Dragusanul - Blog - Part 1277

Miza parlamentară europeană a românilor

Corina Creţu: America şi Colin Powel nu vor recunoaşte Parlamentul European, dacă nu mă alegeţi! Ce, România înseamnă, în Europa, numai fata lui Băsescu şi nevestele lui Ponta şi Antonescu?

Corina Creţu: America şi Colin Powel nu vor recunoaşte Parlamentul European, dacă nu mă alegeţi! Ce, România înseamnă, în Europa, numai fata lui Băsescu şi nevestele lui Ponta şi Antonescu?

Chiar aşa, asta să însemne România? Asta este reprezentativitatea ei? Categoric, da! În fond, odinioară, ciocoiaşii îşi trimiteau fetele la pension, la Paris şi, chiar dacă se schimbă ciocoii, năravurile au rămas.

*

Corina Creţu, iubita axei Washington-Bucureşti, Elena Băsescu, al cărui tată este preşedinte, ca şi regele Norvegiei, Daciana Sârbu, nevestica lui Victor Ponta, chiar ne reprezintă exhaustiv, dar aşa cum suntem cu adevărat ca popor. Doar nevasta lui Crin Antonescu, Alina Vălean, europarlamentar cu mult înainte de a fi devenit soţia liderului liberal, pare să fie altceva, dar în nici un caz un Andrei Pleşu, un Răzvan Teodorescu sau o Nadia Comăneci.

*

Nu prea pricep eu ce vom face prin apropiatele alegeri pentru Parlamentul Europei: sabotăm Europa sau ne compromitem singuri. Dacă mai este ceva de compromis. Hai, culcă-te, române!


Proză umoristică: Un Revelion de pomină

Constantin Horbovanu

Constantin Horbovanu

*

Cu vreo două zile, înainte de Revelion, mă întâlnesc, în staţia de autobuz, cu amicul meu, Pandele.

– Felicitări, Costele!, mă luă el tare, întinzându-mi mâna. Am auzit că ai o fetiţă! Felicitări!

– Mulţumesc!

– Şi unde faci Revelionul, anul acesta?

– Am copil mic, aşa că…

– Stai acasă, E şi asta o cauză…

– Şi ar mai fi una: sunt mulţi ani, de când n-am mai văzut un Revelion la televizor. Ştii, doar, că eu sunt amator de poante, de… iar nevastă-mea, de muzică.

– Auzi!, a întrerupt el tăcerea, după ce s-a gândit niţel. Dacă voi nu mergeţi nicăieri, atunci te rog ceva… Sper să nu mă refuzi…

– Voi încerca…

– Ţi-l las şi pe Daniel al meu. Acum, e mărişor, are unsprezece luni. Şi să ştii că nu plânge şi n-o să-ţi facă greu­tăţi… Vom lăsa şi mâncare, şi schimburi…

– Apoi…

– Ştiam că n-ai să ne refuzi. Am fi vrut şi noi să stăm… dar mi-a venit cumnatul, de la Ploieşti, şi ne-am înscris la „Central”…

Vrând, nevrând, am acceptat. Şi-a trebuit să mai accept şi rugăminţile altor doi colegi de serviciu, plus pe cea a fratelui mai mare.

În seara de Revelion, o cameră s-a umplut cu cinci locatari mici.

– Măi, să fie!, meditam eu, cu voce tare. Când or începe ăştia!…

– Ce să înceapă?!, se răsti cumnata. Cezar al meu e extra­ordinar de cuminte!

– Şi Ovidiu e la fel!, m-a asigurat Sechelăreasa.

– Nu mai vorbesc de Cătălin!, completă, mândră, Păsculeasca.

Camera celor mici, a lui Daniel, Ovidiu, Cătălin, Cezar şi Claudia (fetiţa mea), arăta ca o magazie de haine şi de alimente, în care se găseau şi paturi.

Revelionul a debutat frumos. Copii corespundeau întocmai recomandărilor făcute. Dar, mai târziu, prin timpul urăturii –mi se pare, sfânta lor încăpere s-a transformat într-un infern.

Vizionarea programului tv mi-a fost întreruptă de Cătălin, care şi-a început recitalul printr-un sughiţ îndelungat. Câteva minute mai târziu, au început, odată, Dem Rădulescu, la televizor, şi Daniel, în pătucul lui. Dar nu aceeaşi schiţă satirică.

