Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 5

că toate celelalte-s doar tăcere

 

 

 

dacă exiști te vor zări pândarii

și-nspăimântați vor azvârli cu pietre

căci umbrele, când se desprind din vetre,

în bezna beznei se vor face carii

și vor rămâne pururea în beznă

rozând înfometate întuneric

și pizmuind întoarcerea în sferic

și roua ca stigmat săpat pe gleznă,

 

 

ignoră tot, căci încă ai de mers

pe căile din veșnicii ursite

și lasă-n urmă cele pătimite

în necuprinsul fiecărui vers

desprins din palma ta drept mângâiere

doar pentru setea celorlalți drumeți

și-apoi pe cale singur să înveți

că toate celelalte-s doar tăcere

 


risipa lui aici în depărtare

 

 

doar când iubești și stânca și izvorul

și iarba-n pribegie peste zări

se vor croi-n adâncul tău cărări,

nimic nu se străbate cu toporul,

iar de nu-ți vrei sfârșitul în nimic

ci lângă ghizdul sacru al fântânii

ignoră-ți și supușii și stăpânii

să poți trăi ca boabele din spic,

 

 

iar uneori să mai deschizi ferestre

căci fără de lumină nu exiști

și însoțește călătorii triști

în mersul ostenit spre niște creste

de unde nostalgiile amare

ca valurile ierbilor se văd,

în rest e doar pustiu și doar prăpăd

risipa lui aici în depărtare

 


trilogie existenţială: încredinţarea

 

 

 

hai, pune şaua pe un cal de lut

s-aud copita cum măsoară clipa,

iar ierburile care m-au durut

să îmi atingă fruntea cu aripa

ca un balsam din veşnicii primare,

iar universul vremii ruginit

să-mi desluşească trecerea călare

prin ce-i vremelnic pururi răzvrătit

 

 

căci nu-s născut să cad în rugăciune,

să mă răsfăţ credul cu umiliri

când înţeleg ce nu-ndrăznim a spune:

doar cei supuşi au devenit martiri,

ceilalţi s-au dus precum le-a fost ursita

şi-asemeni lor cândva şi eu m-oi duce

când calul meu şi-o poticni copita,

dar nu o să mă las urcat pe cruce

 


trilogie existenţială: timpul

 

 

 

 

să vezi lumina vremii într-un sat

şi s-o desfaci în patru zări cu dinţii

e ca şi cum încă ai sta la sfat

pe lângă focuri sacre cu părinţii

şi dintr-odată fluierul se-aude

şi toţi se-nşiră-n jurul tău cu paşi

care frământă ierburile ude

din începuturi până în urmaşi,

 

 

hei, hei, cum simţi nevoia să păşeşti

în ritmul vechi al fiecărui dans

să-ţi urce-n sânge câteva poveşti

care să ţină cerul în balans,

astfel mă-nchin, iar bunii din străbuni

clipită de clipită mi-s aproape

împrăştiind pe nopţi nişte cărbuni

pe care răbdător îi sting sub pleoape

 


trilogie existenţială: viaţa

 

 

 

în prima noapte plapumă mi-a fost

la fel de intim blândul întuneric

şi mă gândeam că încă n-are rost

să mă las pradă dorului de sferic

şi-afară, vai, cum alergau ninsori,

copite albe-n uriaş galop

mă-mbrăţişau, mă luau de subsuori

fir de nisip în marele potop

 

 

şi-am auzit spre zori cum ursitoare

se aşterneau în mine ca zăpada

ce copleşea cu alb încăpătoare

catapiteasma ce-o purta ograda

pe umerii zăplazurilor sfinte

de tatăl meu abia-nălţate-anume

ca să descarc convoiul de cuvinte

şi să îmi aflu locul meu în lume,

 

 

un loc prea strâmt, mai incomod ca faşa

ce parcă mă desprinse din zăpezi

şi din cântarea iernii – uriaşa

desprindere de fructe din livezi

pe care eu le ascultam tenace

şi simţurile încă îmi ascut

de câte ori mă redescopăr pace:

aşa a fost atunci când m-am născut

 


Pagina 5 din 147« Prima...34567...102030...Ultima »