Dragusanul - Blog - Part 1132

Luminoasa urbe a lui ion lungu

Lumina zilei

Lumina zilei

*

Pururi fascinat de uluitoarele succese edilitare ale primarului ion lungu, nu pot trece cu vederea contribuţia domniei sale la propăşirea sucevei pe multiple planuri, inclusiv în cel al iluminatului public.

*

Imaginea, care-i mai grăitoare decât cuvântul volant sau manent, dovedeşte fără echivoc faptul că, atunci când iluminatul public este plătit din banii contribuabililor, noaptea suceveană e mai senină şi mai luminoasă decât ziua. Dăm un ban, dar ştim că face.

*

Cine are impresia că fotografia a fost făcută ziua, în amiaza mare, nu se înşeală, dar nici dreptate nu are, pentru că, fără ion lungu la conducere, credeţi dumneavoastră că ar mai apărea, zilnic, soarele pe cerul sucevei (pariem că s-ar opri la Prelipca, pe prispa casei copilăriei primarului, pentru a-i descifra amintirile din copilărie?), iar ziua nu ar arăta ca noaptea?

*

ULTIMA ORĂ: Din sursele autorizate ale televiziunilor locale de ştiri, am dedus că becurile sucevene au fost aprinse în miezul zilei, întrucât primarul ieşise într-o vizită de lucru şi ca să nu dea, ca de deobicei, în gropi.


Originile “Bătutei” moldoveneşti

O altă sursă documentară

O altă sursă documentară

*

ZICĂLAŞII au început repetiţiile pentru a doua premieră cu cântece vechi româneşti, “Chemarea străbunilor“, premieră programată pentru data de 29 mai, în Cetatea Sucevei.

*

Între timp, eu continuu să caut, prin cărţile lumii, partituri ale cântecelor vechi româneşti, pe care, apoi, i le pun la dispoziţie profesorului Petru Oloieru, uneori beneficiind şi de o primă “lectură”, ba şi de explicaţii – în cazul în care timpul ne-o permite.

*

Cu un astfel de prilej, “citind” câteva dintre partiturile luate din cartea de mai sus, starostele ZICĂLAŞILOR a avut revelaţia originii “Bătutei” moldoveneşti, pe care nu o dezvălui, până în ziua de 29 mai. Dar iată că muzica veche românească, dacă este readusă în auzul zilei, face dezvăluiri senzaţionale, deşi interesul public este stârnit mai ales de superba ei muzicalitate.

*

Cei care vor să vadă filmele celor două spectacole ale ZICĂLAŞILOR, cu premiera “Walachische Tanze und Lieder“, pot accesa lunk-urile:

*

https://www.youtube.com/watch?v=yvQJCPp_YeU

*

https://www.youtube.com/watch?v=EAnew7b7dIc

*

 


T. Robeanu: Suceava e avută-n turnuri

Suceava decăderilor romantice de odinioară

Suceava decăderilor romantice de odinioară

*

La izvorul din pădure

 *

La izvorul din pădure

Pe un trandafir sălbatec

Şede-un cuc cu pene sure.

 *

La-izvorul din pădure

Mers-a gingaşa copilă,

Albă şi cu ochi de mure.

*

Şi-ntr-acolo în pădure

Vine vânătorul tânăr;

Cum s-ar duce el pe-aiure?

*

La izvorul din pădure

Cântă-atunci nespus de dulce

Cucul cel cu pene sure.

(Convorbiri Literare 1888, No. 8)

 *

 *

Tu, palidă şi tristă floare

*

Tu, palidă şi tristă floare

Ce creşti pe stâncile fecioare,

Mâhnirea de călugăriţă

Din faţă-ţi pentru lumea oarbă,

Nici raza caldă să o soarbă

Nu e în stare, albumiţă.

 *

Nici melodia nu încântă

Singurătatea ta cea sfântă;

O, cât e dorul tău de jalnic

Când prin văzduhurile clare

Ridici tu casta ta visare

La plutitorul vultur falnic.

*

Tu ştii, că-i scris în neagra carte

Nicicând de el să nu ai parte,

Dar vrei măcar să mori aproape.

Iar noi, drăguţa mea pierdută?

O, vino!, tristă mă sărută

Ş-apoi lavina să mă-ngroape!

(Convorbiri Literare 1889, No. 4)

*

*

Strofe Carpatine

*

Prin întuneric de codru de brad,

Ploi de lumini din stele cad.

Şi umplu de-argint izvoarele clare

Şi inima de dor şi visare.

 *

Aşa tânără, fragă, ca amorul dintăi

Înfloreşte o roză la răscruce de căi,

Înfloreşte-aşa dulce, ca tine, la care

Mă duce, iubită, ascunsa cărare.

