Reciclarea maidanezilor, la Suceava | Dragusanul.ro

Reciclarea maidanezilor, la Suceava

Ion Lungu: Io, dragi suceveni, îs om di ominii şî cu cel mai bun pretin a dumneavoastrî!

Ion Lungu: Io, dragi suceveni, îs om di ominii şî cu cel mai bun pretin a dumneavoastrî!

Cea mai grozavă izbândă a primarului ion lungu, în actualul mandat, o reprezintă dublarea şi perpetua înnoire a şeptelului de maidanezi. În fiecare noapte, dacă faci prostia să te întorci, acasă, pedestru, de pe fiecare alee te atacă o haită nouă şi arţăgoasă în a-şi lua teritoriul în stăpânire mai dihai decât America şi Rusia, care s-ar mulţumi, fiecare, doar cu Crimeea.

*

Nevestele sucevence ar trebui să-i poarte veşnică recunoştinţă primarului ion lungu, pentru că, datorită strategiei lui economice de importare a maidaneilor, conjugalii domniilor lor nu mai întârzie nici prin cârciumi, nici pe la prostuate sau amante, revenind, cuminciori şi treji, la domicilii, odată cu amurgul. Lui, lui ion lungu, i se cuvin omagiile pentru o astfel de civilizare urbană a ţăranilor din târg. Cât despre cine şi cât câştigă cu umanitarismul jăvros, mai bine să nu mai vorbim!