Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 59

dar ia paharu-acesta de la mine!

*

prin târgul vechi şi scufundat în vremuri

încă păşeşti, Iisuse, şi ţi-i frig

şi-n fiecare frunză-ncepi să tremuri

când disperarea vârstelor mi-o strig:

vreau să trăiesc cu patimă clipita

în care cineva m-a aruncat

căci bucuria vieţii mi-i ispita

şi-n bucurie nu-i nici un păcat,

*

vreau vârstele să mi le duc pe umeri

fără să cer cândva despovărări,

deşi aud cum din biserici numeri

puzderiile tale de-ntrupări

în pământească dragoste de viaţă

prin care după chip ne şi asemeni,

în fond dumnezeirea nu se-nvaţă

ci doar rodeşte din ce-a fost să semeni

*

prin târgul vechi şi-aproape ancestral

de scufundat, de prăbuşit în sine,

prin care te urmez autumnal,

dar ia paharu-acesta de la mine!


iarăşi e urcat pe cruce

*

de când frunza s-a desprins

a trecut o săptămână

şi-un alean de necuprins

încă plânge în ţărână,

de s-ar fi urcat în cer

n-ar fi fost atâta jale,

dar spre marele mister

duc doar jumătăţi de cale,

*

celelalte au rămas

să implore într-o doară

mugurul ce va da glas

viselor în primăvară

când speranţele s-or ţese

şi în crengi alte minciuni

vor schiţa neînţelese

amăgiri despre minuni,

*

dar mi-i frunză în cădere

şi mi-i ploaie ce o duce

sufletul ce, în tăcere,

iarăşi e urcat pe cruce


semănător de vise-n univers

*

vei şti, de-ai fost împătimit de viaţă

şi ai muşcat din fructe interzise,

că fericirea totuşi se învaţă

şi ai să cauţi iar prin manuscrise

cum să îţi pipăi sufletul cu slova

încenuşată-n cărţi primordiale

ca să îţi afli calea încotrova

când poposeşti la jumătăţi de cale

*

căci fructele te ştiu ca o cămară

în care stau ascunse de îngheţ

şi vor urca pe crengi în primăvară,

lumina doar pe ele pune preţ

tămăduind în taină muşcătura

ca să încapă alte muşcături

acolo unde ai atins cu gura

natura pângăritelor naturi

*

şi-ţi va aduce altă dimineaţă

sub paşii osteniţi de-atâta mers

ca să te bucuri fericit de viaţă,

semănător de vise-n univers


căci universul s-a împlut de miri

*

în noaptea-aceea se iviră mirii

înlănţuiţi în cosmică speranţă

şi-am petrecut, precum e legea firii,

ca să profit din plin de circumstanţă

căci cântecul s-a aşternut pe răni

ca să încerce calma vindecare

prin sufletul ce spumega în căni

cu o ciudată nouă tulburare

*

încât uitat poemul se trezise

şi desfrunzind năprasnic prin copaci

îmi tot şoptea din frunzele ucise:

măcar acum învaţă cum să taci,

cum să iei forma faptelor ca vinul

ce împle cu tăcerea lui paharul

şi-mpacă-te odată cu destinul!,

iar cerul, răscolindu-şi încă jarul,

*

îmi lumina pe calea ce-a rămas,

să pot păşi ferit de poticniri

şi-un alt poem a prins atuncea glas

căci universul s-a împlut de miri


ca o risipă de cenuşi şi fum

*

captiv pe ţărmul unei ţări ploioase

am pus pe masa timpului pocale,

dar nu există stele curioase

să-ncerc să le abat cândva din cale,

să le preling în cupele înalte

din care bem înfricoşaţi amar

căci ploile spuzesc şi-n celelalte

îndepărtări zadarnicul zadar

*

şi doar femei ne ameţesc ca vinul

din ţurţurii apropiatei ierni

ţi nu-s cobzari să-nlăture veninul

vremelniciei, suflete, să-mi cerni

clipitele drept ploaie pe o stâncă

în care a rămas un alt captiv

ca să respire liniştea adâncă

din verbul dintr-odată impulsiv

*

căci vinul vechi a ruginit pe cruce

şi-a fost uitat la margine de drum:

mi-i sufletul cobzarul ce se duce

ca o risipă de cenuşi şi fum


Pagina 59 din 152« Prima...102030...5758596061...708090...Ultima »