Calea Strămoşilor şi a totemurilor astrale

Stâlpii de poartă cu totemurile astrale Marte şi Venus (în dreapta), Dumnezeu-Cerul şi Dumnezeu-Timpul sau Creatorul (în stânga)

*

În urmă cu aproape doi ani, când am propus să se facă un muzeu de sculptură în aer liber (cel mai lung din lume, de 200 km), am fost de părere că ar fi bine să valorificăm, pe fondul celor trei ani, petrecuţi de Vlad Ţepeş, în tinereţe, la Suceava, mitul lui Dracula. Dar Calea, ca realizare artistică, urma să fie “Calea Strămoşilor”, cu miturile şi cu totemurile iniţiatice, care aparţin rădăcinilor civilizaţiei universale, dar numai la români şi la huţuli încă păstrată.

*

Calea nu s-a mai făcut. Fără nici o explicaţie, liderul (şi cultural?) numărul unu al judeţului, a tăiat fondurile, care nu erau mai mari decât cele alocate pentru o lălăială liricoidă prin teritoriu.

*

La Câmpulung Moldovenesc, în Muzeul Lemnului, aveam să reîntâlnesc rădăcinile civilizaţiei umane în două ipostaze stâlpice, în care strămoşii sunt redaţi fie la nivelul simbolisticii astrale, fie în ipostaze de viaţă-măşti (poate o vor pricepe şi folcloriştii, fără să citească, după cum li-i obiceiul, nimic), măştile neavând rolul de “a înspăimânta spiritele rele”, ci de a omagia viaţa trăită cu adevărat, dobândind, prin omagiere, şi forţa spiritelor strămoşeşti (precum în anticitatea egipteană, după cum povesteşte Herodot, în care existau 347 de stâlpi totemici din lemn, numiţi piromis – Tecuciul se numea Piroboridava, fiind locul de unde au plecat acei egipteni, care, astăzi, se numesc felahi).

*

Dar chestiunile acestea nu pot fi încredinţate decât printr-o carte, la care, de altfel, lucrez de vreo treisprezece anişori. Totuşi, stâlpii şi totemurile sacre de la Câmpulung Moldovenesc o să vi le înfăţişez, aşa cum a izbutit să le memoreze aparatul de fotografiat din dotare, care nu are bliţ, ci doar un simulacru de bliţ:

*

Stâlp viaţă-măşti

*

Stâlp iniţiatic, de D. Filipescu

*

Stâlp totemic

*

Stâlpi totemici – creaţii culte

*

Stâlp totemic, în variantă modernă

*

Există o infinitate de posibilităţi de a realiza stâlpi totemici, deci omagieri ale strămoşilor (chiar şi pe uşile dulapurilor ţărăneşti şi pe jilţuri tot stâlpi totemici sunt disimulaţi), iar fondul de elemente simbolistice este uriaş, după cum veţi constata (în mănăstirile pictate în vremea lui Petru Rareş, un simbol nu lipseşte, deşi predomină Dumnezeu-Cerul, Dumnezeu-Timpul, Venus şi Marte, ca divinităţi ale Muntelui, deci ale Locului Sacru în care s-au născut: simbolistica astrală şi hărţile Cerurilor, muzica, dansul şi religia).

*

Simolistică astrală

*

Pe stâlpii mari (uşile mari), este redat Dumnezeu-Timpul (creatorul), în două grafii simbolice diferite. Pe stâlpii mici (încheietura uşilor, de sus, în jos): Dumnezeu-Cerul şi Dumnezeu-Soarele, în alternanţă.

*

Planeta Venus, în limitele Orizontului

*

Ansamblul “limbajului ritmicităţii”, cum îl numea Guenon, este amplu şi complex: pătratele tăiate de diagonale înseamnă Paradesha, Cetatea, Pământul Ales; romburile – calea spre Sfinţenie şi spre biruirea Timpului, prin cunoaşterea Sinelui Particular etc.

*

Cerurile Sfinte

*

Lucrarea înseamnă o adevărată naraţiune cosmică, începută, în partea de sus, cu Paradesha, continuată cu cele trei ceruri (apropiat, mijlociu şi îndepărtat), suprapuse peste “Cerul Necunoscut, al Zeilor”, reprezentări în dublă grafie, şi se încheie cu Paradesha (semn de durată sau de vremelnicie?). Partea de jos, şi din pricina calităţii slabe a fotografiei, e greu de descifrat, fără sprijinul textelor din cărţile sacre ale umanităţii, anterioare “Bibliei”.

*

“Tronul Ceresc”

*

Minunăţia de mai sus face trimitere la “Tronul Ceresc” nu doar prin formă, ci şi prin limbajul simbolic (“luga surryanna”, adică “limbajul iluminării”). Sus, întâlnim atributele principale ale lui Dumnezeu (Cer, Timp, Univers), iar în planul efemerităţii pământeşti, alternanţa Venus – Sfântul Soare.

