Poezii cristice, la români. Rugăciunile poeţilor

Tendinţa filosofării, în favoarea şi mai ales în disperarea propriului adevăr, amplifică metodele sincerităţii până la a transforma fiecare rugăciune într-o amară spovedanie, în care simţi cum clocoteşte şi sângele lui Iisus. Poetul, flămând, zdrenţăros, torturat, ucis, are demnitatea Celui pe care nu şi l-a luat doar ideal, ci pe care îl trăieşte nepământeşte de profund. Tocmai de aceea a fost pentru mine o dezamăgire să constat că nu există o antologie a rugăciunilor poeţilor, nici la noi, nici oriunde altundeva, apoi, pentru că simt nevoia unui astfel de univers luminos al încredinţării, am alcătuit-o pe aceasta, care ar putea însemna doar un început, dacă se vor găsi şi alţii, care să adune din uitate şi neştiute pagini fărâmele vii de dumnezeire, care sunt rugăciunile poeţilor (Ion Drăguşanul).