Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 63

din umbra lor în umbrele din mine

*

aici au fost numai femei frumoase,

dar umbrele se-adună în ruine

şi mor cobzarii-n treceri peste case

şi se aud cântările divine

cum rostuiesc amurguri prin femei

tămăduind prin visele deşarte

în clopote din ce în ce mai sparte

cu respirarea lor fără temei,

*

dar ochii mei aidoma le sorb

şi desluşesc doar calme frumuseţi,

deşi oraşul e la fel de orb

pe calea cenuşiei noastre vieţi,

deşi oraşul mantia de gală

a zdrenţelor bolnavului trecut

şi-o pune uneori sub cerul mut

minţind cu o poveste ancestrală

*

şi văd pe străzi femeile cum trec

sperând ca cineva să le închine

poemele cu care mă petrec

din umbra lor în umbrele din mine


deşi-i târziu şi-ntunecat, şi plouă

*

din ceruri s-a desprins un plâns nervos

ce poposeşte încă peste lume

şi tot aud galopul furios

când caii vremii tropotesc în spume

ca să adaste-n margine de veac,

acolo unde-ncărunţesc păşuni,

iar ploile acestea mă prefac

în oarbă vatră pentru stinşi tăciuni

*

şi-aş vrea să văd înfăşurate-n ploi

păşirile femeilor frumoase

care-şi uitară urmele în noi

când toamna zvârcolise ploi nervoase

peste speranţe, peste aşteptări

şi peste-ntinsul altei irosiri

pe sub lumina curmezişei zări

în care ard mocnit doar amintiri:

*

hai, vino, cosmic plâns, şi mă răpeşte

ca să mă duci într-o speranţă nouă

în care veşnicia se trăieşte,

deşi-i târziu şi-ntunecat, şi plouă


există, totuşi, o matrice

*

ştiu că există o matrice

din care-a fost să mă desprind

drept bob de grâu în nişte spice

şi-l voi hrăni pe cel flămând

ce gustă pâinea-ngândurat

şi-aproape fără să îi pese

de jertfa ce l-a săturat,

nici că jertfirile-s mai dese

*

cu cât flămânzii se-nmulţiră

şi-s parcă mai înfometaţi,

iar urmele care-i înşiră

i-au desluşit nenumăraţi

în marşuri fără vreo adresă

şi fără-ntoarcere în spic

chiar dacă ştirile de presă

nimicnicesc despre nimic,

*

nimicnicesc nimicnicie

cum cartea cărţilor o zice

încredinţând că-n veşnicie

există, totuşi, o matrice


drept rădăcină care îi ursi

*

din trunchiul acesta s-au desprins lăstari,

ia rădăcina plină de vigoare

pulsează liniştit în fiecare

ram conturând stejarii şi mai tari

din vremea care lanţurile-şi sfarmă

cu zăngănit năprasnic de secunde

sub prăbuşirea căror se ascunde

tăcerea ca un ţipăt de alarmă,

*

dar nu îmi pasă, fiindcă în urmaşi

întotdeauna este cald şi bine

încât aud cum sufletul din mine

s-a aşternut acolo pentru a-şi

găsi odihna binecuvântată

de cei ce vin cu mine din trecut

căci i-am trăit mereu şi m-au durut

când îmi lipseau din suflet câteodată,

*

deci mi-am promis că eu nu voi lipsi

din nici o taină care o să vină

pentru-a nutri lăstarii cu lumină

drept rădăcină care îi ursi


s-o las apoi prin suflet să-mi colinde

*

ursit să-i aparţin doar unei ţări,

fără plecări şi fără de întoarceri,

refuz mirajul zărilor din zări

când în lăuntrul uriaşei carceri

există munţi care le-au fost altare

străbunilor din ceruri ignorate,

iar rugăciunea lor în fiecare

fir de nisip durează o cetate

*

din despicări drept piatră să m-adun

şi să cuprind lumina şi s-o apăr

ca să descopăr câte un străbun

pe cerul larg în fiecare scapăr

şi-apoi să plec spre focurile vii

să mă înfrupt din sacra lor veghere

purtând cămaşa unei poezii

ce sufletul mi-l poartă în tăcere,

*

eu ştiu: numai tăcerea spune tot

de parcă universul l-ar cuprinde

ca să-nţeleg şi-nţelegând să pot

s-o las apoi prin suflet să-mi colinde


Pagina 63 din 154« Prima...102030...6162636465...708090...Ultima »