*

Detaliu al “Tronului Ceresc”

*

Mesajul: Între strămoşii din cer (stâlpii cu crucea dreaptă în orizontul lor), protejaţi de Sfântul Soare (rozetele mijlocii, cu steaua în opt colţuri încadrată în romb), se desăvârşeşte destinul Omului Sfânt (Fiul Cerului) – rozeta centrală.

*

Venus, Planetă şi Zeitate a Muntelui

*

Simbolul Raiului Ceresc şi al Zeiţei Muntelui (Steaua Ciobanului)

*

Coloanele Cerului

*

Pe cele două uşi, în care Dumnezeu-Cerul, în stilizări grafice diferite, este încadrat de orizontul timpurilor zodiacale, înseamnă, iarăşi, o naraţiune astrală. Sus, grafia e mai complicată: primul desen înseamnă “Taurul lui Anu” (identic cu Taurul lui Osiris, care este şi un simbol al vieţii, al înfrunzirii), apoi urmează orizontul dumnezeiesc al Vieţii, după care, simbolul timpului zodiacal al Peştilor.

*

Universul Zodiacal

*

Pe barele spătarului alternanţa “Strămoşii din Ceruri” – Timpul zodiacal al Peştilor probează faptul că “frazarea” din ultimele două fotografii este din timpul lui Ostrea Novac Jidovul, cum i se spunea, drept Osiris (Sesostris, în greacă), şi lui Rhamses al II-lea, ultimul Novac, cel care a durat “Calea cea demnă de admiraţiune, a Zeilor”, din Banat, pe paralela 45, pe la Piroboridava (Tecuci), prin Basarabia (Cheile Bâcului, cum le numea Cantemir), până la Don, drept “Pytr-Yana” (Calea sau Poarta Părinţilor), ca să poată muta “Polul Spiritual” dincoace de “Deva-Yana” (Calea sau Poarta Zeilor), cum era denumit, în toate cărţile sacre antice, Cercul Polar.

*

Cât mai curând posibil, împreună cu Victor T. Rusu, care îmi poate face fotografii de calitate, va trebuie să mă întorc la Muzeul Lemnului din Câmpulung Moldovenesc.

La Muzeul Lemnului din Câmpulung

Virgil Macovei şi “scrijelele” brezene – foto Gabriel Sandu

*

La Muzeul Lemnului din Câmpulung Moldovenesc, instituţie unică în lume, ne aştepta nepotul meu, Virgil Macovei, brezean de origine. E mai în vârstă decât mine, care, mâine, deja fac şase milenii de existenţă, dar îmi zice, de când ne ştim, “uncheşu'”, pentru că, în fond, sunt bărbatul surorii mamei lui, iar la Breaza respectul faţă de ierarhiile de familie sunt la mare preţ.

*

În vreme ce nepotul meu, Virgil, pregătea o masă tradiţională brezeană (şi când nu o face, când Centrul Cultural “Bucovina”, şi în absenţa mea, are o manifestare prin ţinutul Câmpulungului?), noi am intrat în Muzeul Lemnului, fiecare dintre noi cu interese profesionale, funcţie de zona tradiţională de care răspunde.

*

La intrarea din micul Muzeu al Satului, din curtea Muzeului – foto Gabriel Sandu

*

Operatorul Lucian Căluşeriu – foto Gabriel Sandu

*

Dr. etnomuzicolog Constanţa Cristescu

*

Călin Brăteanu şi Ion Drăguşanul – foto Gabriel Sandu

*

Gabriela Teişanu, la… stative – foto Gabriel Sandu

*

PIM şi un cântăreţ câmpulungean – foto Gabriel Sandu

*

O căruţă veche huţănească – foto Gabriel Sandu

*

Căruţa huţanilor, care ar merita expusă pe o platformă – foto Gabriel Sandu

*

Cătălin Şandru – foto Gabriel Sandu

*

Oana-Maria Sîrbu-Botezat

*

Victor T. Rusu – foto Gabriel Şandru

*

Constantin Irimia şi Carmen Chirap – foto Gabriel Sandu

*

Şea huţănească din lemn – foto Gabriel Sandu

*

Totemuri huţule pe baltage – foto Gabriel Sandu

*

Baltag cu totemuri – foto Gabriel Sandu

*

Tiberiu Cosovan, întotdeauna cu noi – foto Gabriel Sandu

*

Fotografiile făcute de mine, cu un aparat foto şi cu un profesionalism incomparabile cu cele ale lui Gabi Sandu, reprezintă zona mea de interes cultural: totemurile străvechi, cultura tradiţională şi echipa Centrului Cultural “Bucovina”, formată, majoritar, din oameni în mijlocul cărora mi-i drag să trăiesc. La Câmpulung, datorită nepotului meu, Virgil Macovei (la plecare, habar nu aveam că o să-l reîntâlnesc), am avut noi parte de un ospăţ pe cinste (piept de pui la grătar, pampufte – gogoşi care nu lipsesc de la nici o petrecere brezeană, inclusiv de la Pomenirea Străbunilor, de Înălţarea Domnului, clătite cu afine, scrijele, vin fiert şi ţuică fiartă), codimentată cu muzică (o bantă ad-hoc, alcătuită, din postura de trompetist, de Mircea, cumnatul lui Virgil) şi, desigur, cu o suite de hore, inclusiv “Hora Unirii”, că doar eram în preziua lui 24 Ianuarie.

