Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 58

prostia fără leac a guvernării

*

acest viespar nu-i capitala ţării,

ci întruparea marelui eşec

prin care trag românii la edec

prostia fără leac a guvernării

şi-adeseori se prăbuşesc pe drum

epuizaţi de culmea disperării,

acest viespar nu-i capitala ţării,

ci un coşmar neîncetat postum,

*

aici nu poţi găsi nici o răscruce

şi nici un început pentru speranţă,

ci numai irosiri de circumstanţă

în zvârcoliri zadarnice, caduce,

iar sufletu-mi depus ca o jertfire

în viermuirea crâncenă, nedreaptă,

s-a-nchis în trup ca-n temniţă şi-aşteaptă

întoarcerea în nord ca-n nemurire:

*

eu ştiu că se trăieşte-n largul ţării

unde-i stăpână cosmica poveste,

deşi ades şi-acolo se plăteşte

prostia fără leac a guvernării


încă respiră ce visam să fiu

*

în noaptea asta o să stau de veghe

cu flamura cuvintelor întinsă,

cobzarii au aprins deasupra focuri,

cenuşa se prelinge-n pagini ninsă

şi tot înseamnă literele grele

săpându-le adânc ca pe stigmate,

iar în cămară merele se-aud

pe când asudă doar eternitate,

*

o, dacă-ai şti că totul e tăcere

şi-ai învăţa să mi te taci deplin

m-ai însoţi pe căile din noapte

şi-n zori m-ai coborî sfielnic din

înaltul unei cruci fără prihană

pe care doar prin naştere-am fost pus,

cobzarii cântă încă lângă focuri

şi-aud cenuşa clipei cum s-a dus

*

lăsând un gol în pagina din mine

pe care niciodată n-o s-o scriu

şi tot aud cum merele-n cămară

încă respiră ce visam să fiu


of, biet popor, de lanţuri nu te plânge!

*

of, biet popor, de lanţuri nu te plânge,

căci braţul îl întinzi mereu supus,

iar când călăul sufletul ţi-l stânge

şi-l înfăşoară-n giulgiul lui Iisus,

tu îţi asumi cu blândă resemnare

prigoana fără seamăn drept destin,

deşi nepământeşte încă doare

pe frunte sfârtecarea unui spin,

*

iar din văzduh aceleaşi stoluri rele

te lasă fără Soare şi părinţi,

căci nu mai ştii cum să aprinzi în stele

ecoul sfânt al vetrelor fierbinţi

şi să te-aduni în jurul lor de veghe

şi-n apărarea libertăţii tale,

deja copacii îţi croiră zeghe

din ce au fost deasupra rănii zale

*

şi nu ridici spre ceruri nici un steag

şi nici privirea cerul nu-l atinge

căci ai uitat să mori din drag de drag,

of, biet popor, de lanţuri nu te plânge!


și rătăcirea sigur o s-o ierte

*

precum o spune Cartea, doar Iisus

va mijloci pe Calea ce-o cunoaște,

dar prin biserici banu-i mai presus

și se pavează Calea Lui cu moaște,

prea multă lăcomie de arginți

umbri icoana Marelui Mister,

iar Dumnezeu, înlocuit cu sfinți,

lăsă un gol nemăsurat în cer,

*

iar noi, ca răzvrătiți doar din prostie,

din bigotism nenorocit de snobi,

chiar dacă-am nimeri în veșnicie,

nu fii vom fi, ci un șirag de robi,

căci prea-i adânc stigmatul rătăcirii

sub cârja pământeștilor cârmaci

de când plătim obolul nesimțirii,

de când pe la altare niște vraci

*

îndeasă-n minți și-n suflete vulgare

idolatria oaselor inerte,

dar Tatăl Nostru este bun și mare

și rătăcirea sigur o s-o ierte


poporul meu produce numai hoţi

*

poporul meu produce numai hoţi,

numai tâlhari ce ies la drumul mare

şi dau în noi cu ghioagă de netoţi

din parlament şi de la guvernare,

hoţi peste tot, în agenţii de stat

şi-n sălile de falsă judecată,

tâlhari prin bănci şi-ntregul aparat

de tras românii ne-ncetat pe roată,

*

hoţi şi tâlhari legitimaţi prin vot

şi prin corupt accesul la putere

încât nici să respire nu mai pot

românii îmbrânciţi doar prin unghere

în ţara lor de jertfă şi de sânge

pe care-o moşteniră din strămoşi:

chiar n-auziţi pe-afară cum vă plânge

şi sfântul cer, români orgolioşi,

*

dar orbi la nedreptate şi osândă

şi mioritic resemnaţi mai toţi

cum hoţii şi tâlharii stau la pândă?

poporul meu produce numai hoţi


Pagina 58 din 152« Prima...102030...5657585960...708090...Ultima »