în 1889, la Paris, taraful lui Dinicu a cântat-o drept Țigăneasca – n. n.). Şi în Rapsodie, Ţiitura este o introducere la dansul moldovenesc Corăbeasca (în 1889, așa s-a cântat și la Paris – n. n.). Din Ţiitură, se trece în „tempo decizo“, la dansul moldovenesc Corăbeasca. Ritmul hotărât al acestui dans este o complectare a ritmului aşa de variat al celorlalte dansuri din Rapsodie. Ţiitura și Corăbeasca se repetă la a treia reluare, non legato, în forma unei variaţiuni. Dansul Corăbeasca încheie ciclul melodiilor a căror origine românească este indiscutabilă.

 

În afară de melodiile pur româneşti, Liszt a prelucrat, în prima parte a Rapso­diei (lento a capriccio malinconico) o ro­manţă. Această melodie a introdus-o Liszt, mai târziu, şi în a VI-a rapsodie ungurească, în care a tratat-o însă mult mai scurt și cu o stilizare diferită de cea din Rapsodia română. Nu încape îndoială că prelucrarea mai liberă din Rapsodia română este anterioară celei mai închegate din rapsodia ungară.

 

În partea care urmează. după a treia reluare a dansului Corăbeasca, apare un grup compus din fragmente de teme de dans, împletite cu pasagii cromatice de mare efect pianistic. O parte din aceste teme Liszt le-a prelucrat, mai târziu, și în partea „Stretta“ din a XII-a rapsodie ungurească, luându-le tot din Rapsodia română.

 

Manuscrisul original al Rapsodiei ro­mâne, provenind din colecţiunea G. A. Petter, se află în arhiva societăţii Gesellschaft der Musikfreunde din Viena, căreia îi exprim cele mai călduroase mul­ţumiri pentru amabila permisiune a publi­cării. O copie a rapsodiei, scrisă de com­pozitorul Joachim Raff, fostul secretar al lui Liszt, se păstrează în arhiva Muzeului Liszt din Weimar. În cartea mea despre că­lătoria lui Franz Liszt în România[1], am scris pe larg despre existenţa acestei rapsodii, care, în literatura muzicală, e menţionată ca a XX-a rapsodie. Rapsodia română a fost compusă în anii 1846-1847 şi a fost cântată, în primă audiţiune, la 17 Decem­brie 1931, la Bucureşti, în sala Atheneului român, de pianista Aurelia Cionca. Rapsodia română apare în anul come­morativ, ca un omagiu românesc geniului etern al lui Franz Liszt.

 

*

 

Rapsodia română apare, în întâia ediţiune, după manuscrisul original al lui Franz Liszt, luându-se în consideraţiune şi copia făcută de Joachim Raff. Manuscrisu­lui și copiei lui Raff le lipseşte, fireşte, cea din urmă revizuire a maestrului. Manuscri­sul are mai ales numeroase greşeli de orto­grafie și scăpări din vedere, care au făcut necesare o rectificare şi unele schimbări de redacţiune.

 

Rectificările sunt: Din motive formale au fost şterse două variante aproape iden­tice a motivului principal din „Sempre vivace spirituoso“; 42 măsuri la pagina 21 şi 17 măsuri la pagina 25.

 

Din motive pianistice au fost dublate 10 măsuri a „Ţiiturei“, în pasagiile con bra­vura, la pagina 18; ultimele două măsuri din pagina 22 au fost transpuse cu o octavă mai jos, iar la pagina 24, pasagiile în octave-simple din manuscris au fost transformate în octave-duble despărţite.

