căci universul s-a împlut de miri

*

în noaptea-aceea se iviră mirii

înlănţuiţi în cosmică speranţă

şi-am petrecut, precum e legea firii,

ca să profit din plin de circumstanţă

căci cântecul s-a aşternut pe răni

ca să încerce calma vindecare

prin sufletul ce spumega în căni

cu o ciudată nouă tulburare

*

încât uitat poemul se trezise

şi desfrunzind năprasnic prin copaci

îmi tot şoptea din frunzele ucise:

măcar acum învaţă cum să taci,

cum să iei forma faptelor ca vinul

ce împle cu tăcerea lui paharul

şi-mpacă-te odată cu destinul!,

iar cerul, răscolindu-şi încă jarul,

*

îmi lumina pe calea ce-a rămas,

să pot păşi ferit de poticniri

şi-un alt poem a prins atuncea glas

căci universul s-a împlut de miri