Prostia, ca trădare de neamuri

Talentatul ansamblu de balşoi-teatrisme din Negostina

Aflu din “Monitorul de Suceava” că, diseară, tinerii circari talentaţi din Negostina vor rupe gura Danielei Micuţariu (halal să-ţi fie cu triumfalista ta incultură!), în finala “Bolşevicii au talent”, evoluţia lor entuziasmând-o, cică, până la bărbie şi nas, că partea de dincolo de nasul pe sus îi lipseşte, pe celebra Andra.

*

Fără îndoială, tinerii din Negostina sunt talentaţi şi pot susţine, oricând, un spectacol de divertisment (de divertisment, nu de folclor!) de primă mână, cu care nu s-ar face de râs pe nici o scenă din lume. Dansurile lor sunt spectaculoase, ba chiar bine realizate coregrafic, dacă judecăm actul artistic respectiv doar din postura bolşevică a triumfalismului narodnic gen Balşoi Teatrî.

*

Numai că spectacolul în cauză, deşi frumos, nu-i nici autentic rusesc (mult mai frumos şi mai spectaculos era portul popular  rusesc autentic), nici ucrainean, în condiţiile în care fecioraşii şi fetele din Negostina o fac pe-a minoritatea ucraineană din România.

*

Din punct de vedere folcloric, deci din perspectiva moştenirilor de spiritualităţi naţionale inconfundabile, spectacolul negostinenilor este un fals, ba chiar şi o trădare a naţiunii, a spiritualităţii şi a istoricităţii ucrainene, în condiţiile în care, taman în vremea în care Putin şi-a înfipt colţii de urs siberian în Ucraina, ei o fac pe-a ruşii artizanali din contrafacerile bolşevice. În fond, trădare de neam mai mare decât prostia, nici nu s-a pomenit, de-a lungul perindator al istoriei.

*

E treaba lor. N-au decât să scuipe, în continuare, pe memoria şi pe datina străbunilor lor reali, dacă foamea de glorie amatoristă vremelnică valorează mai mult decât istorica identitate de neam. Se spune că gloriile trec, iar neamurile rămân. Aiurea! Succes, diseară, acrobaţilor!

Consiliul Judeţean Suceava nu-şi vede stema!

Stema Bucovinei, dăltuită în piatră, pe al doilea turn al Palatului Administrativ

*

Reiau materialul publicat în 7 aprilie 2014 despre stema Bucovinei, pe care numai cetățenii care arendează Palatul Administrativ nu o văd. Fac asta, la sugestia poetului și istoricului Vasile Ursache.

Judeţul Suceava are, din primii ani ai harababurii democratice, o stemă galiţiană, vopsită în frumoasele culori ale Ucrainei, ţară pe care eu chiar o preţuiesc, simţind în ucraineni acelaşi cuprins de spiritualitate ancestrală, dar exprimată bilingv.

Stema Judeţului Suceava

*

Şi faţă de Galiţia, provincie pe nedrept ponegrită de istorici, am o anume sensibilitate, dar nu până acolo, încât să mă topesc de mândrie şi de bundiţa cu prim de dihor, doar fiindcă stema ei, prin voia aleşilor dumneavoastră, îmi stă şi mie pecete pe identitate.

*

Preocupaţi de marile probleme ale progresului cu orice chip, politicienii judeţeni, care păşesc doar îngânduraţi şi vâbrând în ritmul sacerdotal “Of, ţărişoara mea!”, n-au observat, după cum se vede treaba, că, pe frontispiciul celui de-al doilea turn al Palatului Administrativ din Suceava, există stema autentică a Bucovinei, care, dacă ar fi colorată, măcar ca în încadramentul din dreapta, ar sări în ochii tuturor, inclusiv al sucevenilor, păşitori prin oraş şi care doar pe strada mare “Oskar Wilde” nu-şi riscă bietele lor vieţi mergăreţe.

*

În mod normal, judeţul Suceava ar trebui să-şi asume, odată cu patrimoniul cultural bucovinean (Consiliul Judeţean o face, Prefectura nu are atribuţiuni, iar Primăria îl are doar pe Ion Lungu), stema Ducatului Bucovinei, care înseamnă, conform brevetului imperial, o confirmare a statutului ei românesc, pe care nimeni nu-l poate pune la îndoială.

Stema Ducatului Bucovinei

*

Stema aceasta e şi foarte frumoasă şi nu înseamnă, aşa cum s-ar crede, o identitate austriacă, ci una românească, în context şi în contemporaneitate europene.

