Proză umoristică: De Ziua Femeii

Constantin Horbovanu

Amicul meu, Nelu, e un om foarte serios şi un soţ ideal; îşi iubeşte nevasta, copiii, soacra, meseria, nu intră prin cârciumi, nu înjură, nu umblă după alte fuste. Dacă, până în anul aceasta 1 şi 8 martie erau două zile, pe care le aştepta nerăbdător, de pe 8 martie anul curent, nici nu vrea să mai audă de ele, ba chiar face alergie numai când le pomeneşti. De ce ?

În dimineaţa zilei de 1 martie, când ajunsese la birou, fu întâmpinat de o tânără mai apetisantă şi decât Claudia Cardinale.

– Aş vrea să mă ajutaţi într-o problemă!, îi zise, ea după care îi poveşti despre ce era vorba.

– Domnişoară, vă servesc cu plăcere, dar va dura, timp de zece-cincisprezece zile. Suntem foarte aglomeraţi.

– Am înţeles. A! Uitam. De 1 martie, se pun mărţişoare, nu-i aşa? Îmi daţi voie? M-am născut într-o zonă, în care femeile pun mărţisoare bărbaţilor şi păstrez tradiţia.

Cu grijă, tânăra îi atârnă amicului, pe reverul hainei, un ghiocel miniaturizat, de toată frumuseţea.

– Când credeţi că va fi gata?

– Păi… în jurul datei de l0 martie…

Pe 8 martie, pe la ora zece, Nelu primi un telefon, de la nevastă-sa, prin care îl anunţa că, la cinematograf, rulează un film frumos şi că n-ar fi rău să meargă, cu toţii, ea, Nelu şi copiii, să-l, vadă; numai că nu sunt bilete, dar a rugat-o pe Silvia, o prietenă de familie, care are cunoştinţe pe acolo, să meargă şi să ia patru bilete; iar după film, să petreacă Ziua Femeii la Silvia, care are câteva sticle cu vin, adus de prin părţile Bârladului.

Nelu fu de acord.

Pe la ora douăsprezece, îl sună şi domnişoara.

– Regret, domnişoară, dar n-am reuşit, încă, să fac treaba aia!

– Păcat, credeam că-mi veţi face o bucurie, astăzi, de 8 martie!

– Dacă-i aşa, atunci treceţi, pe la ora cincisprezece!

Tânăra a fost punctuală, numai că lucrarea încă nu era gata. Nu era gata nici la cincisprezece şi treizeci, când se termină programul.

În vreme ce Nelu se lupta, încă, cu cifre, cu hârtii şi cu maşina de scris, domnişoara scoase dopul unei sticle de votcă rusească, din care turnă în două pahare mari, de apă.

Sună telefonul. Era portarul.

– Credeam că aţi plecat, dom’ Nelu… Vă caută soţia. Urcă, acuma…

Nelu încremeni, cu ochii la fată, la sticlă şi la pahare.

– Ce s-a întâmplat?, se interesă tânăra

– Vine nevastă-mea!

– Şi e geloasă ?

– Cumplit de geloasă!…

– Unde mă pot ascunde?… N-aş vrea să aveţi probleme, din cauza mea…

Aflat, pentru prima dată, într-o astfel de situaţie, Nelu se pierdu.

– Rămâi, aici!, zise. Pleci, după mine. Voi lăsa uşa descuiată…

Fără alt explicaţii, îşi luă scurta şi ieşi pe hol. Nevastă-sa se afla, deja, la cinci, şase paşi metri de uşa biroului lui.

– Să ne grăbim!, zise ea. Spectacolul începe la ora şaisprezece…

– Hai!, se grăbi şi Nelu.

– Nu încui?

– N-am cheia de la yale…

– Dar de la broască, văd că ai; încuie măcar broasca!

Nelu se conformă, cu greu, oftând.

În timpul filmului, deşi acesta era cât se poate de interesant, amicul nu-şi găsea astâmpărul.

– Ce te frămânţi aşa?!, îl întrebă soţia.

– Cred că am lăsat reşoul în priză…

– Când ajungem acasă, îi telefonezi portarului, să verifice…

Acasă, n-a mai telefonat portarului. La Silvia merseseră cu maşina, sub pretext că-l cam supără stomacul şi nu va bea.

Ocazia de a fugi la birou se ivi abia pe la ora douăzeci şi trei.

– Unde fugi?!, l-a întrebat soţia.

– La birou. Să aduc termo-plonjonul, pentru fiert cafea. S-a terminat gazul din butelie.

– Se poate şi fără cafea…

– Voi puteţi, dar eu, nu, fiindcă nu beau vin!

Şi o luă din loc, cu optzeci pe oră.

– Ce te-a apucat, dom’le?!, îl întrebă portarul.

– Am uitat reşoul în priză.

– Doamne, fereşte! Bine că ţi-ai amintit!