 

 

 

 

[1] Despre călătoria lui Franz Liszt în Ro­mânia: Octavian Beu „Franz Liszt in ţara noastră“, editura Krafft-Sibiu 1931.


ca să ne-ncredem doar în bine

 

 

stă scris în necuprinsul roţii

cereşti cu litere de seu

că dacă am muri cu toţii

ar fi răpus şi Dumnezeu

şi-atunci cui vor rămâne spinii

ce încă sângeră pe frunţi,

cobzarii glăsuind luminii

închişi în stâncile din munţi

 

 

cum vor putea să-ndure rana

săpată-n coasta tuturor

şi-nchipuirii, în Nirvana,

cine-i va fi Mântuitor

şi cine va urca pe cruce

să-nfrunte moartea, pentru cine?

deasupra cerul clar străluce

ca să ne-ncredem doar în bine

 

 


Povestea aşezărilor sucevene: Şaru Dornei

 

 

 

ŞARU DORNEI. Toate aşezările dornene, odinioară moşii ale câmpulungenilor, s-au format, după 1700, cu urmaşi ai proprietarilor şi cu transilvăneni, care au primit acceptul din partea celor 12 bătrâni câmpulungeni, care formau, practic, un fel de instanţă muntenească supremă. Inclusiv Dorna însemna un teritoriu câmpulungean al familiilor Candrea şi Tolovanul şi al altor neamuri de ale lor, aşa că istoria aşezărilor dornene îşi are începutul în cea a Câmpulungului Moldovenesc.

 

1776: „La 1776, din vechea Dornă se înfiinţează două comune: Dorna-Vatra, dincolo, şi Dorna Gura-Negrii, dincoace. Mai târziu, înmulţindu-se locuitorii, prin dezlipire, se formează comuna Şaru-Dornii, din care nu sunt decât câteva zeci de ani de când se desfăcu comuna Neagra-Şarului. Astfel, din vechea răzeşie sunt acum patru comune mari. Dorna-Vatra şi ale noastre: Dorna, Şarul şi Neagra, a căror populaţie a sporit mult prin refugierea aci a multor români din Ardeal şi Bucovina. Nesupăraţi de nimeni, stăpâniră răzeşii moşia până pe la 1800, când dornenii, revoltaţi contra unor evrei, ucid, în cârciuma satului de la Gura-Negrei, pe 9 dintre ei. Daţi în judecată, Vodă Alex. Ipsilante ceru uricele moşiilor lor, pe care învinovăţiţii neavându-le, Vodă le confiscă moşia şi, prin hrisovul din August 1800, o făcu danie fiului său (Hrisovul e în stăpânirea preotului Gh. Ortoan din Dorna, împreună cu toate actele răzeşiei). După Ipsilante, moşia trecu prin vreo trei mâini, până ce în­căpu în acelea ale familiei Balş“[1].

 

1789: Într-o a doua călătorie în spaţiul românesc, care începe la Hotin şi continuă prin nordul Basarabiei, prin Moldova de dincoace de Prut şi prin Transilvania, Hacquet vizitează, iarăşi, şi Bucovina, venind, de la Bistriţa, pe valea Bârgaielor şi peste Pasul Tihuţa, dând de „frumoase păşuni de munte („pojane”), pe care păşteau cirezi mari de vite cornute şi de cai, ce aparţineau armenilor,care fac comerţ cu ele prin toată Moldova, ca şi aici, în Bucovina şi în Galiţia”. La Şaru Dornei, naturalistul breton constată că „această apă e dintre cele mai tămăduitoare” şi că „ar fi de dorit ca această apă, care se află chiar la graniţa Bucovinei, să rămână în proprietatea statului austriac, întrucât s-ar putea executa, cu puţină cheltuială, şi vasele pentru trimiterea, de aici, a acestei ape minerale”[2].

