Aflat în îmbăiere populară la Chişinău, cetăţeanul Traian Băsescu i-a rânjit amabil unei tinere unioniste (“Domnişoară, cereţi-o şi o vom face!”), apoi a spus, fără prea multă premeditare, şi o vorbă înţeleaptă: “Între România şi Republica Moldova e un parteneriat de sânge, pentru că aşa ni l-a lăsat Dumnezeu“.
Aşa e, dar, din nefericire, bunul Dumnezeu dă, dar nu îţi pune şi în traistă!
În anul acesta, s-au întâmplat minuni pe pământul ţării noastre: s-a arătat Dumnezeu şi a vorbit ciobanului Petrache Lupu, din comuna Maglavit, şi fetei Maria Petre, din comuna Parepa.
Se ştie că mulţi oameni sunt prea încărcaţi de păcate şi Dumnezeu nu poate suferi aceasta.
De aceea El a poruncit, prin gura ciobanului şi a fetei Maria Petre, ca lumea să se lepede de cele rele şi să apuce pe drumul faptelor bune, căci de nu, va veni prăpădul asupra ei.
Iată, cum spune fata Maria că a vorbit cu Dumnezeu: 
„Joi, eram acolo, pe deal, cu nişte copii; păşteam vitele. Nu ştiu ce mi-a venit, că am mers, singură, la vale şi am ajuns aici (locul unde, acum, sunt fântâna şi icoanele; în locul icoanelor se va zidi o biserică), când m-a cuprins un nour cenuşiu.
În nor, am văzut un bătrân cu barba albă, până la brâu, cu mustăţi mari, îmbrăcat în straie albe; avea o coroană lucitoare pe cap şi sta pe un scaun frumos.
Bătrânul mi-a zis:
„Nu te teme, Mario, Eu sunt Tatăl cel Ceresc. Să spui la lume să se lase de rele şi să apuce căile cele bune, căci, de nu, am să trimit foc şi smoală şi am să o prăpădesc.
Pe locul, unde te afli tu, să sape o fântână şi, unde mă aflu eu, să aşeze cruci.
În urmă, să se zidească o biserică.
Joia viitoare, voi veni şi voi lăcrăma în fântână şi din apa ei cei bolnavi îşi vor găsi vindecarea.
Tu să te duci, în toate Sâmbetele şi Duminicile, la biserică şi să te rogi!” (vezi „Universul”, Nr. 245, din 6 Sept. 1935).
Pentru că părerea iubitorilor de rock din întreaga ţară, dar şi a celor care vor fi prezenţi, în serile şi nopţile de 22, 23, 24 şi 25 august 2013, între orele 18-01, în şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun a Moldovei din Suceava are, pentru noi, organizatorii, o mare importanţă, vă invităm să votaţi, începând de azi şi până în 31 august 2013, trupa preferată, pe site-ul www.dragusanul.ro, şi să ne obligaţi, astfel,
Pentru că în singura decadă de concediu, pe care mi-am permis-o în ultimii ani (alături de nepotul meu, Darius, de părinţii lui, Mihai şi Cozmina Ignat, de cei mai vechi prieteni ai mei, Viorel şi Ana Muha, şi, desigur, alături de “jandarul familiei”, soţia mea, Viorica), am uitat să iau cu mine şi relatările din presa vremii minunilor (REALE! şi veţi vedea de ce) de la Maglavit, revin, acum, cu constanţă, până la epuizarea subiectului.
Voi continua, deci, cu opiniile duplicitare (până la concretizarea izvorului de bănet pentru instituţia bisericească, pe care l-au descoperit ierarhii în Petrache Lupu) din presa bucovineană a anului 1935:
Cuvântul adevărului are totdeauna putere de mângâiere. Şi din cultul Bisericii ortodoxe se desprinde adevărul nefalsificat. Cultul Bisericii noastre strămoşeşti nu cuprinde contraziceri, el este raţional şi întăreşte orice suflet, care ia parte cuviincios.
Preotul ortodox nu-i numai liturg, ci şi învăţător, şi anume, întâi, învăţător, şi apoi, în al doilea rând, liturg şi săvârşitor al sfintelor taine şi sacramentalii.
Timpul prorocilor adevăraţi, cu minuni revelatoare, s-a terminat cu sosirea Mântuitorului. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie cuprind toate învăţăturile de trebuinţă, pentru mângâierea şi mântuirea sufletului.