*

Fântână şi casă tradiţională muntenească

*

Casă bucovineană din zona de munte

*

În micul Muzeu al Satului de la Muzeul Lemnului

*

Vechea bisericuţă din Vama

*

Colegii mei, oameni în mijlocul cărora mi-i drag să trăiesc

*

Banta ad-hoc a lui Mircea

*

Inimosul Virgil Macovei, liderul grupului vocal “Piatra Craiului”

*

Banta sadoveană a lui Mircea

*

La o masă tradiţională brezeană

*

Ospăţ, la Virgil

*

De dincoace de uşă

*

Iar muzicanţii cântă, cântă…

*

Trăgând cu ochiul, prin uşă, în timpul bătăliei cu tonajul propriu

*

Virgil, în rol de “distribuitor” de vin fiert

*

Vasile Vargan, Călin Brteanu şi primarul Mihăiţă Negură

*

Corina Scântei, Oana Sârbu-Botezat, Cornel Boicu şi Dan Lungu

*

Gabriela Teişanu, melancolică

*

Dan Lungu, invitând-o la horă pe Gabi Teişanu?

*

Hora, cu călin Brăteanu şi Ionică Băişanu ca iniţiatori

*

Horă

*

Hora cu adevărat tradiţională

*

Roată, roată!…

*

Şi-ncă-o dată!

*

Hora Unirii, cu Petrică Horvat de partea Unirii, dar nu şi a Horei

*

Mărginaşii Dr. Constanţa Cristescu, Victor Rusu, Dan Lungu şi Petrică Oloieru

*

Toiul Horei Unirii

*

Operatorii Lucian Căluşeriu şi Gabriel Sandu

*

Petrică Horvat şi Gabriela Havriliuc

*

Cu tezaurul de totemuri străvechi bucovinene şi de modele de stâlpi pentru o “Cale a Strămoşilor” (tradiţional şi anticipat refuzată de autorităţi), voi reveni într-un alt material.

Centrul Cultural “Bucovina”, la Mănăstirea Humorului

Plăcintele şi “secărica” Mariei Macovei – foto Grabriel Sandu

*

Cea mai frumoasă zi din istoria Centrului Cultural “Bucovina”, zi de documentare amplă pentru identificarea celor mai bune locaţii pentru manifestări culturale obşteşti şi pentru descoperirea unor moşteniri străvechi, toate tezaurizate, dar necunoscute sau prea puţin cunoscute de marele public, a început la Mănăstirea Humorului, unde renumita interpretă de folclor şi modelator de talente, Maria Macovei, ne aştepta cu plăcinte “poale-n brâu” umplute cu mere, dar şi cu tradiţionala “secărică” a muntenilor. Din plăcinte şi tărie, din păcate, n-am putut gusta (mă aflu în competiţie cu propriul tonaj), dar din artistă m-am înfruptat berechet, pupând-o pe Maria, pe amândoi obrajii, cu patimă, îndesat.

*

Ospăţ tradiţional, pentru cultura suceveană

*

La Maria Macovei

*

Constantin Irimia – foto Gabriel Sandu

*

Petrică Horvat, Petrică Oloieru şi Cătălin Şandru – foto Gabriel Sandu

*

Între timp, a apărut, cu “teleguţa”, şi Viorica Macovei! Mamăăă, ce teleguţă poate avea o interpretă de folclor bucovinean cu mare succes la public!… Dacă ar vedea “teleguţa” Vioricăi Macovei, fotbaliştii şi şmecherii de Dorobanţi şi-ar face singuri de petrecanie.

*

Viorica n-a coborât de la volan, iar noi, slujitorii culturii i-am adus omagii prin geam. Noi, mai puţin eu, care, deşi parcă-mi aminteam că Viorica Macovei e o fată frumoasă, n-am mai avut ochi şi aparat foto decât pentru “teleguţa” ei:

*

PIM şi Călin Brăteanu, lângă “teleguţa” Vioricăi Macovei

*

Omagierea artistei Viorica Macovei, iar eu, cu ochii la “teleguţă”

*

La Voroneţ, ne aştepta un tâlhar pe parcare la drumul mare şi, ca să nu fim tâlhăriţi, duşi am fost. Pariez că la fel se întâmplă şi cu turiştii români şi străini, care, cum aud de pretenţiile tâlharului de la parcare (cine dracul – Doamne, iartă-mă! – i-a înşurubat ipochimenului un domeniu public de interes… mondial?), se lasă păgubaşi de cunoaşterea celui mai frumos monument medieval de artă din răsăritul european şi duşi pe vecie rămân.