Trupele Bucovina Rock Castle: OCS

Născuţi într-o lume din ce în ce mai freudiană, în care o identitate creatoare înseamnă, în fapt, visul pe care trebuie să ţi-l faci singur, dacă vrei să evadezi din visul obştesc al „şobolanilor”, artiştii (alt termen este total inadecvat, când e vorba despre ei) de la „Omul cu şobolani” (OSC) îşi concretizează bătălia cu morile de vânt ale civilizaţiei umane (civilizaţia fiind opusul metafizicului) într-o copleşitoare „Odă (În Piaţa Romană)”, menită să vă ajute să descifraţi singuri „Cine e de vină” pentru degradarea destinului omenesc.

         Amestec de revoltă nespus de pământească (ţipătul vremelniciei), în faţa celor „Două beri goale”, şi de neîmblânzire cosmică (ce reverberaţie astrală izbutesc să depună pe treptele templului universal: „Visule”!), creaţia muzical-filosofică a artiştilor de la OSC merită atenţie şi dincolo de clipa unică a expresiei scenice, adică în acel post-festum, numit „a da de gândit”, prin care fiecare dintre noi încearcă evadări, din tulburele şi fetidul vis social-istoric, înspre propriul vis, unul eminamente identitar.
         Cu OSC sucevenii si iubitorii de rock adevărat de prin ţară, care vor veni în şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun a Moldovei din suceava sarmalagiului primar folcloric ion lungu, pentru a şi exista prin BUCOVINA ROCK CASTLE, se vor putea întâlni sâmbătă, 24 august, aproape de miezul nopţii.
         Artiştii Dan Amariei, Nicolae „Nucu” Aramă, Radu Andrei Szucs şi Mihnea Dobrotă (prietenul meu, pentru totdeauna) vor aşterne, peste bătrânele ziduri ale Cetăţii de Scaun a Moldovei, un miez de noapte înstelat, adus anume pentru asta din orizontul Constanţa-Bucureşti.

BUCOVINA ROCK CASTLE No Comments Jul 8

În ţara lui Băsescu-Ponta, apa trece, gunoaiele rămân!

Victor Ponta se preface că i-ar fi „lehamite” de ultimele „minciuni” ale lui Băsescu, iar Traian Băsescu se preface că nu mai poate de grija viitorului patriei.

„Eu am râs de el, m-am amuzat”, se dă Ponta în stambă, unde în alt loc, dacă nu la „antenele” veşnicului securist Dan Voiculescu?

Cârmacii patriei şi ai poporului se tot muşcă reciproc de şezuturi, coabitând unul „hăis” şi altul „cea”, cu scopul tranşant de a răsturna carul social în şanţul istoriei.

Dacă se poate, chiar în locul în care stă pitit Relu Fenechiu, lingând tălpile longiline ale lui Crin Cezar Antonescu.

Deasupra patriei, se mai zvârcolesc furtuni, grindine, ba chiar şi mici tornade, încercând inutil să mai spulbere gunoaiele de pe cuprinsul ei.

Dar apa trece, iar băsescu, ponta, voiculescu, fenechiu, antonescu et Co. rămân.

De unde şi expresia, adaptată, la vremuri, a înţelepciunii populare:

Apa trece, gunoaiele rămân!

Jurnalism No Comments Jul 8

Turism în ţara lui „Ponta minte / Băsescu mă amuză”

O scurtă „goană” prin ţară m-a lămurit că în ţara lui „Ponta minte / Băsescu mă amuză” nu se poate face turism, ci, în cel mai bun caz, doar chiolhanuri de pensiuni. În apropierea obiectivelor cultural-istorice, care merită toată atenţia, nu sunt parcări, ci doar „hingheri” ai afacerii ridicărilor de maşini. Poţi vedea, de pildă, „Biserica Neagră” din Braşov doar din mersul maşinii.
În altele locuri, mai ales în cazul obiectivelor (prin corupţie) restituite, nu-ţi prea permite punga să îşi satisfaci nevoia de memorie. La Castelul Bran, de pildă, biletul de intrare pentru un adult costă 25 lei (nu 5 lei, ca la Cetatea Sucevei). Privatizatul proprietar (îndreptăţit, nici vorbă!) trebuie să câştige, mai ales că mitul lui Dracula se vinde bine, inclusiv la dughenele cu stupidităţi, de la poalele Castelului. Preţuri mari, exagerat de mari, începând de la parcare, până la mâncare.

