Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 52

păstrează bolta frunții sale

sub fruntea ca o catedrală

îi erau ochii temelie,

iar mâna șiroind în coală

ursită n-a mai fost să fie

să desfrunzească tainic cerul

și să-l aducă înspre noi

ca toți să deslușim misterul

și dăinuirea în apoi

*

căci s-au înstrăinat străbunii

și n-au simțit că el s-a dus

s-aprindă focuri în cărbunii

ce clocotesc înspre apus,

dar se-nchinară munți pe zare

sorbind lumina lui cerească,

urmându-l cu înfrigurare

și învățând să-ntinerească,

*

iar eu mă înfrățesc cu munții,

când deslușindu-mi-i drept cale

pricep că numai ei, cărunții,

păstrează bolta frunții sale


mi-i tare milă de-acest rapt!

cât timp sărbătorim minciuna

doar ferecăm în lanţuri grele

şi-n prea târziu, şi-n totdeauna

tăciunii licărind în stele

mereu din vetrele în spuză

ale străbunilor de sus

cu umbrele într-o confuză

perdea de jarişte-n apus,

*

iar pe aici pocnesc din bici

călăii care ne-mpresoară

şi stăpânesc din veac pe-aici

prin umilire milenară,

prin bezne grele, fără număr

deasupra noastră risipite,

iar jugul ce l-am dus pe umăr

răneşte festivist clipite:

*

hei, leru-i ler în faptul zilei

şi în al veacurilor fapt

căci mă-nfăşoară-n pâcla milei,

mi-i tare milă de-acest rapt!


țara-i mică, țara-i mare!

țara-i mică, țara-i mare,

trec mestecenii prin lume

și tot duc din zare-n zare

numai cântece postume

care-nfășură în jale

și aleanuri și durere:

neamul meu pășind agale

e de mult doar o părere

*

căci e plin de dobitoace

în pustiul dintre oameni

pârjolit de o rapace

lăcomie doar de fameni,

nu de oști ce vin flămânde

din apus sau răsărit:

româneștile osânde

par a nu avea sfârșit,

*

iar mestecenii se-nchină

cu-o ciudată disperare:

Doamne, mută-i în lumină,

țara-i mică, țara-i mare!


și-adu-mi în cale primăvară!

de sus sau poate și mai sus,

din adâncimi nebănuite

în trupul meu se scurg cuțite

mocnite-n coasta lui Iisus,

iar lacrimile ard pe cer

și nu e nimeni să le șteargă

căci fiecare om aleargă

grăbit spre marele mister,

*

și-n jur e viață și-i lumină,

dar graba e atât de mare

că fericirea-n fiecare

nu-și face cuib și nu se-nchină,

ci trece-n zbor ca o aripă

urmând șiragul de clipite

tot mai amar ademenite

cu rugăciuni șoptite-n pripă:

*

of, viață, dulcea mea povară

pe care-o port dintotdeauna,

hai, curăță-mi din trup minciuna

și-adu-mi în cale primăvară!


Și-au tras coperte cu clape!

image description

Autorii celor două cărți de poezie „luntrea de ceară”, Roman Istrati și sus… semnatul, ca iconariști moderni ce se află (în afară de Mihaela Grădinariu, dintre poeții în viață și Vasile Ursachi este un redutabil iconarist modern, și probabil că mai sunt și alții, dar de care nu-mi amintesc deocamdată), și-au coperte cu clape, ca să pară cărțile mai voluminoase, deși ele sunt exact atât cât trebuie.

image description


Pagina 52 din 153« Prima...102030...5051525354...607080...Ultima »