sunt obcinele tale, le-a părăsit cuvântul
*
te-ai pustiit de tine, prin vremuri, Bucovină,
iar cântecele tale nu sunt decât cenuşă,
pe sub icoana nopţii înstrăinat se-nchină
şi toamna ce-şi adună plecările la uşă,
te-ai îmbrăcat în dihor şi îţi arăţi cârnaţii
prin geamurile triste ca un sfârşit de lume,
în rafturi numai colbul străbunei tale naţii
acoperă ce-i suflet, prădându-te de nume
*
şi-ajungi prin substantivul comun ce te omoară
banală şi bolnavă de-acelaşi fapt divers
de când cu nonşalanţă prostia te-mpresoară
şi tot aruncă bulgări de rai în univers,
dar ai şi afinată, şi halca de slănină
ce-acoperă năvalnic mormintele prădate
şi te-ai golit de tine amarnic, Bucovină,
pierzându-ţi şi statutul cel sacru de cetate
*
ca să rămâi aiurea în timpul nimănui
tot frământând horelnic pe sub opinci pământul
şi-aud în depărtare cum plâng nişte statui,
sunt obcinele tale, le-a părăsit cuvântul