 

1857: „Călătoria la Şaru Dornei nu este mai puțin plăcută. De pe partea de sud-vest a dealului, spre ultimele case din Dorna, puteți vedea Ouşorul și Suhardul dominând lanțul nordic. La est, vârfurile Giumalău, Pietrele Doamnei și Pietrosul anunţă granița cu Moldova. Pe latura moldovenească a Pietrelor Doamnei există o mănăstire și un loc de pelerinaj. Călătorind de-a lungul pârâului Neagra, timp de aproximativ o oră, ambele părți, de sud-est și nord-vest, oferă o vedere mai uniformă, dar la fel de plăcută. Culmi împădurite, între care curge pârâul Neagra, pajiști luxuriante, sate de munte împrăștiate pe coastele munților până în depărtare, munții înalți, grupați în splendide peisaje montane. În Șaru Dornei sunt izvoare minerale, a căror analiză nu a fost încă realizată. Alte călătorii care se pot face din Vatra Dornei sunt la Iacobeni, pe cele șapte mari Măguri și satele fermecătoare învecinate”[3].

 

1878: „În ziua de 26 iulie 1878, de către locuitorul Ioan Olariu, din comuna Şarul Dornei, s-au adus la obor: o iapă cu mânz, murgă-întunecată, înfierată pe şoldul drept de dinapoi cu literele „V. I.”; o iapă murgă-întunecată, pintenoagă de piciorul drept de dinapoi, cu cercel în urechea dreaptă, de dinapoi şi înfierată pe şoldul drept de dinapoi, însă nu se poate cunoaşte; o costruşă murgă-întunecată, cu cercel în urechea dreaptă de dinapoi şi cu ţintă în frunte; un cal armăsar, murg-întunecat, cu cercel în urechea dreaptă dinapoi; şi până în prezent, neivindu-se nimeni de stăpân al lor, prefectura le-a declarat de pripas, sfârşit pentru care publică prin aceasta ca proprietarul lor, în termenul şi cu probele prevăzute de legea poliţiei rurale, să se prezinte la această comuna, spre a-şi primi zisele vite”[4].

 

1890: „A doua zi, în revărsatul zorilor, am ple­cat din Dorna-Vatra şi, după o oră de drum cu trăsura, am ajuns la Dorna Gura-Negrei, în România, unde, la malul Bistriţei, ne aştepta o frumoasă plută, împodobită cu crengi de brad, anume pregătită pen­tru noi. Acolo se adunaseră toţi locuitorii sa­tului, precum şi cei din satele învecinate, Şarul-Dornei, Neagra-Şarului, Negrişoara, bărbaţi, femei, copii, cu preoţii şi primarii în frunte, pentru a saluta pe soţia şi pe copiii celui mai mare român din ţară, a că­rui faimă străbătuse până în adâncul mun­ţilor”[5].

 

