sunt obcinele tale, le-a părăsit cuvântul

*

te-ai pustiit de tine, prin vremuri, Bucovină,

iar cântecele tale nu sunt decât cenuşă,

pe sub icoana nopţii înstrăinat se-nchină

şi toamna ce-şi adună plecările la uşă,

te-ai îmbrăcat în dihor şi îţi arăţi cârnaţii

prin geamurile triste ca un sfârşit de lume,

în rafturi numai colbul străbunei tale naţii

acoperă ce-i suflet, prădându-te de nume

*

şi-ajungi prin substantivul comun ce te omoară

banală şi bolnavă de-acelaşi fapt divers

de când cu nonşalanţă prostia te-mpresoară

şi tot aruncă bulgări de rai în univers,

dar ai şi afinată, şi halca de slănină

ce-acoperă năvalnic mormintele prădate

şi te-ai golit de tine amarnic, Bucovină,

pierzându-ţi şi statutul cel sacru de cetate

*

ca să rămâi aiurea în timpul nimănui

tot frământând horelnic pe sub opinci pământul

şi-aud în depărtare cum plâng nişte statui,

sunt obcinele tale, le-a părăsit cuvântul