apocalipsa

ce vremuri, Doamne, de sfârşit de lume!

pământu-i asuprit de anticrişti

ce interzic încrâncenaţi anume

doar plânsul nostru, căci nu mai exişti

şi e tăcere frântă prin biserici

şi nu mai e în jur vreo alinare,

deja ne regăsim aproape sferici

în mugurul mocnind pe lumânare,

deja nisip se prăbuşeşte mitul

să-nlocuiască stelele din cer

şi lumânarea-i stinsă de cuţitul

apocalipsei marelui mister,

iar apele din concreteţea vieţii

au eşuat aglomerat în spume

care dispar sub raza dimineţii:

ce vremuri, Doamne, de sfârşit de lume!