1894: Şaru Dornei, comună rurală situ­ată la vestul plasei Muntele şi la 100 km de Fălticeni. Se mărgineşte, la est, cu comunele Dorna şi Broşteni, la vest cu comuna Neagra Şarului şi Transilvania, la nord cu comuna Broşteni şi Transilvania. Are forma unui poligon nere­gulat şi e compusă din satele: Şar, Plaiu, Şărişor, Panaci, Drăgoiasa şi Păltiniş, cu reşe­dinţa în cel dintâi. Populată cu 663 capi de fa­milie, ce numără 2.426 suflete sau 1.222 bărbaţi şi 1.240 femei (70 izraeliţi). Contribuabili sunt 858. Are 4 biserici, servite de 3 preoţi şi 8 cântăreţi, şi 2 şcoli rurale mixte, frecventate de 100 şcolari. Bugetul comunei, pe 1892-1893, are, la venit, 8.490 lei şi, la cheltuieli, 8.397,30 lei; iar al dru­murilor, 1.890 lei venit şi 1.810 lei cheltuieli. În toată comuna sunt 1.830 cai, 738 boi, 1.353 vaci, 6.180 oi, 461 capre şi 381 porci. Altitudinea comunei, de la ni­velul mării, în vârful Lucaciului e de 1.777 m. E udată de Neagra Şarului, cu afluenţii Şărişorul Mare şi Mic, Pârâul Mare, Vâlcelele, al Pichetului, Pietrenilor, Rusului şi Mândrilă; Călimănelul, cu afluenţii săi; Neagra Păltinişului, cu afluenţii Tomnaticul şi Drăgoiasa Mică şi Mare, Pârâul Varului, Glodului, Glodişoru; şi Negrişoara, cu afluenţii Scoruş, Păltiniş, Catrinari, Bra­dului, Opcioarei, Săhăstriei, Toplicioara şi Dârmoxa. Cel mai însemnaţi munţi ai comunei sunt Şerba, cu vârfurile Lucaci, Vârful Şărbei, Ru­sul, Vânătu, Boambei, Panaci, Călimănel, Buzileanu, Mihaileţu şi Bucinişu. Întinderea teritorială a comu­nei e de 12.284 hectare, din care 4.147 hectare pădure, 11 hectare cultivabile, 8.000 hectare fân şi res­tul stânci şi locuri sterpe. Moşia e proprietate răzeşească.  Locuitorii se ocupă cu exploatarea pădurilor lor, creşterea şi eco­nomia vitelor şi plutăritul. Semănături nu se fac decât foarte puţine; nu atât din cauză că n-ar reuşi, cât pentru  că locuitorii nu sunt deprinşi. În toată comuna  nu se găsesc 2 pluguri. Ultimul an, s-au cultivat 9 hectare cartofi, aproape 2 hectare in şi 50 ari ovăz. / În comună sunt 5 izvoare de apă minerală: 1). „Carmen Sylva”, renumi­tul izvor de apă minerala bicarbonată, al dlui Dr. Polyzu, aflător pe ţărmul drept al pârâului Şaru, într-o poziţie de­schisă foarte frumoasă. Izvorul e abundent. / „După analizele făcute de Haquet, în 1789, Abrahamfi, în 1833, Dr. Stenner, în 1856, Dr. Pribram, în 1878, Dr. Bernath, în 1889 şi Dr. Istrati, în 1890, 1000 grame de apă din acest izvor conţine: Carbonat de sodiu 0,37300; Carbonat de potasiu 0,01614; Carbonat de litiu 0,00074; Carbonat de fier 0,00405; Carbonat de mangan 0,01409; Carbonat de magneziu 0,00254; Carbonat de bariu 0,00193; Carbonat de stronţiu 0,00071; Carbonat de calciu 0,26650; Clorură de calciu 0,05840;  Fosfat de calciu 0,00030; Sulfat de calciu 0,04233; Siliciu anhidru 0,04900; Sesquioxyd de aluminiu 0,00034; Anhidridă arsenică 0,00177; Anhidrida carbonică 2,02600; Substanţe organice 2,02600. / Maladiile în contra cărora se recomandă sunt Anemia, Chlorosa (paloarea feţei), Scrofulosa, Impaladismul, Eczema, Psoriazisul, Lichenul, pelagra, Guta şi chiar Reumatismul. / 2). Burcutul lui