Nelu urcă câte trei-patru trepte o dată. Inima-i bătea ca o tobă. Deschise şi aprinse lumina. De după un fişet, se ivi, speriată, domnişoara… O palmă răsună în întreaga clădire.

– Să-ţi fie ruşine! Ţi-ai bătut joc de mine!

– De ce m-ai lovit, domnişoară?! N-a fost vina mea!…

Coborâră grăbiţi şi fără cuvinte. Portarul se uită lung la amândoi.

– Văd că ai găsit reşoul!… Într-adevăr, ardea!… Se vede după faţa dumitale!…

Fata ieşi grăbită, iar Nelu rămase lângă portar.

– Mi-i verişoară, nea Mardare!

– Se poate… Dar când a intrat?

– Odată cu mine. I-am dat nişte bani, pe care-i aveam în birou, Mâine, pleacă la ţară şi are nevoie de ei.

– Curios!… N-am văzut-o intrând!

– Dacă aveai un păhărel la bord, ochii erau mai ageri şi o vedeai…

– Ai dreptate! Dar imediat mă voi… ageri!, zise, arătând o sticlă, plină cu ţuică.

– Află că şi pe mine mă aşteaptă câteva sticle, cu vin negru, puterea ursului. Aşa că, mâine, dimineaţă, o să întârzii la serviciu; dă un telefon, la numărul acesta, să mă trezeşti!

Şi lăsă scris, pe o bucată de hârtie, numărul Silviei.

În drum spre „puterea ursului”, făcu o pană, care-i luă aproape o oră. Când ajunse la Silvia, nevastă-sa spumega.

– Ai adus tormo-plonjonul??

Fantastic! Am uitat!

– Bietul de tine! Mititelul! Uitucul!… Apropo, află că portarul n-a uitat. A dat telefon, în urmă cu cinci minute…

– Ce vroia?

– Verişoara, care a fost cu tine, ştii tu unde, şi-a uitat geanta!…

Nu vă mai spun ce-a urmat, atunci; vă spun, doar, că, nici astăzi, relaţiile dintre Nelu şi nevasta-sa nu sunt complet restabilite.

În ciuda propagandei defăimătoare, făcută de opoziţie, pentru mine Nelu rămâne acelaşi soţ ideal, acelaşi om serios, dar care a încercat, o dată-n viaţă, să facă o faptă bună, de Ziua Femeii.

Urzica vieneza No Comments Mar 5

Nu e Geoană prostănacul!

Mircea Geoană: Dragă Victor Ponta, te recunosc drept cel mai mare!

A zis neamul meu, săracul,

din Mangalia-n Salonta,

că-ar fi Geoană prostănacul,

dar nu-l cunoştea pe… Ponta!

Urzica vieneza No Comments Mar 4

Crin Antonescu, în arena leilor Antenei 3

Dana Grecu: Băieţi, voi aţi băgat de seamă că Ciuvică iar s-a dat la caşcaval?

Voiculescu, într-un fel,

a-nţeles cu ce temei

chiar şi şoarecii, la el,

chiţcăie numai pe… lei!

Urzica vieneza No Comments Mar 4

Dracula, o cheie spre simbolistica sacră

Despre bijuteria de la cuşma lui Vlad Ţepeş, similară cu simbolistica druidică de pe steagul Angliei, am vorbit, într-un material anterior. Semnul lui Dracula, deci simbolistica de pe bijuterie, reprezintă crucea dreaptă – simbol al roţii cerului (ur anu, de unde grecescul Uranus) şi crucea oblică (Crucea Nordului sau Constelaţia Lebăda, cum i se mai spune Constelaţiei Cygnus, devenită, în creştinism, Crucea Sfântului Andrei). Desigur că, în acelaşi simbol totemic, mai există şi alte simboluri sacre neexplicite, adică rombul (Sfântul Graal sau Inima lui Iisus) şi pătratul (Paradesha, dar şi Cetatea, dar şi Coloana Celestă).

Detaliul în cerc (druidic) al steagului Angliei, peste care am suprapus bijuteria lui Dracula, probează că în ambele reprezentări au fost incifrate aceleaşi simboluri sacre, doar dezvoltările grafice diferind aparent. Am folosit elementul crucii druidice (nicidecum celtice, pentru că celţii erau doar meşteşugarii antichităţii, deci cea de-a treia cultură, adăugată culturii agrare şi culturii păstoreşti, simbolistica sacră fiind iniţiatică, deci druidică), pentru că o găsim şi pe teritoriul României (druizii noştri se numeau ctisti sau ctitostai), păstrându-se, mai ales în Maramureş, până astăzi.

Crucea ctistică de la Piatra Ariniş

Există, însă, şi a doua bijuterie, cea de la gâtul lui Vlad Ţepeş, din portretul care urmează, şi care, deşi nu pare, grupează, altfel exploatate grafic, aceleaşi simboluri sacre, care se găsesc şi pe steagul Angliei, şi pe frescele bisericilor ortodoxe din România, dar şi în cultura iconografică a tuturor civilizaţiilor din lume.