*

Stema de pe frontispiciul turnului Palatului Administrativ din Suceava reprezintă o variantă a stemei ducale, care, dacă ar fi vopsită, respectându-se culorile şi folosindu-se mâna de lucru a unui pictor adevărat, ar înfrumuseţa clădirea, ar conferi târgului fără de identitate măcar o boare de nostalgie identitară, devenind, practic, o exponenţă lesnicioasă a patrimoniului cultural bucovinean. Ultrapatrioţii pot să adauge şi o încadratură din prim de dihor, izmenele strâmte urmând să le poarte domniile lor, eventual bine înşurubate pe creieraşe.

Comemorarea ARDEREA CĂRŢILOR BUCOVINEI

*

Comemorarea ARDEREA CĂRŢILOR BUCOVINEI, singura, din România, care denunţă incalificabila iresponsabilitate a Securităţii şi a Academiei Române, de a arde toate cărţile “vechi”, în curţile interioare ale închisorilor şi în grădinile oamenilor, petrecută în vara anului 1952, atunci când Academia Română deja arsese manuscrisul “Doinei” lui Eminescu, la incitarea lui Ovidiu Crohmălniceanu, se va face, şi în 2014, prin lansări de cărţi, una dintre ele, “Poetul cu cerneala secretă“, fiind scrisă de rădăuţeanul Dan Pagis, deportat când abia împlinise zece anişori, văzând lumina tiparului, în spaţiul românesc, pentru prima dată, în ediţie bilingvă hebraico-română, realizată de poetul Menachem M. Falek, Preşedintele Societăţii Scriitorilor Hebrei din Ierusalim.

*

La manifestări, care se vor desfăşura conform programului de pe afiş, vor lua parte: Menachem M. Falek, Radu Bercea, Constantin Horbovanu, Mihai Pânzaru-PIM, Marius Chelaru şi subsemnatul nesemnat.

Raiul primarului Ion Lungu

Primul cireş înflorit al Sucevei

*

Fotografia, făcută în urmă cu două săptămâni, când numai în Ardeal înfloriseră cireşii, nu are nici în clin, nici în mânec (mânec, nu mânecă!) de-a face cu Ion Lungu. Aparţine Tipografiei “Muşatinii”, iar poziţionarea lui, sub protecţia clădirilor, în curtea interioară a tipografiei, plus căldura care vine din secţii, îl ajută să înflorească mult, mult mai devreme decât ceilalţi.

*

Aleea care uneşte străzile Mihai Viteazul şi Mărăşeşti

*

Suceava lui Ion Lungu este cea a unei primăveri urâte, buruienoase, tufoase, cu alei desfundate, care nu au mai fost reparate din vremea lui Ceauşescu, decât până la casa lui cutare sau cutare dintre ciracii politruci ai lui Lungu.

*

Pardon, Suceava lui Lungu e lustruită ca un briliant, curată, pavată şi protejată de maşini, dacă trece prin faţa crâşmei lui, cândva fostă Galerie de Artă a Sucevei.

*

Splendidul pietonal, şi el fostă stradă, din faţa crâşmei lui Ion Lungu, şi ea fostă Galerie de Artă

*

Fără îndoială, n-ar fi de dorit ca ditamai crâşmoiul cu franciză să fie flancat de nişte alei, precum cele pe care ne rupem noi pingelele, dar şi capul, din moment ce-l tot votăm, într-o veselie, pe savantul din Prelipca.

*

Detaliu din pietonalul alegătorilor

*

În fond, noi, alegătorii (şi eu am făcut prostia de a-l vota!), trebuie să ne tot hurducăm minţişoarele, ca nişte sărăntoci resemnaţi ce suntem, în vreme ce primarul nostru, Domnul Ion Vodă Lungu, cu comorile lui, la care şi Petru Rareş cată cu invidie (şi Rareş a ajuns jerpelit ca şi noi!), reprezintă însăşi concreteţea promisiunii “Să trăiţi… bineee!”.

*

Petru Rareş: Cât n-aş fi dat să fiu şi eu primar al Sucevei, în astfel de vremi!

*

Altfel, privită de după colibele pentru fân ale lui Lungu, Suceava nu arată chiar rău, urâţenia construcţiilor ceauşiste transformându-se în frumuseţe de capodoperă, prin comparaţie cu tălpoaiele grosolane de beton ale lui Lungu.

*

Izlazul betonat, de sub colibele pentru fân ale lui Ion Lungu

*

Colibele de fân, de pe pietonal

*

Lungu ca Lungu, Suceava lui ca Suceava lui! De ce să-mi pese, când, peste un sfert de ceas, la tipografie mă aşteaptă nişte cărţi, aflate în lucru, şi, mai ales, cireşul primăverii din sufletul meu?

*

*