Mândrilă; 3). Burcutul lui Caşvan, dia stânga pârâului Negra; 4). Burcutul iul Ştefan Sil­vestru, conţinând şi multă pucioasă şi 5). Burcutul lui Gh. Ţarcă. Tote aceste izvoare conţin cam aceleaşi compoziţiuni ca şi cel dintâi[6]. / Şaru, sat pe moşia şi în comuna Şaru Dornei, îşi trage numele de la terenul roşiatic, numit „şar”, ce conţine mult arsenic, ce altădată se exploata, trimiţându-se în Austria. Mineralul se găseşte în bucăţi. Înşirat pe ţărmurile pâraielor Neagra Şarului, Vâlcelei, Rusului şi Pârâul mare, numără 73 case, în care trăiesc 60 capi de fami­lie sau 300 suflete, din care 141 bărbaţi şi 159 femei (13 izraeliţi), fiind 79 contribuabili. Lo­cuitorii răzeşi sunt buni gospo­dari. Are o biserică, clădită de lemn, cu patronul „Duminica Mare”, servită de  un preot şi 3 cântăreţi, împroprietărită cu 18 fălci. O şcoală rurală mixtă, înfiinţata în 1863, cu un învă­ţător plătit de stat, frecventată de 48 şcolari; în sat sunt 44 băieţi şi 53 fete între 7-12 ani. Drumuri principale sunt la Panaci (5 km), la Neagra Şarului (5 km) şi la Dorna (8 km)[7]. / Plaiu, sat pe moşia şi în comuna Şaru Dornei. Împrăştiat pe ţărmul drept al pârâului Neagra Şarului, numără 90 case, în care trăiesc 81 capi de familie sau 300 suflete, din care 146 băr­baţi şi 154 femei, iar din ei 106 sunt contribuabili. Biserica şi şcoala din Şaru serveşte şi acestui sat[8]. / Drăgoiasa, sat pe moşia şi în comuna răzeşească Şaru Dornei. Înşirat pe pârâul cu acest nume, numără 76 case, populate cu 83 capi de familie sau 245 suflete, din care 120 bărbaţi şi 125 femei. Are o biserică de 1emn, cu patronul „Sfinţii Arhangheli”, servită de preotul dm Păltinişu şi 2 cântăreţi. Împroprietărită cu 18 fălci de pământ. Şcoala din  Panaci, departe de 8 km, serveşte şi acestui sat[9]. / Panaci, sat pe moşia şi în comuna Şaru Dornei. Aşezat pe ţărmurile pâ­raielor Călimăneşti şi Tăieturii, nu­mără 200 case, în care trăiesc 246 capi de familie sau 970 suflete, din care 490 bărbaţi şi 480 femei (12 izraeliţi). Are 380 contribuabili. O biserică, cu patronul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, servită de un preot şi doi cântăreţi. Împroprietărită cu 12 fălci de pământ, şi o şcoală rurală mixtă, înfiinţată în 1891, cu un învăţător plătit de stat, frecventată de 35 şcolari, din 36 băieţi  şi 15 fete cu etatea de şcoală, cu local propriu, clădit de preo­tul Teodor Mândrilă, care l-a înzestrat şi cu 40 prăjini, loc de grădină în jurul şcolii[10]. / Şărişor, sat pe moşia şi în comuna Şaru Dornei. Împrăştiat pe ţăr­mul drept al pârâului cu acelaşi nume, numără 110 case, în care trăiesc 109 capi de familie sau 359 suflete, din care 172 băr­baţi şi 187femei, fiind 142 con­tribuabili. Locuitorii sunt răzeşi şi gospodari bunişori. Biserica şi şcoala din Şaru serveşte şi aces­tui sat[11]. / Păltinişu, sat pe moşia şi în comuna Şaru Dornei. Împrăştiat pe coastele dealuri­lor ce ţărmuresc pârâul Neagra Păltinişului, numără 79 case, populate cu 84 capi de familie sau 288 suflete, din care 148 bărbaţi şi 140 femei. Are 75 contribuabili. Biserica din Drăgoiasa şi şcoala din Panaci ser­vesc şi acestui sat[12]”.

