și-adu-mi în cale primăvară!
de sus sau poate și mai sus,
din adâncimi nebănuite
în trupul meu se scurg cuțite
mocnite-n coasta lui Iisus,
iar lacrimile ard pe cer
și nu e nimeni să le șteargă
căci fiecare om aleargă
grăbit spre marele mister,
*
și-n jur e viață și-i lumină,
dar graba e atât de mare
că fericirea-n fiecare
nu-și face cuib și nu se-nchină,
ci trece-n zbor ca o aripă
urmând șiragul de clipite
tot mai amar ademenite
cu rugăciuni șoptite-n pripă:
*
of, viață, dulcea mea povară
pe care-o port dintotdeauna,
hai, curăță-mi din trup minciuna
și-adu-mi în cale primăvară!