Dragusanul - Blog - Part 1279

Talcioc Cultural pentru rock-ul sucevean

TOY MACHINES 1

*

Printre tinerii tineri ai Sucevei (generaţia unor “criminali în serie, care îşi ucid numai visele” – cum se spune într-o piesă rock), aveam să descopăr, aseară (vineri, 28 aprilie 2014), şi doi tineri absolut surprinzători: caricaturistul Mihai Pânzaru-PIM şi umoristul Constantin Horbovanu. Iar Talciocul Cultural, un fel de arenă romană suceveană, care a preluat gloria clubului “Vox”, contribuind, printre altele (muzică de toate genurile, ba chiar şi teatru) şi la conturarea unei mişcări rock valoroase, la Suceava, chiar înseamnă un spaţiu cultural viu şi eficient.

*

OKRA 1

*

Spectacolul a început cu excelenţii instrumentişti de la OKRA, cărora li s-a alăturat, de ceva vreme, şi o voce foarte bună (Oana, ca să nu mai vorbesc de vocea chitaristului Alex Florea, care a debutat frumos şi ca vocalist), trupa aflându-se la un nivel de definire demn de toată admiraţia, mai ales prin tehnică şi prin armonia remarcabilă dintre instrumente şi voce.

*

OKRA 3

*

OKRA şi-ar putea ocupa locul care i se cuvine, în peisajul muzical sucevean, cu o condiţie: să persevereze în realizarea unui repertoriu propriu, creaţiile proprii convingând pe toată lumea asupra talentului înnăscut al membrilor trupei (trăsătură şi condiţie esenţiale pentru muzica rock).

*

OKRA 2

*

Ar mai trebui să lucreze şi la… dezinvoltură, la reacţia scenică tinerească, pe care admirabilul public tânăr sucevean fără îndoială că ştie să o impună.

*

O surpriză extrem de plăcută a fost o trupă de puştani, născuţi pentru rock (voi afla numele trupei şi îl voi introduce aici), şi care îl au ca solist vocal pe… Edy Ciornea, bateristul de la “Toy Machines”.

*

Edy cu trupa*

Puştii nu cântă, ci trăiesc muzica, iar Edy este încântător ca solist, amintindu-mi, prin dezinvoltură, prin dinamism şi prin calităţile vocale remarcabile, de Altmir, primul solist al trupei bosniece “Dubioza Kolektiv”.

*

EDY TOBE

*

Face Edy o treabă excelentă cu băieţii aceia care năvălesc spre viaţă, prin artă, decişi să se numere printre învingători. Am mare încredere în ei şi sunt convins că, în câţiva ani, ei vor conta şi în lumea rock-ului românesc.

*

MECANICS 1

*

MECHANICS” este, deja o trupă de excepţie, aşa că băieţii vor cânta în ediţia din acest an a Festivalului Internaţional BUCOVINA ROCK CASTLE, unde vor avea, drept parteneri de scenă (voi face şi o primă dezvăluire)… câinii şi pisicile Americii, adică trupele  DOG EAT DOG şi JAYA THE CAT,  aceştia din urmă fiind amestecaţi şi cu nişte olandezi, drept pentru care şi cântă, în aceste zile, prin Ţara Lalelelor.

*

MECANICS 2

*

Ştiu că o să supăr multă lume, dar trupa MECHANICS este, la această oră, mult mai bună decât… BUCOVINA, care tocmai a fost premiată pentru albumul anului în România (Felicitări!), dar care sunt, din punctul meu de vedere, prea liniari în orchestraţie şi mult prea patrioţi, în textele lor daco-romano-pelago-pontice, deşi nu au de gând să candideze, vreodată, pentru vreun parlament.

*

TALCIOC CULTURAL

*

TOY MACHINES şi-a cântat viitorul album, piesă cu piesă, în ordinea convenită unanim. Andi a dat, public, şi câteva amănunte, dar fără să dezvăluie şi titlul albumului, care, în clipa de faţă, ar fi “Vânare de îngeri” (am uitat cum se zice chestia asta în engleză).

*

TOY MACHINES 3

*

Despre concertul trupei TOY MACHINES nu o să mă pronunţ, fiind eu parte prea implicată şi, drept consecinţă, entuziast de subiectivă, deşi îmi place să cred că sunt şi realist, în încrederea necondiţionată, cu care, prin ei, mă tot despovărez de suflet. Prin urmare, o să închei cu o parafrază după o vorbă a domnului Mugur Teişanu-seni0r (tatăl lui Teiu; n-a lipsit de la spectacol nici doamna Gabriela Teişanu, nici surioara, Maria, iar “clanul” Parascan, inclusiv mama lui Buzu, a fost, de astă dată, în toată componenţa pe “baricade”), spunând că, în arenele romane sucevene ale TALCIOCULUI CULTURAL trupele rock OKRA, MECHANICS, TOY MACHINES şi cea de puştani a lui Edy Ciornea ne-au obligat să redescoperim în noi, prin năvala sângelui, tinereţea, de care, prin tot ceea ce fac, eu nici nu m-am despărţit vreodată. Doar trupul…


