frunzișului mă-nchin de-o veșnicie
*
mi-i drag frunzișul toamnei cum aleargă
prin frigul neguros și răzvrătit
de parcă ar avea în lumea largă
o altă viață încă de trăit
și toamna mă transformă-n adiere
frunzișul ei târziu să mă respire
până-o rămâne-n urma lui tăcere
pe care doar ninsoarea s-o înșire
*
în sărbători înalte și profunde
pe cerul răsfirat de Capricorn,
dar deocamdată iarba se ascunde
și-o văd plecând cu sunetul de corn
de parcă ar începe-o vânătoare
și un ospăț final în univers
cu litere de-o șchioapă prin ziare
ursit să fie numai fapt divers,
*
în fond, nu va urma să se întâmple
decât ce a mai fost și-o să mai fie,
și totuși, toamna sufletul mi-l împle,
frunzișului mă-nchin de-o veșnicie