Iconografia lui Sebastian Munster

Deşi am reprodus, în textele care urmează mai jos şi care valorifică anumite “curiozităţi” ale vremurilor, câteva desene din “Cosmographia” lui Sebastian Munster, voi insera şi alte câteva ilustraţii, care au de a face, într-un fel sau altul, cu povestea nordului moldav, numit, ca provincie geografică, în cancelariile slave, încă înainte de 1392, Bucovina.

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

Spada genoveză a lui Ştefan cel Mare

*

Conform mărturiei genovezului[1] Gregorio de Reza, consul la Caffa, din 18 ianuarie 1468, Ştefan cel Mare ar fi comandat „o spadă după obiceiul moldovenesc”, pe care urma să o facă, la Genova, meşterul Cristofor clopotarul. Medicul lui Ştefan era, în acel an, genovezul Zoane de la Cabella[2].

Taraful moldovenesc, în 1828

*

Contele Alexandru de Lanjeron, amuzat, în 1828, de hora moldovenească, dans care „este tot ceea ce am văzut mai caraghios în viaţa mea”, descrie şi taraful, în care „ţiganii sunt cei însărcinaţi să gâdile urechile. Vioara şi ţitera, precum şi naiul cu opt tuburi, în care sufli, trecându-le neîncetat pe buze, sunt instrumentele de muzică ale ţării”[1].

În 1701, şi patriarhii şi mitropoliţii fumează

*

Stareţul Leontie, în 1701, povestea despre vizita sa la mănăstirea Golia: „Când am intrat în mănăstire, egumenul stătea în faţa chiliei sale şi trăgea tutun. Iar când am văzut că el trage tutun, tare m-am scârbit şi mi se părea că-i sfârşitul lumii, deoarece unui asemenea rang nu-i îngăduit şi-i ruşinos să tragă tutun; dar am văzut că şi patriarhii şi mitropoliţii fumează, ceea ce este pentru ei o plăcere”[1].

Sărbătoarea Bobotezei, la Suceava, în 1636

*

În vremea lui Vasile Lupu, la „Şiţava” (Suceava), după cum povesteşte rusul Vasile Gargara, „mitropolitul a venit la sărbătoarea Bobotezei şi a serbat-o, şi cu crucile, la sfinţirea apei, au mers, de asemenea, împotriva cinului nostru; mai ales se deosebea  deoarece, în faţa crucilor şi a ţarului, mergeau oameni slujiţi, cu puşti şi berdâşi (baltage), şi băteau în tobe; iar pentru kniazul voloh şi fiul său sunt făcute două locuri, la fel ca scaunele nemţeşti; sunt acoperite cu catifea roşie; când se întorc de la apă, şi la ei se trag focuri din arme mari, din tunuri, din puşti. Iar întăritură lângă oraş nu e, deoarece nu permite s-o facă ţarul turc, altfel de el se va despărţi; numai curtea domnească e întărită”[1].