*

Sub pasul rar şi discret de cerbi

Se-nfioară încet vârfuri de ierbi;

Din vale negura se ridică

Căruntă ca o legendă antică.

*

Se clatină brazii, salută în somn:

Prin visul lor trece Dragoş domn.

În pălărie o veselă floare,

În mână cornul de vânătoare.

(Convorbiri literare 1891, No. 6)

*

*

În ger, pe troienita stradă

*

E vis? Dar nu, eu sunt pe stradă,

Călcâiele-n omăt scrâşnesc;

Un aspru ger prin lume trece

Şi stelele învineţesc.

 *

Pe-o creangă s-aşează păsări de aur

Cu glas de-argint şi legendar

Şi cântă dornic, şi cântă dulce

Şi ca o fantomă-n lună dispar.

*

Ademenit tresare ramul

Şi mi se rumpe inima,

Cu trupuri tinere şi nude

Acopăr flori visarea sa.

*

Ca un surâs de primăvară

Oaza fragedelor vieţi

Adie candidă, senină

În mijlocul mortalei gheţi.

*

N-ai zile, gingaşă minune!

Realu-i rege autocrat,

Din legile lui din vecie

El nici o iotă n-a cedat.

*

Mori, chiar de te-ar sădi pumnalul

În sân entuziast, virgin

Să-i bei căldura lui. Pieirea

E a iluziei destin.

*

În ger, pe troienita stradă,

A mele tâmple bat arzând.

E vis? Întâia mea iubire

Cu ochi plânşi mi-a trecut prin gând.

(Convorbiri Literare 1892, No. 3)

 *

În bolta de la „Craiul Negru”

*

Suceava e avută-n turnuri

Ca muntele bogat în stânci,

Ea are strade glorioase

Şi are pivniţe adânci

 *

În bolta de la „Craiul Negru“

Acolo-i vinul minunat.

Acolo trei voinici aseară

Într-un ungher s-au aşezat

 *

Au pene roşii-n pălărie

Şi tinereţe în obraz.

Mustăţile, aşa de dârze

Şi vorbele aşa cu haz.

 *

Crâşmaru-n umbră clipoceşte,

Mănunchi de chei i-atârnă-n brâu,

Nepoata are ochi albaştri

Şi-i blondă ca un spic de grâu.

 *

Aduce vin în cupe clare,

Roşind, celor trei darabani,

Ei au mustăţi atât de dârze,

Ea numai optsprezece ani.

 *

Şi unul sare în picioare,

Zâmbind mânuţele i-a prins.

Guriţa-al doilea îi sărută

În şagă mai, mai înadins.

 *

Iar cel din urmă stă deoparte

Aşa de palid, chinuit –

Ah, mult amar şi, totuşi, dulce

În ochii săi ea a citit.

(Convorbiri Literare 1893, No. 8)


T. Robeanu: Fantasie

Pe căile de-argint de lună

Pe căile de-argint de lună

*

Ca adierea de iasmin

E-mbătătoarea ta cântare,

O, dulce bard din Bolintin,

Tu, glas rămas din vreme mare,

Când pe a harfei tale strună

Balada în amurg răsună.

*

Dai luciu-apus la tristul colţ;

Ca-n vis pier hâdele oteluri

Şi-n loc răsar înalte bolţi

De mănăstiri şi de casteluri,

Cu egumeni ce nu ştiu carte,

Cu turnuri ce sclipesc departe.

*

Un domn cu suflet de oţel

Se duce-n luptă sângeroasă,

Domniţa-n foişor la el

Gândeşte credincios şi coasă

Cu mâna ei de alabastru

Epitrahilu-n fir albastru.

*

Cu soarele ce-apune roş

În a pădurilor tăcere

Aseamănă pe un strămoş

Ce glorios din lume piere

Călugărul ce în chilie

O veche cronică prescrie.

*

Iar Făt-frumos momit de dor

Din vizunia de balaur

Îşi dezrobeşte-nvingător

Copila lui cu păr de aur,

Şi cum în braţe o ridică,

Privighetori încep să zică.

*

Apoi pierzi frâiele de-argint,

Pegasul rătăceşte-n nouri,

Şi în stelosul labirint

Vezi tu fantastice tablouri;

Culori de curcubeu noptatec

Iubesc doar geniul tău sălbatec.

*

Chiar dac-aş fi murit de mult

Din gropi pe negură călare

Eu aş veni ca să ascult

În miez de nopţi a ta visare

Şi te-aş îmbrăţişa fierbinte,

Tu, palid chip de oseminte.

