Simbolistica ancestrală a Mănăstirii Moldoviţa

Dubla natură, pământească şi cerească, a lui Iisus Hristos – foto Gbriel Sandu

*

Simbolistica sacră ancestrală, cu rol totemic, dar însuşită, cum era firesc, de creştinism (mai ales în perioada picturilor murale din vremea lui Petru Rareş (lucrate cu pictori bizantini sau măcar de şcoală bizantină), este excelent reprezentată la mănăstirea din Vatra Moldoviţei. În pictura aceasta, a Maicii Domnului cu Pruncul Sfânt în braţe, în orizonul cunoaşterii, prin credinţă, sunt suprapuse, prin simboluri sacre ancestrală, Pământul-Mamă (pătratul) şi Cerul-Tată (rombul).

*

Acelaşi simbol, sub icoana lui Iisus Hristos

*

În dreapta altarului, acelaşi simbol, dar într-o grafie plastică stilizată până la a imagina o stea în opt colţuri (floarea din cele două capete ale oului încondeiat):

*

Tatăl Ceresc sau Cerul-Tată, în dreapta altarului, cu alb pe roşu – culori cucuteniene

Pământul Sfânt, Pământul Mamă

*

Simbolul Cetăţii, al Raiului Pământesc (Paradesha), al Pământului-Mamă, are, la Moldoviţa o dezvoltare interesantă. În mod tradiţional, diagonalele pătratului, care dau crucea oblică (simbol astral al Pământului), sunt lucrate, prin uşoare deviaţii în aparenţă de relief, obligând la sugestia piramidei. Cum piramida, dar şi toate construcţiile religioase, indiferent de cult, simbolizează muntele, trimiterea simbolului de la Moldoviţa este tranşantă spre Muntele Sfânt (Ra), ca simbol al Pământului. Dacă ţinem cont că în libajul monosilabic al preistoriei silaba rostită invers denumea slujitorul (“Oi”, invocaţia lui “Om”, citită “Io”, deci “Ştiutorul de Dumnezeu, de Ceruri”; “Ra”, însemnând Soare, este slujit de “Ar” – am un text străvechi fenician şi o să fac proba, într-un alt material, că ştiu ce spun). În aceste condiţii, ce vă spune muntele Ra-Ar-Ra-u?

*

Detaliu cu Muntele Sfânt ca simbol cosmic al Pământului

*

Simbolurile ancestrale ale elementelor cioplite în piatră, deşi cu contribuţii de imaginativ din partea artiştilor, care modifică, funcţie de arhitectura pe care o înfrumuseţează, expunerea explicită a simbolurilor sunt multe şi interesante la Moldoviţa (comparaţile cu cele de la Muzeul Lemnului din Câmpulungul lui Virgil Macovei – doar nu vreţi să spun al nu ştiu cărui primar din succesiunea de netezi, prezentate într-un material anterior):

*

Cerul-Tată şi Pământul-Mamă

Cerul-Tată şi Pământul-Mamă, cu hotarul triplei sfinţeniii cereşti

“Mitra” (legământul) celor trei ceruri şi al cerului de după

Alternanţe de Protectori Cosmici ai Muntelui

Alternanţe de Protectori Cosmici în Timpul Leului (detaliu)

*

Simbolurile acestea, precedate de o reprezentare zoomorfă (Leul, ca simbol al Generaţiei de Aur, prima de “oameni vorbitori”, cum preciza Hesiod, alternează simbolic, în planurile aceleiaşi sfinţenii, Cerul (floarea în opt petale) şi Pământul (floarea în patru petale, fără cerc, deci fără orizont, încadrată de pătrat).

*

Alternanţa Soare, Venus, Cer, Venus (steaua în şase colţuri), Protectoarea Muntelui Sfânt

*

Toate aceste simboluri, după ce le vom fotografia profesionist, îmi vor înlesni “citirile”, pentru că, aidoma oului încondeiat, simbolistica sacră ancestrală din mănăstirile noastre frazează, narează un anume mit cosmic. Miturile astrale mi le-am tradus din toate cărţile sfinte vechi, aşa că nu cred că o să fie prea greu să le identific (şi să o faceţi şi dumneavoastră), atunci când o să public, în ediţie revăzută şi completată, “Datina, Biblia Românilor”.

*

Biserica mănăstirii Moldoviţa

Centrul Cultural “Bucovina”, în Mănăstirea Moldoviţa

Mănăstirea Moldoviţa

*

După întâlniri cu colaboratori de astăzi şi de odinioară, echipa Centrului Cultural “Bucovina” a intrat în curtea mănăstirii, apoi şi în splendida biserică a lui Petru Rareş, durată de zidarii (goga, în limba veche) celebrului meşter bistriţean Ion Pietraru (cu casă identică, în Bistriţa, păstrată şi azi, cu ansamblul de chilii al mănăstirii.