L-am luat pe-al doilea în braţe şi am venit, în sufra­gerie, la televizor, cu gândul să-l urmăresc pe primul. Dar n-am avut noroc. A trebuit să arunc sarmalele de pe aragaz, pentru că înce­puseră să se închidă la culoare.

– Nevastă, unde eşti?, am strigat eu.

Nu mi-a răspuns nimeni, în schimb aşa, prin fum, am auzit un „nani, nani, puiul mamei!”.

ÎI legăna pe Cătălin.

Pe la orele 24, în loc să manevrez cupa de şampanie, manevram sticla cu laptele încălzit pentru Ovidiu. Când pendula a bătut orele 2, aveam, în braţe, pe Claudia, trezită de plânsul celorlalţi, legănam, cu picioarele, pe Daniel, în timp ce nevastă-mea, într-un ritm antrenant de rock, schimba scutecele lui Cezar, roşcatul.

După o jumătate de oră, când mă aflam în bucătărie, a sunat telefonul.

– Mulţi ani, Costică!, l-am auzit pe Dafinoiu, cel mai bun coleg al meu ( şi el făcea Revelionul acasă).

– Mulţumesc! La fel!

– Ce dorinţă ţi-ai pus pentru anul ăsta, Costică?, mă întrebă el, râzând.

Buna lui dispoziţie mă enerva. Iar întrebarea mirosea a…

– Mă scuzi, Dafinoiule!, am căutat eu să pun punct convorbirii.

– Ce, bă, arde ceva!, s-a supărat el.

– Arde şi se afumă!…

Am trântit receptorul în furcă şi am fugit în bucătărie, unde, într-adevăr, ardea laptele cu griş, pentru Daniel.

Pe la orele 3, simţeam că pierdem bătălia cu ăia mici, aşa că, prin telefon, am cerut ajutorul soacră-mi. A lăsat săraca totul baltă şi a venit, cât a putut de repede.

Între timp, eu am fixat sarcini fixe şi precise, pentru fiecare: soacra – spălatul schimburilor (scutece, cămăşuţe, panta­loni, bonetele etc., etc.), nevastă-mea –încălzitul laptelui, ceaiului, schimbatul celor murdăriţi, iar eu, necalificat în astfel de treburi, cu legănatul şi adormitul lor.

Spre dimineaţă, dansam, în ritm de periniţă, cu Ovidiu în braţe, prin casă, în timp ce Daniel mi-a sacrificat, ilegal, cel nai drăguţ bibelou, pe care-l aveam în casă. Un bibelou chinezesc, care repre­zenta doi miei, care sug (mai bine zis, sugeau) la o oaie. Cum a ajuns la el, cum l-a dat jos de pe recamier, nici acum nu-mi pot explica!

– Nu i-o fi plăcut tematica!, avea să râdă Pandele, mai târziu.

Dimineaţa, s-au liniştit şi au adormit, care-încotro, atât cei mici, cât şi cei mari. Singurul care a rezistat „taifunu­lui” am fost eu, care mă uitam, din cinci, în cinci minute, la ceas, aşteptând să vină părinţii, să-şi ia odraslele acasă, să mă pot culca, în linişte şi pace.

Şi, în sfârşit, pe la orele şase, au apărut petrecăreţii! Radiau a fum de ţigară, a băutură şi a voie bună, iar eu nici măcar o cafeluţă n-am reuşit să beau! Ochii mi se lipeau, fără voie, iar mâinile-mi tremurau nervoase.

– Vai, ce frumos doarme!, a exclamat cumnată-mea, când a intrat la ei. Ia, uitaţi-vă ce frumos dorm! Mi-e milă să-l iau pe Cezar… Nu cumva să se trezească!…

– Ce drăguţi sunt!, gânguri şi Sachelăreasa, care a venit mai târziu.

– Acuma, cred şi eu că sunt drăguţi!…

Mai mult n-am putut spune, pe moment. Între timp, s-a trezit şi a apărut lângă noi şi soacră-mea.

– Matale, începu Păsculeasca, ai venit să faci Revelionul cu ginerele, cu copiii?… Foarte frumos!