Dracula, pe steagul Angliei şi pe biserici ortodoxe

Steagul Angliei*Tepes 1

Deşi toată lumea ştie cum arată steagul Angliei, îl reproduc, pentru a vă atrage atenţia asupra celor două cruci intersectate: crucea dreapta (+), care simbolizează roata cerului (“ur anu”) şi crucea oblică (X), în plan secund, numită şi Crucea Nordului, ea fiind, acolo, pe Cer, constelaţia Lebăda (Cygnus). Reproduc şi portretul lui Vlad Ţepeş, atrăgându-vă atenţia asupra “bijuteriei” totemice de la căciulă, care poate fi descoperită şi pe steagul Angliei, şi pe bisericile ortodoxe din România (în fresce), dar şi pe multe dintre vechile steme voievodale ale Moldovei.

*

Aţi băgat de seamă că semnul lui Dracula se află şi pe steagul Angliei, drept reminiscenţă druidică subconştientă? Nu? Chiar nu vedeţi identitatea comună a simbolisticii sacre? Ei, atunci haideţi să o luăm pas cu pas. Mai întâi, o să decupez crucile de pe steagul Angliei, cu ajutorul cercului, ascuţind capetele celor două cruci (în simbolistica veche se folosea, ca semn al rotirii, fie spirala, fie unghiul, fie… zvastica).

Steagul Angliei Draculian*Steagul Angliei Dracula cu bij 1

Şi iată ce ne dă! Dacă decupăm, de pe căciulă, semnul lui Dracula şi îl suprapunem peste crucile din simbolistica sacră druidă, păstrată pe steagul Angliei, vedem că, într-adevăr, avem acelaşi semn sacru, cu valoare totemică! În fond, cele două cruci ale Europei boreale (continentale) formează, prin suprapunere, un fel de floare-stea, cu o colţuri sau petale. De regulă, folcloriştii numesc steaua-floarea asta Floarea Vieţii sau Sămânţa Vieţii, limitând un desluşit la alte două desluşiri, când se ştie că simbolistica sacră veche avea multiple semnificaţii, ca să determine intrarea în armonie cu cel Veşnic, Nedesluşit şi Fără Nume, deci cu Dumnezeu.

Tepes 3*Steagul Angliei Dracula bij 2

În toate portretele, indiferent de cine a fost făcut fiecare dintre ele (omagiatori sau detractori), Vlad Ţepeş poartă această “bijuterie” (şi cea de la gât înseamnă acelaşi lucru, dar în altă desfăşurare grafică), dovadă că voievodul cunoştea valoarea totemică, deci proteguitoare, a simbolului, pe care îl purta aşa cum poartă alţii amulete. Nu lipseşte nici din simbolistica populară românească (ouăle încondeiate au capetele împodobite cu această floare), nici din cea asiatică, nici din cea evreiască, după cum o probează un mozaic din vremea lui Moise, pe care îl reproduc, pentru a doua oară (am făcut-o, pe acest site, într-un material despre simbolistica populară românească, dar şi în volumul III al “Poveştii aşezărilor bucovinene”), în asociere vizuală cu un capăt de ou încondeiat, dar suprapunând, pe amândouă, una dintre cele două decupaje ale “semnului lui Dracula”, şi iată ce iese:

*

CALENDARE REUNITE cu bijuterie

*

Cum în imaginea din stânga avem mozaicul din vremea lui Moise, care ştim că reprezintă… Calendarul Lunar, înseamnă că şi pe capătul oului încondeiat avem acelaşi Calendar Lunar. Prin urmare, prin suprapunerea celor două cruci, druizii doreau să sugereze Tipul şi trecerea lui. Da, dar nu numai atât, pentru că druizii (preoţii daci ai aceluiaşi cult străvechi se numeau ctisti sau ctitostai) ştiau (aşa cum o ştiau şi ctitostaii) că un simbol sacru nu trebuie să îngăsuie o singură desluşire.

Steagul Angliei Cerc*

De la simbolistica, păstrată pe steagul englezilor (pe care am reprodus-o şi esenţializat, în cerc), s-au obţinut toate celelalte desfăşurări grafice, pe care obişnuim să le numim ornamentaţii populare. Interesant este că, dintre toate neamurile boreale, doar noi, românii, mai păstrăm simbolistica sacră, deşi fără să mai ştim ce înseamnă şi, mult mai păgubos, fără de iniţierile care ne-ar îngădui să ni-l apropiem, oricând, pe bunul Dumnezeu.

*

Preluarea simbolisticii sacre străvechi de către ortodoxia românească nu trebuie să ne surprindă, pentru că, în fond, aşa cum spunea primul om modern al omenitrii, Sfântul Augustin (364-430 după Hristos; aud că nu s-au îndurat catolicii să-l cinstească drept sfânt, acordându-i un grad al cinstirii ceva mai mic, de Cuvios), “religia pe care, astăzi, o numim creştinism, a existat dintotdeauna”, Iisus, Soarele Dreptăţii, revoluţionând-o prin îndreptăţirea tuturor de a se considera fiii lui Dumnezeu.

