Ciprian Porumbescu
În Cernăuţi, s-a urcat şi altă lume, printre care un tănăr vânzător de tablouri din Viena, un vienez pur-sânge, precum şi o fetişcană cu ochi albaştri, plăcută, care călătoreşte până la Lemberg – pe nume Maria – şi care spune că locuieşte în Grodecka-uliţa. Datorită acestei fete, care, cu toată timiditatea şi rigiditatea ei, e deosebit de gentilă, şi graţie unui plutonier, Diaconovici din Varenciana, care se ducea în acelaşi oraş, călătoria până la Lemberg mi-a fost plăcută, în ciuda vagonului ticsit cu evrei antipatici…
*
La Przemisl mi s-a asociat un brav negustor de porci, cu care am călătorit până la Viena.
*
La Cracovia, am coborât împreună şi am hotărât să facem ruta care ne-a mai rămas cu trenul mixt, iar timpul până la plecare să-l petrecem vizitând vechea şi glorioasa cetate princiară poloneză de altădată.
*
O idee nu chiar atât de rea, dacă rinocerul ăsta de negustor de porci n-ar fi fost atât de prins de meseria lui, bănuind în fiecare trecător un concurent de breaslă şi dacă nu s-ar fi oprit, timp de mai multe minute, în faţa tuturor dughenelor de mezeluri pentru a cerceta dacă cârnaţii atârnaţi afară provin din carne de scroafă sau de vier.
*
Ne-am făcut intrarea în oraşul Cracovia fără nici o pompă sau altă deşertăciune omenească, eu cărându-i boccelele, asemenea unui evreu din Podolia, cu disperată resemnare, până la cel mai apropiat han, pentru a le încredinţa hangiului spre păstrare, apoi am luat primul drum care ne-a ieşit în cale şi care ne-a dus la o biserică adevărat frumoasă, biserica „do panne Maryi“ (Biserica Sfintei Fecioare). Atât ca arhitectură, ornamentică şi stil, cât şi ca amenajare interioară, pictură şi sculptură, biserica este o capodoperă.
*
Bunul negustor de porci căzu, fără vrere, în genunchi şi, gata-gata, era să-i urmez şi eu pilda, dacă nu mi-ar fi atras luarea aminte nişte sunete nazale, care veneau dintr-o nişă, în care şedea un pater cu ochelari negri şi care, din când în când, pronunţa nişte formule latineşti cu o nemaipomenită monotonie. O habotnică bătrână ne-a lămurit că acestea sunt rugăciuni care se fac pentru principii polonezi ce odihnesc în această biserică. Deci aici se odihnesc, de pe vremuri, odraslele familiilor Krapulinski şi Warşlapski, visând despre luptele lor victorioase şi frumoasele lor muieri!
*
Dintr-odată, am simţit nevoia să plec şi, cu multă trudă, am putut să-l conving şi pe negustorul de „scroafe“, adâncit în sfântă meditaţie, să mă urmeze; de-abia după multă împotrivire şi făcând mereu cruci şi bătându-se în piept, l-am putut scoate din acest lăcaş al fericirii cereşti.
*
Am ajuns, în sfârşit, afară şi am mai umblat, cam vreo oră şi jumătate, privind şi minunându-ne, în care timp spiritualul meu tovarăş nu se ostoia să facă observaţii înţelepte cu privire la una sau la alta dintre case. Astfel filosofa el în creieraşul lui – care părea să fi împrumutat multe de la porcii pe care i-a negustorit – spunând că străzii, şi anume Ulica Siemna, i se zice aşa din cauză că, odată, se vede că a crescut mult „siemna“ (muştar) pe aici! Iar o casă mare, pe Ryulk, şi pe care o lua neapărat drept reşedinţa mitropolitului de Cracovia, nu era, de fapt, decât o hală, de unde şi-a cumpărat, până la urmă, din simplă pietate pentru sfânta cetate princiară, o mare batistă înflorată roşu-alb-galben.
*
În tot cazul, Cracovia mi-a făcut o impresie mai bună decât Lemberg şi mi s-a părut destul de plăcută, cu excepţia berei proaste şi a curvelor prea multe, care ne întâmpinau cu droaia, prseupunând, probabil, că am fi bogaţi.
*
La şase şi jumătate, seara, ne-am urcat în tren şi, timp de 19 ore, am înaintat cu iuţeala melcului, în adevăratul sens al cuvântului, spre Viena. Din fericire, am petrecut acest timp, desperat de lung, dormind nestingheriţi, datorită faptului că avusesem grijă să răsplătim cu arginţi pe conductori“ (Puneţi un pahar cu vin şi pentru mine, pp. 132-135).