– Eee… nu veneam, dacă nu mă chemau ei…

– Foarte frumos că te-au chemat!, continuă Păsculeasca.

– Şi nu mă chemau, dacă nu plângeau ăştia mici…

– Nu se poate!, exclamă tot Păsculeasca. Cătălin al meu plânge foarte rar. Câteodată, eu îl gâdil, îl… ca să-l mai fac să plângă, să-şi întărească plămânii…

– Nici al meu nu plânge!, continuă şi Sachelăreasa. Doar dacă o fi plâns Claudia şi l-o fi speriat.

– Nici Claudia nu plânge!, izbucnii eu.

– Cum nu plânge!? Se aude, câteodată, chiar şi din bulevard!, spuse, cu răutate, Păsculeasca.

Şi-au luat copiii şi au plecat, supărate.

– Auzi, îi plânge fata şi el dă vina pe-al nostru!

Aşa am petrecut eu, de Revelion, dar la anul…


Cântecul timpului: lui Alin Calinciuc

Am văzut cum caii, jarişte de foc,

luminau adâncul lumilor create,

inimă, aşteaptă în acelaşi loc

ninsă de iluzii şi de ceruri, poate;

*

Coamele lor ude mi-au rămas sprâncene

arcuite-n fugă înspre cerul dens,

lăcrimez, de-atuncea, stelele alene,

iar pe dâre ude îmi tot aflu sens,

năruind prin viaţă umbra lor subţire

care aminteşte nefiresc de cai,

inimă, ţi-i timpul, prin ursită, mire,

uită de scăpare, căci scăpare n-ai

cât eşti o fărâmă din întreaga fire!


Ion Lungu, măturătorul Sucevei!

Ion Lungu: Pe cuvântul meu, dragi suceveni, în câteva ceasuri, găsesc şi oraşul!

Ion Lungu: Pe cuvântul meu, dragi suceveni, în câteva ceasuri, găsesc şi oraşul!

Pentru că înţelepciunea pragmatică a primarului ion lungu ot suceava mă lasă fără cuvinte, nu fac alte comentarii, decât cele grafice, preferând să reproduc integral un articol din Monitorul de Suceava:

*

“La fel ca şi anii trecuţi, şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu, se va implica personal în programul de curăţenie de primăvară, intitulat „Toţi pentru curăţenia oraşului”.

„Voi participa la curăţenie, pentru al zecelea an consecutiv, din dorinţa de a da un semnal de responsabilitate civică, pentru că nu este o ruşine să pui mâna pe mătură să faci curat în oraş sau în faţa blocului”, a declarat Lungu, care spune că şi alţi lideri politici sunt aşteptaţi la măturatul străzilor, dacă binevoiesc, aşa cum au făcut în campania electorală.

„Ne dorim ca până la sărbătorile de Paşti să avem un oraş curat”, a spus primarul, care a precizat că în ultima săptămână, înainte de sfintele sărbători, se va face curăţenie în special în zona unităţilor de cult.

În paralel cu acţiunea de curăţenie se va desfăşura şi o campanie de plantare de arbuşti şi copăcei pe spaţiile verzi din oraş, dar sub directa îndrumare a celor de la Direcţia Domeniului Public.

„Din informaţiile primite, în alţi ani am dat materialul săditor la asociaţii şi în loc să fie plantat, a fost valorificat”, a spus Lungu.

În campania de curăţenie a oraşului vor fi implicate şi asociaţiile de proprietari, iar în unele zone, şi unităţile de învăţământ care doresc să participe cu voluntari”.


Cântec provincial: lui Tiberiu Cosovan

Turnuri de biserici se scufundă-n cer,

iar penelul vremii dezinvolt se joacă,

burgul mă-nfăşoară-n umbre şi mister,

efemer mă strânge ca-ntr-o promoroacă

ruga risipită-n jur de sacerdoţi

imn şi umilire fără de prihană,

ultimul lor cântec fu luat de hoţi,

*

Cumpărându-l, astăzi, l-am făcut icoană,

o să-mi cer, odată, timp pentru-nchinare

să mă caut singur, când zădărnicie

orele mă plouă cu o taină care

vag se desluşeşte, încercând să-mi fie

arderea cenuşii filelor de carte

niciodată arse, veşnic prea departe.