Atentat la... Independenţa Justiţiei! | Dragusanul.ro

Atentat la… Independenţa Justiţiei!

Atentat la... Independenţa Justiţiei!

Atentat la… Independenţa Justiţiei!

*

În afara demnităţii umane, nu există Justiţie. Iar în România slugoilor CIA, prezumţia de nevinovăţie nu mai funcţionează, deşi Constituţia (cărticica aia albastră, de care fac abuz, inclusiv mediac, doar ăia care nu o respectă) îi stipulează, fără echivoc, obligativitatea. România a redevenit un stat securist, deşi termenul este impropriu, pentru că nu serviciul de informaţii al statului, ci procurorii slugarnici au fost, inclusiv în comunism, marii torţionari ai neamului românesc.

*

Pe vremuri, mi s-a întâmplat să întâlnesc o tovarăşă procuror (cocheta cu literatura şi, de aceea, o ştiam), aflată într-o stare avansată de ebrietate, şi, când am întrebat-o de unde vine, mi-a răspuns, încântată de sine: “De la miliţie; nu vroia unul să recunoască, da’, după ce l-au legat de calorifer şi l-am bătut în cap cu tocul de la pantof, a recunoscut şi laptele pe care l-a supt de la mă-sa!”. Şi a plecat şchiopătând, din pricina tocului rupt.

*

La fel se întâmplă şi în ultimul an, în întreaga ţară, dar şi în judeţul nostru. Prezumţia de nevinovăţie este literă moartă, şi nu din vina instanţelor, ci din cea a procurorilor securişti, care, la nervi spumegăroşi, se năpustesc chiar şi asupra judecătorilor şi-i bagă în morminte.

*

Nu-i plac, ba chiar mi-s de-a dreptul dezgustători Cocoş, Videanu, Udrea, Pinalti şi tot neamul lor, dar, cu toate astea, nu pot accepta să-i văd încătuşaţi, până ce nu se pot apăra, iar o instanţă cu adevărat independentă nu se pronunţă asupa vinovăţiei lor. Abia atunci, pot să înfunde pe veci puşcăriile, dar nici măcar timp de o clipită, până atunci.

*

Cât despre cazul prefectului de Suceava, Florin Sinescu, aş mai avea un comentariu: abia după ce cartierul Obcini va fi transformat în puşcărie municipală (în fond, cam aşa arată sub mandatele lui Lungu) şi după ce va fi burduşită acea puşcărie cu toţi cei care ne fură cu adevărat, abia atunci, deci, pentru satisfacţia monstruoasă a doamnei din fruntea adormitului întru domnul DNA sucevean, venită de-aiurea ca să se sature de sânge, poate fi arestat şi Sinescu, dacă tot face parte din conducerea fictivă a unui ţinut românesc, pe care CIA îl vrea nu fără corupţie, ci fără afaceri româneşti şi fără strop de proprietate românească.

*

Rândurile de mai sus pot fi considerate, de către cei cu musca pe căciulă, inclusiv prin solidarizare cu cruzimea, un atentat la… Independenţa Justiţiei, deşi nu sunt decât o nevinovată pledoarie în favoarea garantatei constituţional demnităţi umane.