 

1897: „Din Fălticeni ni se telegrafiază că ploile din urmă au cauzat noi dezastre şi nenorociri. Râul Bistriţa, venind din nou mare şi cu furie, a luat nouă plute de pe Domeniul Coroanei din Broşteni şi mai multe plute ale companiei Göetz din Dorna. Ploaia torenţială, care a căzut duminică, a stricat cu desăvârşire drumul, după dealul Vânăt, şi acel de la Şarul Dornei”[13].

 

1913: „În ziua de 15 Mai 1913, Spiritualul consistoriu bisericesc va judeca procesul preotului Aurel Gheorghiţanu din parohia Panaci, judeţul Suceava”[14].

 

1916: „Perioada de după respingerea ruşilor a fost, inițial, folosită de noi pentru organizarea regrupării de trupe. Rezistența vrăjmaşului a scăzut doar ușor, în ciuda pierderilor și în ciuda faptului că 800 de soldați răniţi i-am înlocuit, pe frontul din sud, cu aproximativ 1.000 de rezervişti. După 24 octombrie 1916, numărul trupelor noi a sporit, treptat, până la aproximativ 18.000 de puști, datorită repartizării unei divizii de cavalerie… În afară de propriul regiment, Obstlt. Schönwerth a primit mai multe alte formațiuni, împreună 4.200 de puști. I-aş fi oferit şi aproximativ 1.200 de rezervişti, unii pentru Dorna Watra, alții pentru Şaru Dornei, dar au rămas la dispoziția mea… Artileria trebuia, în general, să tragă și să se flancheze: artileria de pe Bărnărel, liniile inamice de la sud de biserică ( notată 835), artileria de la Şarul. chiar acolo, artileria de la Ulmul, asupra linie inamice, la nord de Bistriţa, iar artileria de la Dorna Watra, în mare parte, la fel, dar, din păcate, nu era eficientă de acolo“[15].

 

1926: „Prin „deciziune ministerială” din 5 ianuarie 1926, se numeau noi secretari de plasă: „În judeţul Fălticeni: 1. Mateescu Constantin. 2. Gabor Gheorghe”[16]. „În circumscripţia tribunalului Fălticeni. Dl Dimitrie Chirică, judecător inamovibil la judecătoria Şarul-Dornei, din judeţul Fălticeni, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Liteni, din acelaşi judeţ, în locul nou înfiinţat. Dl Ioan Silivestru, ajutor de judecător la judecătoria Şarul-Dornei, din judeţul Fălticeni, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Liteni, din acelaşi judeţ, în postul nou înfiinţat”[17].

 

1941: „Se publică mai jos lista Nr. 9[18], de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24: Andrioţchi Nicanor, sergent, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu cunoscut în com. Şaru Dornei, jud. Câmpulug, mort la 12 iulie1941; Cojocaru Nicolae, soldat, ctg. 1933, cu ultimul domiciliu cunoscut în com. Şarul-Dornei, jud. Câmpulung, mort la 7 iulie 1941”. „Se publică mai jos Lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24[19]: Ungureanu Vasile, soldat, ctg. 1930, cu ultimul domiciliu în comuna Şaru Dornei, judeţul Câmpulung, mort la 2 iulie 1941; Rusu Ioan, soldat, ctg. 1933, cu ultimul domiciliu în comuna Neagra Şarului, judeţul Câmpulung, mort la 2 iulie 1941”.

 

1941: „Un livret militar, pe numele sergent Stratula Ion, născut în anul 1905, în comuna Şarul Dornei, fost judeţ Suceava, astăzi Baia, ctg. 1927, din Batalionul 12 Vânători de Munte, foaia matricolă Nr. 991, Cercul Militar Câmpulung Moldovenesc. Actul pierdut de către Ionel Stratula, din comuna Şarul Dornei, jud. Câmpulung Moldovenesc, se declară, nul, fără valoare şi fără nici un efect juridic, în mâinile oricui s-ar afla”[20].

 

1942, ianuarie 29: „Noi, general Victor Iliescu, subsecretar de Stat al Educaţiei Extraşcolare; / Având în vedere jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 21 din 14 Ianuarie 1942… / Decidem: Art. unic. Se angajează, pe data prezentării la serviciu, ca diurnişti la formaţiunile tineretului extraşcolar, următorul personal, plătibil cu îndemnizaţia de şedinţă respectivă: Ecohici Gh. Ioan, seria 1938, media 7,40, numit în comuna Panaci, Şarul Dornei, postul IV, jud. Câmpulung; Vasile Gh. Petre, seria 1938, media 7,40, numit în comuna Şarul Dornei, postul III, jud. Câmpulung”[21]. „Se înaintează la gradul I în învăţământul primar, pe ziua de 1 Septemvrie 1942, învăţătoarele şi învăţătorii de la şcolile primare şi învăţătoarele de la grădinile de copii trecuţi în alăturatele tablouri, întocmite pe Regiuni şcolare – Regiunea şcolară Cernăuţi: Bârsan Vasile, învăţător comuna Sărişor, Şarul Dornei, jud. Câmpulung”[22].

