Cântecul speranţei: Rodicăi Dominte

*

Rogu-te, omule, mai îndură puţin,

odată şi-odată vei fi fericit,

doar iartă-ţi păcatul în cupa cu vin

idolatru şi dens ca şi chipul cioplit,

ce-ţi pasă că-nduri, când odată şi-odată

ai să fii fericirii stăpânul deplin,

*

Deplină ţi-i viaţa, deşi n-o arată,

omule, rogu-te să te-ncrezi în destin!,

mi-a zis şi-mi tot zice un glas neştiut

intrat într-o mare şi ciudată derivă;

nu pot să-i răspund, nu-mi găsesc început

trecător ca şi clipa ce m-a frânt impulsivă

erodându-se brusc într-o stea primitivă.