apocalipsa
ce vremuri, Doamne, de sfârşit de lume!
pământu-i asuprit de anticrişti
ce interzic încrâncenaţi anume
doar plânsul nostru, căci nu mai exişti
şi e tăcere frântă prin biserici
şi nu mai e în jur vreo alinare,
deja ne regăsim aproape sferici
în mugurul mocnind pe lumânare,
deja nisip se prăbuşeşte mitul
să-nlocuiască stelele din cer
şi lumânarea-i stinsă de cuţitul
apocalipsei marelui mister,
iar apele din concreteţea vieţii
au eşuat aglomerat în spume
care dispar sub raza dimineţii:
ce vremuri, Doamne, de sfârşit de lume!