ca niște alte urme pe omăt
*
ninsorile călătoreau pribege
spre iarna lor, din cerul despletit,
și încercau prin suflet să dezlege
câte un țipăt rană de cuțit,
dar mi-era teamă sacră și senină
să iscodesc vreodată îndărăt
ca să-nțeleg că umbra mi se-nchină
doar urmelor lăsate pe omăt,
*
căci urmele sunt risipiri discrete,
rănite când de ierbi, când de îngheț
și lasă-n suflet goluri doar regrete
pe care niciodată n-am pus preț,
deși iubesc ninsorile nervoase
ce mă-nfășoară-n mantie stelară
ca să pășesc cu fumul înspre case
cu urmele ce-au început să doară
*
când urc pe scara sacrelor ninsori
și cerului din ceruri îi arăt
cuvintele ce s-au ivit în zori
ca niște alte urme pe omăt
*