Carmen Marcean, o amazoancă a Sucevei

Veşnic îndrăgostiţilor, La Mulţi Ani şi Fericire!

Ca o veritabilă amazoancă lirică de Suceava, Carmen Marcean îmi răspunde epigramistic, la împunsătura de peniţă de mai jos, provocându-mă, practic, la duel. Aşa că nu am de ales, intru în luptă:

Zice (frumos) Carmen Marcean:

Pe un Pegas zbor de-o viață,

Dar alături de Ion.

Zorile ne râd în față,

Săgetați de Cupidon.

Ridic mănuşa şi îi răspund:

Vârsta e cu ghinion

şi, de-aceea, câteodată,

te săgeată Cupidon,

căci Ion… cum să mai poată!?

Apoi atac:

Bicileta Pegas ştiu

că te-a dus în zbor prin viaţă,

dar simbolul liric viu

cu copita te… răsfaţă!

Urzica vieneza No Comments Jan 17

ZIUA CARMEN (şi Nelu) MARCEAN! Dar noaptea?

Carmen Marcean, “călărindu-l” pe Nelu, spre şleaul culturnic

Cu o tuşă de umor

spun, pe când ridic o cupă:

Astăzi este ziua lor,

noaptea nu-i mai preocupă!

Urzica vieneza No Comments Jan 17

O improvizaţie grafică a desluşirilor esenţiale

Victor T. Rusu, inventatorul conceptului jazz-foto

Victor T. Rusu, poetul care a fost, până de curând, ochiul „în care apele-s fierbinţi”, deci „o lacrimă a pământului / o neînchipuită lentilă”, cutează un nou început în descifrarea „semnelor pământului” prin capacităţile lui metafizice.

Fugar, în anii din urmă, din ţinutul sacru al poeziei, dar prins în captivitatea imaginii, Victor T. Rusu, de data asta ca artist fotograf, descoperă un nou teritoriu al sufletului, în care „s-or bate apele ca de o stâncă / şi soarele va-nvia”: fotografia.

Deci tot metafora, dar nu ca o multicoloră suficienţă estetică, pe cale de a se banaliza în marele ospăţ mondial al risipelor, ci ca o incantaţie ritualică, improvizată inspirat în simplitatea elementelor primordiale, de fiecare dată altfel, de fiecare dată în vizibilităţile esenţiale ale trecerii: alb şi negru.

Victor T. Rusu, în tranziţia spre jazz-foto

Iar conceptul acesta, al „înveşmântării în lumină”, pe care, în fond şi în fapt, îl tot exersase în ultimele lui cărţi de poezie, se numeşte jazz-foto, vizând conştient improvizarea armonioasă întru desluşirea esenţelor, a componentelor fundamentale ale celor „două semne ale pământului”, prin care „şi ochii, doar ochii vor străluci”.

Regăsindu-se şi renăscând printr-un nou concept plastic în arta fotografică, mereu „cu ochii la semnele mute / şi neînţelese”, Victor T. Rusu descâlceşte umbrele în tratări grafice unitare, prin care fotografia, „fără de cântec şi falduri”, redevine incantaţie sacră în „tăcerea pământului”.

Victor T. Rusu, “văzut”, ca şi în imaginea precedentă, de I. D.

Recursul la textele poetice de odinioară ale lui Victor T. Rusu este obligatoriu, în condiţiile în care caracteristicile noului concept artistic, jazz-foto, pe care îl propune Victor, nu este decât un nou început, la fel de esenţializant ca şi cele de odinioară, pentru un suflet înnăscut metaforă, după cum o probează şi expoziţia de artă fotografică jazz-foto, care, în 13 februarie 2015, se va înfăţişa, pentru prima dată în lume şi ca manifest programatic, ca o improvizaţie grafică a desluşirilor esenţiale (I. D.).

Cronici sentimentale No Comments Jan 17

Memoria lui Eminescu şi expoziţia lui Radu Bercea

Radu Bercea

Am ales această fotografie ca simbol al expoziţiei pe care Radu Bercea a închinat-o memoriei lui Eminescu pentru că, prin profunzimea închinării şi prin acurateţea dedicării, Radu Bercea merită, de acolo, din Ceruri, un mănunchi de lumină şi din partea Sfântului Mărturisitor al Sufletului Românesc. Nu al sufletului nostru, pentru că, din nefericire, noi nu ne-am ridicat niciodată la statutul de Românesc în care s-au străduit să ne proiecteze Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, George Enescu, Constantin Brâncuşi şi Lucian Blaga.

Dar, înainte de toate, să vă arăt câteva lucrări din expoziţie:

Lucrate în tehnica decoart (de Radu Bercea inventată), lucrările, cu dimensiuni ample (peste un metru pătrat fiecare), reprezintă un grandios elogiu al vieţii, realizat, unitar, prin câteva coordonate, care sunt şi ale operei eminesciene, şi ale spiritului lui Mihai Eminescu.

Din nici un tablou nu lipsesc Soarele şi Luna, dincolo de sugestia Logodnei cosmice vibrând speranţa mântuirii prin lumină. Pământul mare şi Pământul Mic, prezenţe simultane – de cele mai multe ori, lunecă în abandonare, prin zbor. Iar zborul, când rădăcină, când catarg, când munte, când pasăre, capătă contururi ciudate, ba de zbatere în suferinţă, ba de contorsionare în sinele particular, ba de dezlănţuire în şi spre speranţă.

Din punctul meu de vedere, această expoziţie, închinată memoriei lui Eminescu, dar despre care, ca şi despre Eminescu, n-a vorbit nimeni, reprezintă apogeul creaţiei lui Radu Bercea. Şi prin unitate cromatică, şi prin complementaritatea armonioasă a simbolurilor, şi prin inteligenţa redării unui univers care-i strânge sufletul pe dinăuntră.

Dacă există viaţă în cer, cred că Radu Bercea, doar privind la stelele unei nopţi curate, ar putea zări, acolo, sus, zâmbetul recunoscător al lui Mihai Eminescu.

Cronici sentimentale, Jurnalism No Comments Jan 15

Cei care l-au ignorat frumos pe Eminescu

Constantin Cernica, intelectual de rasă al Bucovinei

Poet extrem de exigent cu sine şi intelectual de rasă al Bucovinei, profesorul Constantin Cernica, om faţă de care am un mare respect, s-a lăsat, din păcate, implicat în aiureala culturnică, însăilată lustruitor de lacheul lui Ursaciuc, mihai mardare. Doar Constantin Logigan, fostul director al Casei de Cultură din Gura Humorului, a încercat un vag recurs la Eminescu şi la expoziţia care fusese închinată memoriei lui, dar s-a lăsat destul de curând păgubaş.