Trebuinţa de prooroci noi nu există, deci nu-i nici trebuinţă de semne minunate, pentru legitimarea lor.
Toţi proorocii şi făcătorii de minuni, din timpurile noastre, se încadrează în seria (şirul) proorocilor falşi.
Şi Mântuitorul a exprimat acest adevăr, când a zis: „Băgaţi de seamă, să nu vă înşele cineva! Fiindcă vor veni mulţi, în numele Meu, şi vor zice: Eu sunt Hristosul, şi vor înşela pe mulţi” (Marc. 13, 5-6).
Ce urmăresc numeroşii sectari: Baptişti, Rasetişti, Pocăiţi, Sabatişti etc.
În cele premergătoare, s-a zis că minuni noi nu sunt de trebuinţă. Pentru o îndrumare la viaţă cinstită şi mântuitoare, sunt de-ajuns învăţăturile Sfintei Tradiţiuni. Căile lui Dumnezeu sunt omului creştin cunoscute sau trebuie să-i fie cunoscute.
Suprema lege dată de Dumnezeu, omului, sună: „Iubeşte pe Dumnezeu peste toate, iar pe aproapele tău, ca însuţi pe tine”.
Învăţăminte frumoase se desprind şi din cuvântarea Domnului, de pe munte etc.
Şi ce cere Dumnezeu de la omul creştin?
Dumnezeu nu voieşte, de la om, pe scurt zis,, decât viata cinstită! Şi, cum Dumnezeu a înzestrat pe om cu minte şi voinţă liberă, nu poate sili pe om să facă binele. De aceea, lui Dumnezeu îi sunt plăcute numai faptele săvârşite din dragoste, şi nu din silă.
Preotul nu poate cere minuni de la Dumnezeu, unde el ar putea singur ajuta, împlinindu-şi cu sfinţenie datoria.
Bătrânul înaripat, care s-a arătat ciobanului şi l-a silit să spună norodului cuvinte de îndreptare, nu pare să fie un sol dumnezeiesc din motivele amintite.
Dumnezeu poate deştepta sau pune în sufletul omului cuvinte, fără a folosi chipul unui moşneag înaripat, cum se povesteşte în mitologie.
Ceea ce face şi zice ciobanul Petru Lupu, ar trebui şi mulţi alţii să-l imite, dar nu sub pretext de minuni. De la care nu se pretind minuni, cum s-a amintit, ci împlinirea datoriilor creştineşti şi cetăţeneşti.
Deci, ce învăţământ rezultă din cele expuse aici?
Din cele expuse, se desprinde un imperativ categoric, că cei cu datoria de preot să şi-o împlinească cu vârf, şi, întâmplându-se aşa, săvârşirea de minuni va fi de prisos, precum este, judecându-se toate împrejurările în care trăim, obiectiv.
Şi dacă poporul va fi contaminat, atunci şi sectarii numeroşi nu vor găsi de muncă pentru ei în România Mare. Buruienile dintre holde se smulg nu cu minuni, ci cu muncă. Bolile din sânul Bisericii se pot îndepărta cu muncă, şi nu cu dorinţe spre minuni.
Minunile să le facă preoţii, fiecare la locul său, prin zel apostolic.
Biserica ortodoxă din tot cuprinsul Ţării româneşti trebuie privită ca un organism uniform.
Cultul său frumos şi raţional, păstrat în curăţenie, în vremuri de urgie, are puterea de cuviinţă de a întări sufletele fiilor Bisericii, şi fără ajutorul minunilor de genul celei de la Maglavit.
Întâmplarea cu ciobanul din Maglavit nu poate fi ridicată la rangul unei minuni, ci al unui efect extraordinar.
Vorba ciobanului să nu fie prea sus aburcată; ciobanul să fie lăsat în pace, că, într-o bună zi, poate să dea binele în extrem.
El şi-a făcut datoria, să şi-o facă şi cei cu chemare specială (Pr. Petru Popescul, profesor, Revista Bucovinei, nr. 4627, din 22.08.1935, pp. 2, 3, şi nr. 4629, din 25.08.1935, p. 2; autorul, preotul-profesor Petru Popescul, comentează, de fapt, articolul lui N. Ciocârdia, din Universul, nr. 201, din 24.07.1935).
Caricatură de Radu Bercea
Epigramă de Ion Drăguşanul