*

Dar nu te-aş mai chema să vii

Pe căile de-argint de lună,

La cripta unde-ntr-un sicriu

Rod viermii gloria străbună,

La versurile-ţi triumfale

Să-nvie mortul Vodă-n zale,

*

 Şi un strălucitor alai

S-aducă semnele domniei,

Cu barba albă ca un crai

Din basmele copilăriei,

Bătrânul domn să-nainteze

În tronul ţării să s-aşeze.

*

O, eu îl ştiu din multe nopţi

Ce am vegheat plecat pe pagini,

El sta în creierii necopţi

Ca cea mai dragă din imagini,

Ades am părăsit copile,

M-am dus la el în colb de file.

*

Dar azi, când în amurg aud

În melodie dulci confuzii

Cu ochiul de durere ud

V-aş plânge, tinere iluzii,

Căci toată-a voastră strălucire

A fost vedenie-n delire.

*

Ţi-a fost menit să fii aşa

Ca un potop de primăvară,

Sălbatecă-n pornirea ta

Tu, vreme veche şi amară;

Din oase albe şi cenuşă

Făcut-ai gloriei o uşă.

 *

Ea intră plină de lumini,

Dar în porfirica ei rază

În landuri sub cununi de spini

Poporul meu îngenunchează

Cu frunţile în glod şi sânge,

Cu ochiul stins ce nu mai plânge!

*

O, de-ar luci cu farmec sfânt

Întreagă-a stelelor icoană

Şi diamanţii din pământ

Pe-a voievozilor coroană,

Tot aş zvârli-o eu în valuri:

Noi avem alte idealuri!

*

De creşte lemn pentru-a lor tron

Să-l sfarme vinetele fulgeri

Şi pergamentul cel slavon,

Întăritor de-atâtea smulgeri

Sub sticlă în muzeu să şadă

La molii şi-nvăţaţi spre pradă.

*

 Iar tu, poet ce ai murit

Cu doru-n piept de-acele vremuri,

Visarea-ţi de s-ar fi-mplinit

Mult ai avea tu ca să tremuri,

Ş-acum când rugineşti supt cruce

Mă tem un plâns să nu te-apuce.

(Convorbiri Literare 1888, No. 8)


T. Robeanu, “troienit ca polul nordic”

Cernăuţii lui T. Robeanu

Cernăuţii lui T. Robeanu

*

Voievodul

 *

În tăcute bolţi din veacuri doarme-n pace Voievodul,

Mâinile scăldate-n sânge stau pe piept, evlavioase,

Peste dânsu-n risipire zace lumea lui cea veche

Lespezi vechi şi slove şterse, candele ce nu mai ard.

Şi la căpătâi se roagă un călugăr ce nu ştie

Că din aburul albastru Dumnezeu a dispărut.

Dar în ceas de miază-noapte clopotul când sună jalnic

Voievodul se trezeşte

*

„Eu din vechea strălucire vreau să ies azi la divan,

Logofete, mergi de adă din muzeu pecetea ţării

Şi spătarul să aducă spada mea vândută-n Londra!“

Logofătul nu-l aude şi spătarul său nu vine –

Goale-n ceas de miază-noapte oasele-i sclipesc în lună.

(Convorbiri Literare 1886, No. 10

şi Junimea literară, nr. 9/1905, pp. 132-133)

 *

La crâşma verde

 *

La crâşma verde pe vâlcea

Voios m-abat din calea mea;

La masa de stejar mă pun,

Nimic nu cer, nimic nu spun.

*

Dar crâşmăriţa cea nurlie

Ea mă cunoaşte şi mă ştie

Şi sprintenă şi mlădioasă

Aduce cupa cea frumoasă;

 *

Pe umeri braţul mi-l aşază

Lumina ochilor să-mi vază,

Şi pentru vesele cântări

Primesc drept plată sărutări.

*

O, filosofi cu gând greoi,

Când oare-ţi înţelege voi

C-a fericirii dulce cheie

E-n vin, în cântec şi-n femeie?

(Convorbiri Literare 1888, No. 2)

 *

 *

În umbra de gardine

 *

Tânără copilă brună,

Îmi vădeşti a ta iubire

Cum deschide-n nopţi de lună

Dulcile culori bobocul.

 *

O, ascunde în căinţă

Rugătorii tăi ochi negri,

Amoroasa suferinţă

Să o văd, de mult nu-s vrednic.

 *

Vină-n umbra din gardine,

Fruntea mică şi fierbinte

Înspre geamuri să se-ncline

Ca un nufăr peste ape.

 *

Pune-le pe piept să zacă

Blândele mâini amândouă,

Biata inimă să tacă,

Tu s-asculţi a mea poveste.

