Invocaţie şamanică pentru oprit ploaia
nu mai plouă, poate, poate
va veni din nou şamanul
să se reazeme pe coate
şi să dea pe cer cu banul
pentru cântec şi descântec
şi horiri cu leacuri sfinte,
hai, îndură-te, părinte
şi fă spaţiu pentru cântec,
pentru suflet care cată
doar în ceruri un contur
şi din aripi ne arată
adâncimea din azur,
deci îndură-te, părinte,
iar de cei ce ţi se-nchină,
cântecul e o lumină,
deci desferecă-l cuvinte!
Duminică, 7 iulie, la Vatra Dornei ploua dens din nouri groşi, cenuşii. Trebuia să plec la probele de sunet, dar îmi uitasem umbrela acasă. Înainte de a pleca prin ploaie, am scris, în două minute, o invocaţie şamanică pentru oprit ploaia, pe care, apoi, am citit-o cu glas tare. Amuzată, nevastă-mea a privit pe fereastră şi a izbucnit în râs: nu doar că s-a oprit ploaia, dar, în cele 3-4 minute, şi nourii au dispărut de pe cerul recucerit de azur. Habar nu am dacă e o pură întâmplare, dar aceasta este povestea poemului de mai sus.
