Cântecul revoltei: lui Mircea Diaconu

*

Mulţi mai poartă jugul şi se simt chiar bine,

ierburile vremii le-au ajuns la glezne,

roua le usucă şi le zvârle-n mine

ca să-mi copleşească sufletul cu bezne,

eu, atunci, mă clatin şi-mi tot număr paşii

arşi de umilinţa celor ce-o îndură,

*

Dar evit cărarea ce-o păşiră laşii,

izbucnind în flăcări pe cenuşi, pe ură,

am de gând să-mi apăr sfânta libertate

ca să-mi merit locul chiar şi-ntre morminte

om ce-şi asumase sensul în natură,

nu cred în ursire, ci în demnitate,

umbra mea-i pe cruce pusă de cuvinte.