*

Sufletul meu visuri n-are,

Numai surd în el jeleşte

Doritoarea ta chemare

Ca un ecou în ruine.

*

Căci în arzătoare doruri

De-a vedea ascunsul tainei

El a-mpins ale lui zboruri,

Tânăr, la oprite raiuri.

*

Şi-a răpit a cunoştinţei

Poamă plină de blestemuri,

Oarba pâclă a credinţei

I-a căzut în risipire.

 *

Însă cu privirea clară

N-a văzut nimica alta

Decât pustiire-amară

Ce s-a coborât într-însul.

 *

Şi de-atuncea stă-n omături

Troienit ca polul nordic.

Lângă mine tu, alături,

Vrei să torci visare dulce?

 *

Dacă şi mă ispiteşte

Casta ta întâi iubire

Şi sub raza ei sclipeşte

Palid gheaţa stinsei inimi,

 *

Numai trecător, pe-o clipă,

E în stare să m-atingă

A norocului aripă

În sărut de buze calde.

 *

Mâni acum o comedie

Mi-ar părea delirul nostru,

Pentru-un ceas de poezie

Tu ai plânge-o viaţă-ntreagă.

 *

De-ar fi veacul cel de aur

Eu încununat cu mirtă,

Al amorului blând laur,

M-aş ruga-n genunchi zeiţei:

 *

„Venus, pune-ndurătoare

Mâna sfântă pe-a mea frunte,

Iar să fie crezătoare

Mintea-n gingaşele taine

 *

Şi din ochii mei sărută

Neagră-a lumii oglindire,

Ca icoana cea căzută

De iluzii să re-nvie,

 *

Iar în inima mea rece

Pune-o veşnică scânteie

Ca să nu mai poată trece

Patima mea pentru dânsa”!

 *

Dacă pe altare sfinte

Nu mai este alba Venus,

Trebuie să fii cuminte,

Draga mea cu ochi de mură…

 *

Astăzi, când cu foi cernite

Ghiocelu-ntâiei dragosti

Moare, vin gândiri cumplite

Şi-ai voi să mori cu dânsul.

 *

O, dar în curând, copilă,

Vei uită romanul tragic,

În o searbădă idilă

Vei găsi noroc şi pace.

 *

Vor veni la mijloc anii…

Unde-i mai gândi la mine,

Tu, mustrându-ţi băieţanii,

Pieptănând copile blonde?

 *

Numai-n vis de noapte-adâncă

Poate-i tresări odată,

Când voi fi pierit pe-o stâncă

Singuratec ca un vultur.

(Convorbiri Literare 1888, No. 2)

 *

 *

Dă-mi floarea albă

 *

Dă-mi floarea albă de pe sân

Şi lasă-mă să plec în lume;

Şi dulcea ta întâi iubire

Cu mine lasă să se-ndrume;

Să-mi pară că mă are-n pază

Un înger cu aripi de rază.

*

Dă-mi floarea albă de pe sân

Şi lasă-mă să plec în lume;

De-aş rămânea, s-ar duce poate

Visarea mea ca fum şi spume;

Căci cine ştie, cine ştie

Ori credincioasă mi-ai fi mie?

*

Dă-mi floarea albă de pe sân

Şi lasă-mă să plec în lume;

în urma mea cădea-va pâcla,

Uitat va fi şi al meu nume;

Dar, ca acum, oricând curată

Mi-a fi icoana ta de fată.

(Convorbiri Literare 1888, No. 5)

 *

 *

Istorie de noapte

 *

Liniştită doarme cărşma,

Fetele în vis vorbesc.

Plopi cu frunză argintie

Împrejur o străjuiesc.

 *

Chiar stelosul iaz uitat-a

Tainic ne-nţelesul grai,

Dar cu plutitoare neguri

Vine tropotul de cai

 *

Şi s-apropie de cârşmă;

Sunt panţiri în neagră zea;

Cum le străluceşte coiful,

Cum zângănă spada grea!

 *

Cel mai tânăr şi mai ager

Frâiele aruncă jos,

Pe părete s-oglindeşte

Chipu-i nalt şi mustăcios.

 *

Cu mănunchiul spadei sale

Bate-n uşă de trei ori,

De trei ori tresar zburdalnic

Pintenii cei sunători.

 *

„De ai vin şi-o fată blondă,

Scoală-te, crâşmar bătrân;

Eu, cu toţi ai mei tovarăşi,

Noaptea-ntreagă-aici rămân,

*

Dar de ai o fată brună,

Crapă uşa pe tăcut,

Numai eu să intru singur,

Numai eu să o sărut”.

(Convorbiri Literare 1888, No. 8)