*

Călin Brăteanu, Pim şi Gheorghe Senciuc, în dialog cu un vechi colaborator al Centrului

Intrarea în biserică

*

Pentru biserica Mănăstirii Moldoviţa, şi o mie de fotografii ar fi puţin, dar o să încep cu fresca, de pe peretele sudic, “Asediul Constantinopolului”, care are părţi lipsă, justificate cu legendări penibile. Nu ştiu din ce pricină stareţa mănăstirii şi restauratorii nu folosesc, în refacerea părţilor care lipsesc, importanta mărturie a frescei întregi, realizată de acuarelistul german Rudolf Bernt (1844-1914).

*

“Asediul Constantinopolului”, cu goluri în frescă

Fresca integrală, desenată de Rudolf Bernt (1844-1914)

*

În dreapta imaginii de mai sus, mai există o scenă de asediu, excelent păstrată, pe care v-o arăt.

*

“Asediul Constantinopolului”, fresca din dreapta

*

E de prisos, cred, să mai spun că întreaga colecţie de mărturii iconografice document, “Illustrierte Bukowina“, pe care am expus-o, în urmă cu doi ani, nu a trezit decât dezinteres total din partea autorităţilor, deşi, dincolo de frumuseţea desenelor şi a acuarelelor, colecţia aceea se dovedeşte a fi utilă, inclusiv în cazul în care s-ar dori recuperarea integrală a frescei de la Moldoviţa.

*

Ctitoria lui Petru Rareş

Moldoviţa, biserica mănăstirii – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

Moldoviţa de astăzi

Moldoviţa, peretele vestic

Moldoviţa, peretele nordic

Bustul ctitorului, Voievodul Petru Rareş

Casa lui Ion Pietraru de la Bistriţa, durată şi la Moldoviţa

O altă “privire” a Moldoviţei

Constantin Irimia, la ieşirea din biserică

Biserica Mănăstirii Moldoviţa

Centrul Cultural “Bucovina”, la Moldoviţa

Intrarea în curtea Mănăstirii Moldoviţa

*

După minunatul început de zi, petrecut în Câmpulungul lui Virgil Macovei, am ajuns la Vatra Moldoviţei, acolo unde se află minunata mănăstire, care “ar putea însemna aur pentru români, dacă românii ar avea habar de turism”, după cum se afirma, cu o seară în urmă, pe un post specializat, într-un film de călătorie prin Europa.

*

La Moldoviţa, pentru că aveam noi multe de sfinţit, la început de an cultural, “baci” ne-a fost Ionică Băiţan, directorul Şcolii de Arte “Ion Irimescu” şi straşnic pricepător al rânduielilor tradiţiei creştine, secondat de colega noastră Oana-Maria Sîrbu-Botezat, exegetă, nu alta, în astfel de rânduieli.

*

Pomenile, în aşteptare, lângă mănunchiul de busuioc

Ionică Băiţan, “baciul” nostru în ritualuri creştine

Ionică Băiţan, secondat de Oana Sîrbu-Botezat

Ionică Băiţan şi Oana Sîrbu-Botezat, pregătindu-se pentru întâmpinarea preotului Sfintei Mănăstiri

Primii “pelerini” din cultură

Începutul slujbei de pomenire şi de sfinţire, iar continuarea, în imaginile care urmează

Ionică Băiţan, Cornel Boicu, Mitruţ, Constantin Irimia, Gabriela Havriliuc, Geta Pârâu, de-a dreapta părintelui

Victor Rusu, concurându-mă instantaneu la instantanee

Ionică Băiţan, Cătălin Şandru, colegi şi colege

Victor T. Rusu, artistul fotograf şi poetul poet

Portret: Victor T. Rusu şi străvechile simboluri ale omenirii

Simboluri străvechi, dăltuite în piatră

Mâine, cu şase milenii în cârcă

Ion Drăguşanul, la şase milenii de viaţă – foto Gabriel Sandu

*

Fotografia aceasta a fost făcută ieri, 23 ianuarie 2015, de către tânărul meu coleg Gabriel Sandu, într-una dintre rarele clipe când am lăsat garda jos, uitând să-mi mai ascund lăuntrul de ochii lumii, ca să-l apăr.

*

Mâine voi împlini şase milenii de existenţă (nu am dovezi şi pentru pruncie, dar despre prima eclipsă, mărturisită în scris de omenire, cea din anul 3156 înainte de Hristos, vă pot povesti suficient de multe, ca să pot proba că am existat), aşa că, vorba marelui poet bucovinean Vasile Gherasim, care doar în mărunta noastră contemporaneitate nu încape, şi eu:

*

Mi-aduc aminte:

Sufletu-mi trăia când s-a născut Hristos;

Era şi-atuncea noapte: eu stăteam

Ca şi acuma şi priveam

La cerul nesfârşit şi rece ca de gheaţă.

Simţeam că-n adâncimea sufletului meu

Străbate Dumnezeu.

* 

Şi s-a născut atunci Hristos.

În lume-atâta linişte era

Că se-auzea când vremea-şi număra

Clipele: tic, tac

Tic, tac…