 

1944: „Doamna Mari lui Emilian Balan din Fundu Moldovei, jud. Câmpulung, a intentat acţiune de divorţ contra soţului său, Emilian Balan, jandarm la Postul de jandarmi Şarul Dornei. Din căsătoria lor a rezultat un copil, cu numele de Gheorghe, născut la 2 Septemvrie 1941. Pârâtul posedă avere 3 fălci de loc în comuna Pojorâta”[23].

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[24], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Bârsan Virgila, de la Cârlibaba, la Şaru Dornei, Coverca; Vasilescu Mihai, de la Stulpicani, la Şaru Dornei, Sărişor; Amorăriţei Nicolae, de la Valea Seacă, la Şaru Dornei, Sărişor; Onica Nicolae, de la Şaru Dornei, la Dorna Poiana Negri”.

 

1949:  Au fost numiţi directori de şcoli în învăţământul elementar, ciclul I[25]: Bayng Leon, director la Şcoala elementară Vatra Dornei, Şarul; Apetrei Nicolae, director la Şcoala elementară Şaru Dornei, Coverca; Iordache Ioan, director la Şcoala elementară Şaru Dornei, Sărişor; Apetroaie Alexandru, director la Şcoala elementară Şaru Dornei, Şar; Paţa Ioan, director la Şcoala elementară Şaru Dornei, Panaci”.

 

 

[1] Lahovari, George Ioan, Marele dicţionar geografic al României, Volumul III, Bucureşti 1900, pp. 195, 196

[2] Călători, X, II, p. 858

[3] Denarowski, Dr. Carl, Die mineralquellen in Dorna-Watra und Pojana-Negri in der Bukowina, Wien 1868, Capitolul Umgebung von Dorna

[4] Monitorul Oficial, Nr. 187, 24 august / 5 septembrie 1878, p. 4941

[5] Gane, N., Zile trăite, Iaşi 1902, p. 230-237

[6] Ionescu, Serafim, Dicţionar geografic al Judeţului Suceava, Bucureşti 1894, pp. 295-297

[7] Ibidem, p. 295

[8] Ibidem, pp. 244, 245

[9] Ibidem, p. 110

[10] Ibidem, p. 228

[11] Ibidem, p. 294

[12] Ibidem, pp. 227, 228

[13] Epoca, No. 478, Anul III, vineri 13 iunie 1897, p. 3

[14] Opinia, Nr. 1877, Anul X, duminică 112 mai 1913, p. 2

[15] Habermann, Hugo, Über die Führungstätigkeit der höheren Kommandanten im Kriege, aus persönlich Erlebtem, în Militärwissenschaftliche und technische Mitteilungen, Wien 1921, pp. 405-407

[16] Monitorul oficial al României, nr. 4, 5 ianuarie 1926, p. 86

[17] Monitorul oficial al României, nr. 3, 3 ianuarie 1926, p. 29

[18] Monitorul Oficial, Nr. 202, 27 august 1941, pp. 5043 şi următoarele

[19] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549.

[20] Monitorul Oficial, Nr. 241, 10 septembrie 1941, p. 5397

[21] Monitorul Oficial, Anul CX, Nr. 24, joi 29 ianuarie 1942, pp. 561, 565

[22] Monitorul Oficial, Nr. 192, 19 august 1942, pp. 6965-

[23] Monitorul Oficial, Nr. 46, 24 februarie 1944, p. 1249

[24] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[25] Monitorul Oficial, Nr. 20, 25 ianuarie 1949, pp. 845, 846


Pagina 11 din 1,276« Prima...910111213...203040...Ultima »