În decupaj, se poate observa că bijuteria respectivă suprapune două pătrate, cu unghiuri diferite de expunere, peste care este aşternut “dreptunghiul” pietrei preţioase.

Cele două pătrate (de fapt, un pătrat şi un romb) incifrează aceeaşi simbolistică sacră, pe care o aflăm şi pe steagul Angliei. Steagul Angliei nu are întâietate, dar îmi foloseşte în a proba că întreaga simbolistică sacră străveche nu înseamnă decât incifrări ale suprapunerii celor două cruci, mai aproape de noi fiind roata cerului (crucea dreaptă), apoi runa cosmică a nordului (Crucea Nordului, căreia grecii i-au zis Constelaţia Lebăda).

Aceste două cruci intersectate, conţin, înainte de toate, rombul (sfinţenia, formată din două triunghiuri echilaterale unite prin bază, cel de sus simbolizând iniţierea de pe munte, iniţierea în astral, în sfinţenie, iar cel de jos, iniţierea în peşteră, subpământeană, în omenesc – cu reprezentări superbe pe ouăle încondeiate, dar conţin şi pătratul (paradisul terestru, dar şi cetatea, dar şi coloana celestă), dar şi cercul (Veşnicul, Neprecizatul, Adâncul, Originea Lucrurilor şi a Fiinţelor), pe care l-am folosit în decupaj, deci nu-l mai şi desenez.

Prin suprapunerea celor două simboluri sacre implicite (care nu ni se desluşesc, la o primă vedere), pătratul şi rombul, obţinem, de fapt, bijuteria de la gâtul lui Vlad Ţepeş, care, la o privire şi mai atentă, este identică şi cu bijuteria de la cuşmă, care, tot la o primă desluşire, înseamnă calendar lunar, Floarea Vieţii, Sămânţa Vieţii, Timpul, Arborele Vieţii, Primăvara (Maia, cum o numesc slavii, Eftepir, cum o numeau dacii, prin Crăiasa ei, Alba, adică Luna) etc.

Simbolistica bijuteriei lui Vlad Ţepeş de la gât este cea din imaginea alăturată, în care se suprapun Viaţa şi Sfinţenia, Pământul şi Cerul, omul trebuind să urmeze pilda Pământului, Pământul, pilda Cerului, iar Cerul trebuie să-l urmeze pe cel Veşnic, Neprecizat şi Fără Nume, cum se spune în textele taoiste, deci cercul, care simbolizează şi divinitatea supremă, deci vidul, deci profunzimea (adâncul), deci substanţa (şi nu forma), deci naşterea tuturor fiinţelor şi a lucrurilor (geneza).

Elementele sacre ale simbolisticii străvechimii neamurilor omeneşti încă se mai păstrează, fără iniţieri, dar cu rol vag totemic, în ornamentaţiile drept-liniare ale popoarelor din răsăritul Europei. Simbolurile pot fi descifrate, dar ne rămân secrete spunerile pe care le transmit simbolurile respective, spunerile pierzându-se odată cu iniţierile. Pe de altă parte, în ornamentaţia populară s-au folosit combinaţii estetice (nicidecum sacre, cel mult oculte), dar şi o vulgarizare a simbolurilor printr-un lexic aiurit, rupt din asemănările cu elemente ale lumii banale, trecătoare. Or, asta e diferenţa fundamentală: sacrul operează cu simbolurile sfinţeniei, deci ale veşnicipei, pe când artizanatul, cu ornamente ale vremelniciei banale, care caracterizează viaţa omenească.

Cronici sentimentale, Jurnalism No Comments Mar 3

Reciclarea maidanezilor, la Suceava

Ion Lungu: Io, dragi suceveni, îs om di ominii şî cu cel mai bun pretin a dumneavoastrî!

Cea mai grozavă izbândă a primarului ion lungu, în actualul mandat, o reprezintă dublarea şi perpetua înnoire a şeptelului de maidanezi. În fiecare noapte, dacă faci prostia să te întorci, acasă, pedestru, de pe fiecare alee te atacă o haită nouă şi arţăgoasă în a-şi lua teritoriul în stăpânire mai dihai decât America şi Rusia, care s-ar mulţumi, fiecare, doar cu Crimeea.

Nevestele sucevence ar trebui să-i poarte veşnică recunoştinţă primarului ion lungu, pentru că, datorită strategiei lui economice de importare a maidaneilor, conjugalii domniilor lor nu mai întârzie nici prin cârciumi, nici pe la prostuate sau amante, revenind, cuminciori şi treji, la domicilii, odată cu amurgul. Lui, lui ion lungu, i se cuvin omagiile pentru o astfel de civilizare urbană a ţăranilor din târg. Cât despre cine şi cât câştigă cu umanitarismul jăvros, mai bine să nu mai vorbim!

Urzica vieneza No Comments Mar 2