deja-n nesomn numai poetul tace

*

când fără somn s-a fost născut poetul

şi s-au aprins în ceruri lumânări

s-a auzit în veşnicii regretul

acestei vremuite condamnări,

iar noi, ca cititori de veşnicie,

răsfoitori ai paginii cereşti,

ca nişte lupi muşcam din poezie

şi sfârtecam prin cosmice poveşti

*

fiindcă veneam din beznă şi din ură

împovăraţi cumplit de suferinţi

încă vădind sălbatica natură

a celor ce-au rămas fără părinţi

şi am strigat şi am zvârlit proteste

asupra trecătorilor pe străzi

tot aşteptând, poate o ninge peste

oraşul pângărit şi prin ogrăzi,

*

dar o să ningă, totuşi, fii pe pace

şi-nvaţă să mai rabzi încă niţel,

deja-n nesomn numai poetul tace

ştiind că albu-i numai pentru el