Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 61

dacă-o fi să mă mai nasc

*

dacă-o fi să mă mai nasc

lunii cerbii nu-i mai pasc

căci aud cum gem sub teasc

de clipite răzvrătite

şi prin unii risipite

vieţi strivite de copite,

*

brazde pururi fără rod

şi lungi şiruri de norod

şi chiar fructele în pod

asudate-n aşteptare,

pe când cerbii, fiecare

apucând pe o cărare,

*

mi-au făcut din suflet vreasc

numai cerbii să nu-i pasc

dacă-o fi să mă mai nasc


întâi şi-ntâi tot eu m-am desfrunzit

*

o linişte de început de lume

s-a furişat în frunze despletită

ca o femeie în oglinzi anume

visând căderi finale în ispită,

iar seva rătăcită prin copac

a ignorat lumina şi absoarbe

doar liniştea în care mă desfac

proptit pe cer cu degetele oarbe

*

ca nişte crengi pe care le adie

o slobozire calmă de culori

sub frigul care încă întârzie

s-adune promoroacă pe viori

şi să găsească doar neprihănire

aproape sfântă-n ultimul păcat,

şi-aud în depărtare o iubire

sub paşii toamnei cum s-a scufundat,

*

iar liniştea asupră-mi dă năvală

şi face răni adânci în asfinţit

încât nu mai încape îndoială:

întâi şi-ntâi tot eu m-am desfrunzit


din preajma lui aleanuri şi cuvinte

*

dar filosoful nu ştiu nimic,

trăia pentru cuvinte rătăcite

din sensul zămislirilor în spic

spre eşuări în pâinile dospite

ce odihnesc de-atâta timp pe mese

sub umbra zveltă-a cupelor cu vin

şi asculta din ce în ce mai dese

înstrăinări în propriul lui destin:

*

acesta-i trupul meu, şopti atunci

şi îşi întinse palmele spre zări

ca să primească noile porunci

ale speranţei prin îndepărtări,

dar nici o slovă nu i s-a prelins

pe liniile palmelor întinse

şi s-a întors în trupul său învins

şi o tristeţe cosmică-l cuprinse

*

acolo, lângă masa cu belşug

de pâini curate şi de vinuri sfinte

şi parcă văd cum se tot rup şi fug

din preajma lui aleanuri şi cuvinte


din umbra lor în umbrele din mine

*

aici au fost numai femei frumoase,

dar umbrele se-adună în ruine

şi mor cobzarii-n treceri peste case

şi se aud cântările divine

cum rostuiesc amurguri prin femei

tămăduind prin visele deşarte

în clopote din ce în ce mai sparte

cu respirarea lor fără temei,

*

dar ochii mei aidoma le sorb

şi desluşesc doar calme frumuseţi,

deşi oraşul e la fel de orb

pe calea cenuşiei noastre vieţi,

deşi oraşul mantia de gală

a zdrenţelor bolnavului trecut

şi-o pune uneori sub cerul mut

minţind cu o poveste ancestrală

*

şi văd pe străzi femeile cum trec

sperând ca cineva să le închine

poemele cu care mă petrec

din umbra lor în umbrele din mine


deşi-i târziu şi-ntunecat, şi plouă

*

din ceruri s-a desprins un plâns nervos

ce poposeşte încă peste lume

şi tot aud galopul furios

când caii vremii tropotesc în spume

ca să adaste-n margine de veac,

acolo unde-ncărunţesc păşuni,

iar ploile acestea mă prefac

în oarbă vatră pentru stinşi tăciuni

*

şi-aş vrea să văd înfăşurate-n ploi

păşirile femeilor frumoase

care-şi uitară urmele în noi

când toamna zvârcolise ploi nervoase

peste speranţe, peste aşteptări

şi peste-ntinsul altei irosiri

pe sub lumina curmezişei zări

în care ard mocnit doar amintiri:

*

hai, vino, cosmic plâns, şi mă răpeşte

ca să mă duci într-o speranţă nouă

în care veşnicia se trăieşte,

deşi-i târziu şi-ntunecat, şi plouă


Pagina 61 din 152« Prima...102030...5960616263...708090...Ultima »