Cât despre cârpăcelile fenechiste ale şoselelor şi autostrăzilor patriei, mai bine să nu mai vorbim (şi aşa-i bietul Relu lui Crinelu strâns cu uşa de te apucă mila).
Semnalizarea rutieră e fistichie şi alandala, dar bine supravegheată de miliţieni şpăgari, care nu ratează obolul de la nici un şofer dezorientat (şi toţi cei care trec, pe acolo, pentru prima dată, nu au de ales: îşi dau obolul miliţionăresc – au lefuri mici săracii!).

La mare, e frumos şi rezonabil, dacă te ţii departe de scălâmbăielile lui Radu Mazăre. E drept că, peste tot, te întâmpină ruinele hotelurilor privatizate politic, negre, fără geamuri, parcă abia ieşite dintr-un cumplit război (ponta-băsescu?), dar, ca român, nu ai decât să alegi un hotel privatizat pe bune şi, tocmai de aceea, bine întreţinut, dar şi cu preţuri mai mult decât convenabile (cum se întâmplă la “Prahova”, hotel pe nedrept ponegrit de unele televiziuni de ştiri).

Iar marea e atât de frumoasă, încât, uneori, merită să uiţi de efectele mitrea, boagiu, fenechiu şi cum s-or mai fi nujmit ăştia şi ceilalţi, ca să te încumeţi la drum.

Jurnalism No Comments Jul 8

Ţara lui tercea-Bercea: guvernanţii

Vorbind de guvernanţi, cumva caduc,

să recunoaştem – doar nu suntem caţe! –

că-s generoşi acei ce ne conduc

prin modul lor de a ne ţine-n braţe!

Caricatură de Radu Bercea

Epigramă de Ion Drăguşanul

Urzica vieneza No Comments Jul 8

Minunea de la Maglavit: Maria Petre din Parepa

Înainte de a reveni la tema primelor „temeri” bisericeşti faţă de hăruirea reală a ciobanului Petrache Lupu din Maglavit, trebuie precizat că, în perioada tulbure, dar exaltată dintre cele două războaie mondiale, între har şi ideologie exista o graniţă confuză şi indecent de subţire.

Aproape simultan cu mitul lui Petrache Lupu se consolida şi un altul, cel al fetei de ţăran Maria Petre, din Parepa, cu o „întâlnire” cu Dumnezeu, apoi şi cu „cel rău” aproape penibilă. Mă refer, desigur, la scenariul pus la punct de preoţi.

Conform scenariului, Maria Petre (cam ciudată dubla referire la „piatra”, cu care s-a durat biserica, Petre sau Petrache Lupu şi… Maria Petre) cam întârzia, noaptea, prin sat, aşa că, într-o noapte îl întâlneşte pe „Bătrân”, care-i cere să anunţe lumea că trebuie să se pocăiască, iar pe locul întâlnirii să dureze o mănăstire.

În altă noapte, tânăra fată dă cu ochii de „diavol”, un flăcău cu gânduri „necurate”, care-i cere să meargă cu el, dar mult prea credincioasa tinerică îi refuză, pudic, avansurile amoroase şi, iac-aşa a izgonit diavolul, doar făcându-şi cruce.

Relatările despre puterile vindecătoare ale Mariei sunt puţine, dar viaţa ei, ca şi în cazul lui Petrache Lupu, determină apariţia unei superbe mănăstiri.

Nici Petrache Lupu, nici Maria Petrea nu acceptau nimic pentru binele pe care-l făceau omenirii, dar Biserica aduna cu evlavioasă hărnicie toţi banii disponibili.

Nu e puţin lucru să impui unei întregi societăţi un punct de vedere moral întru trăirea vieţii, să fii, în fond, piatra pe care se durează o mănăstire, chiar dacă nu ai fi făcut şi alte minuni (iar Petrache Lupu, om sărac, pe parcursul întregii îndelungatei lui vieţi, chiar a făcut şi minuni – şi se va vedea ce fel de minuni şi cum anume).

Minunea de la Maglavit No Comments Jul 7