o floare de gutui
am existat, m-au şi văzut câţiva
cum semănam cu patimă cuvinte
închipuindu-mi limpede că va
veni un om, să-nceapă să le cânte,
dar munţii rămăseseră departe,
iar noaptea scufundată în oglindă
se răzvrătea în pagina de carte
şi încerca de suflet să mă prindă:
opreşte-te!, i-am zis şi-am frânt din pâine
cât mi se cuvenise din noroc,
paharul cel cu vin l-oi duce mâine
sau când veni-va clipa cu soroc,
opreşte-te!, i-am zis, dar nu ştiu cui
căci împrejur era numai lumină,
iar cântecul – o floare de gutui –
sorbind din ea luminii se închină