De unde luăm puterea de a trăi? | Dragusanul.ro

De unde luăm puterea de a trăi?

 

Nepoţii de la Cluj-Napoca şi strănepoţii de la Breaza

 

Atât de adânc mi-au răscolit sufletul pruncuţii ucraineni, aduşi, din calea războiului, pe pământul românesc de care mai avem parte, încât, aproape instinctual, mi-am amintit de pruncuţii din jurul nostru, pe lângă care trecem, adesea, cu prea multă însingurare, aproape cu dezinteres.  Am şi eu, în neamul meu, astfel de scăpărări de lumină vie şi durabilă, care, în fond, îmi dau şi putere de viaţă, dar şi dăinuire adevărată, temeinică. Trei dintre ei, nepoţi de la nepoţii Ovidiu şi Nicoleta Hojda, trăiesc la Breaza. Trei fecioraşi frumoşi, sensibili şi inteligenţi, pe care întotdeauna i-am ţinut de egali cu nepoţii pe care mi i-a dăruit bunul Dumnezeu din sângele şi din sufletul meu. Doi dintre ei s-au născut în Spania şi, tocmai de aceea, poartă nume iberice: Antonio şi Raul.

 

Raul, iar în uşa magaziei, Darius şi Antonio

 

Celălalt, mezinul, s-a născut acasă, la Breaza, după întoarcere şi după râvnirea încredinţării că şi aici se poate trăi, că şi aici se poate zidi un viitor care să merite trăit. El e Damian, pruncuţ cuminte, dar cu personalitate puternică, de munte care nu se lasă clintit decât de armoniile timpului şi nicidecum de vitregiile lui. Mi-s tare dragi toţi cei trei strănepoţi, iar faţă de părinţii lor, oameni harnici şi vrednici, am doar dezarmantă admiraţie.

 

Carina şi Damian

 

Fotografiile de care mă folosesc au fost făcute în urmă cu aproape patru ani, în 2018. Între timp, fecioraşii au mai crescut şi îşi fac propriile lor visuri. Toţi au înţeles, inclusiv mezinul, că în viaţă poţi birui doar cu multă, multă ştiinţă de carte, care să-ţi ofere autoritate. Nu neapărat diplome, ci ştiinţă, adică lumină, adică autoritate reală. Sunt sigur că Ovidiu şi Nicoleta vor fi chezăşia transformării mugurilor în flori şi în fructe. Nimic altceva nu mai contează, oricât de dură ar fi ziua, ora sau clipita. În fond, odată cu naşterea primului copil, fiecare dintre noi se transformă în rădăcină, bucurându-se de anotimpuri prin devenirile care urmează.

 

Există, totuşi, vreo diferenţă între mamele ucrainence, care plâng tragedia nedreaptă a neamului lor, şi mamele românce de acasă? Nu există nici o diferenţă, pentru că fiecare dintre ele este o eroină, dacă are darul de a-şi trăi, pe deplin şi aproape cu disperare, copilaşii.