Simbolistica ancestrală a Mănăstirii Moldoviţa
*
Simbolistica sacră ancestrală, cu rol totemic, dar însuşită, cum era firesc, de creştinism (mai ales în perioada picturilor murale din vremea lui Petru Rareş (lucrate cu pictori bizantini sau măcar de şcoală bizantină), este excelent reprezentată la mănăstirea din Vatra Moldoviţei. În pictura aceasta, a Maicii Domnului cu Pruncul Sfânt în braţe, în orizonul cunoaşterii, prin credinţă, sunt suprapuse, prin simboluri sacre ancestrală, Pământul-Mamă (pătratul) şi Cerul-Tată (rombul).
*
*
În dreapta altarului, acelaşi simbol, dar într-o grafie plastică stilizată până la a imagina o stea în opt colţuri (floarea din cele două capete ale oului încondeiat):
*
*
Simbolul Cetăţii, al Raiului Pământesc (Paradesha), al Pământului-Mamă, are, la Moldoviţa o dezvoltare interesantă. În mod tradiţional, diagonalele pătratului, care dau crucea oblică (simbol astral al Pământului), sunt lucrate, prin uşoare deviaţii în aparenţă de relief, obligând la sugestia piramidei. Cum piramida, dar şi toate construcţiile religioase, indiferent de cult, simbolizează muntele, trimiterea simbolului de la Moldoviţa este tranşantă spre Muntele Sfânt (Ra), ca simbol al Pământului. Dacă ţinem cont că în libajul monosilabic al preistoriei silaba rostită invers denumea slujitorul (“Oi”, invocaţia lui “Om”, citită “Io”, deci “Ştiutorul de Dumnezeu, de Ceruri”; “Ra”, însemnând Soare, este slujit de “Ar” – am un text străvechi fenician şi o să fac proba, într-un alt material, că ştiu ce spun). În aceste condiţii, ce vă spune muntele Ra-Ar-Ra-u?
*
*
Simbolurile ancestrale ale elementelor cioplite în piatră, deşi cu contribuţii de imaginativ din partea artiştilor, care modifică, funcţie de arhitectura pe care o înfrumuseţează, expunerea explicită a simbolurilor sunt multe şi interesante la Moldoviţa (comparaţile cu cele de la Muzeul Lemnului din Câmpulungul lui Virgil Macovei – doar nu vreţi să spun al nu ştiu cărui primar din succesiunea de netezi, prezentate într-un material anterior):
*
*
Simbolurile acestea, precedate de o reprezentare zoomorfă (Leul, ca simbol al Generaţiei de Aur, prima de “oameni vorbitori”, cum preciza Hesiod, alternează simbolic, în planurile aceleiaşi sfinţenii, Cerul (floarea în opt petale) şi Pământul (floarea în patru petale, fără cerc, deci fără orizont, încadrată de pătrat).
*
*
Toate aceste simboluri, după ce le vom fotografia profesionist, îmi vor înlesni “citirile”, pentru că, aidoma oului încondeiat, simbolistica sacră ancestrală din mănăstirile noastre frazează, narează un anume mit cosmic. Miturile astrale mi le-am tradus din toate cărţile sfinte vechi, aşa că nu cred că o să fie prea greu să le identific (şi să o faceţi şi dumneavoastră), atunci când o să public, în ediţie revăzută şi completată, “Datina, Biblia Românilor”.
*