*

Asupra simbolisticii steagului englez, care este rădăcina a simbolisticii sacre străvechi, dar şi a simbolisticii ornamentaţiilor populare româneşti şi nu numai, voi reveni (voi scrie, probabil, şi o carte). V-aş ruga să observaţi, fără desen, că dacă trasăm perimetrul crucii drepte, obţinem rombul (“Sfântul Graal” sau “Inima lui Hristos”), iar dacă trasăm perimetrul crucii oblice, obţinem pătratul (Paradesha, dar şi Cetatea). Între timp, eu o să dau goană, să ascult concertul trupei “Toy Machines”. Pentru că trebie să şi trăiesc!


Mărţişorul, logodna cosmică asumată

martisor 1*

În vremurile vechi, Luna şi Soarele, despărţiţi, pe vecie, de porţile solstiţiare (Deva-yana sau Poarta Zeilor şi Pitr-yana sau Poarta Strămoşilor), aveau două sărbători distincte în calendar. Luna, căreia i se zicea Alba (iar Soarelui, Aplu, adică Roşu), era sărbătorită în 30 noiembrie, drept crăiasă a zăpezii Eftepir (Lucia, în latină, Maia, în slavă, Luminoasa, în Română), iar Soarele era sărbătorit în 24 februarie, drept cel beat de dragoste (Dragobete, Soarele sărutând fetele, după un lung răgaz).

*Martisor 2

În prima decadă a lunii mai, când începea, de fapt, odată cu răsăritul Pleiadelor, primul An Nou al omenirii (An Dar), Luna era, deja, Crăiasa Florilor, dar tot Alba („florile d’Albei” şi nicidecum „florile dalbe”), omagiată în colindele cântate, iar Soarele îşi asumase gloria de a fi „arat şi semănat primul”, drept pentru care era sărbătorit prin colindul scandat, pe care noi îl numim „Urătură”.

Martisor 3*

În prima zi de martie, logodna cosmică, desăvârşită prin Nedei, în vară, se consacra prin mărţişor, care unea Soarele şi Luna, prin „frânghia” alb-roşie, realizată prin complementarităţi se sinusoide, „frânghie” care însemna şi Arbore Cosmic, şi Stâlp al Pământului, şi Arborele Vieţii, simbolistica sacră iniţială refuzând un singur desluşit, în favoarea unei armonii de semnificaţii, care să permită intrarea în armonie. Chestiile astea se petreceau nu numai la noi, românii, ci în întreaga Europă şi în întreaga Asie, aşa că e recomandabil să ni le reamintim.


Neamuri de traistă: Ponta şi Tăriceanu

Călin Popescu-Tăriceanu: Victore, ţi-am adus traista cu leacul liberal pentru USLaşi!

Călin Popescu-Tăriceanu: Victore, ţi-am adus traista cu leacul liberal pentru USLaşi!

Într-un cântec, pe care TOY MACHINES nu o să-l cânte vineri, 28 februarie 2014, la concertul din TALCIOCUL CULTURAL al Sucevei, ci, în vară, la Festivalurile Internaţionale Rock în Parc din Bucureşti şi, respectiv, Bucovina Rock Castle, se spune cam aşa: “Urcă-n slavă politrucii, / Să ne ţină loc de ţări, / De n-arunci în ei cu pietre, / Te gonesc în patru zări!”.

*

Cam asta şi este esenţa politichiei româneşti, din aceşti 24 de ani ai democraţie: tot urcă-n slavă politrucii, giraţi de naivitatea noastră încrezătoare, şi ne tot alungă în cele patru zări ale omenirii. Începând cu Iliescu, continuând cu tot jalnicul şirag, până la Băsescu, Boc, Udrea, Ponta, Antonescu şi Tăriceanu, nu mai este loc şi pentru noi, cei mulţi, în ţara strămoşilor noştri. Şi ai lor, fără îndoială, dar ei, în mod sigur, deja s-au dezis de antecesorii lor.

*

N-aş fi crezut, vreodată, că politica poate duce până la decăderile numite Victor Ponta şi Călin Popescu-Tăriceanu. Întotdeauna, am refuzat să cred că omul poate fi şi o dezgustătoare târâtoare, fără dram de demnitate şi de sfinţenie în rătăcirile lui, dinspre naştere, spre naştere. Păcat!


Cântecul pierzaniei: lui Gabriel Cărăbuş

Galaxia cântă, prinsă la edec,

a tot tras istorii molcome-n adânc,

biruind prin treceri cele care trec

rânduite-n traista-i, prinsă la oblânc,

iar în jur adâncul se aşterne-n cupe,

erodând doar forma cupelor finale,

liniştea-i linţoliul, pus ca să astupe

*

Cântul galaxiei, risipit pe cale;

astfel se întrupă cel fără de trup,

răstignit drept suflet numai pe cuvinte,

am văzut pe boltă gurile de lup

bântuind prin beznă, puse să-nspăimânte

ultimele stele, lăcrimate, sus,

şi pierdute-n spaţiu numai de Iisus.