alean

vreme piezişă, vreme piezişă,

sufletul meu iar se furişă

stelele nopţii să le atingă,

poate începe vreuna să-l ningă,

poate din cupa lui o să bea

linişte blândă câte o stea:

dor mi-i de cântec, nişte viori

mă-nfaşă discret în albe ninsori

scări către cer, scări înspre zări,

sufletul meu s-a făcut depărtări

şi cântă, şi cântă, şi cântă tăcere,

cânte cu mine cine vrea să mai spere:

cânte şi cupa aceea cu vin

să o închine înalt în senin

poate i-i sete cuiva de departe,

poate adoarme în filă de carte

perina mea de speranţă şi vis

lui să îi fie poemul nescris