Invocaţie şamanică pentru oprit ploaia

nu mai plouă, poate, poate

va veni din nou şamanul

să se reazeme pe coate

şi să dea pe cer cu banul

pentru cântec şi descântec

şi horiri cu leacuri sfinte,

hai, îndură-te, părinte

şi fă spaţiu pentru cântec,

pentru suflet care cată

doar în ceruri un contur

şi din aripi ne arată

adâncimea din azur,

deci îndură-te, părinte,

iar de cei ce ţi se-nchină,

cântecul e o lumină,

deci desferecă-l cuvinte!

Duminică, 7 iulie, la Vatra Dornei ploua dens din nouri groşi, cenuşii. Trebuia să plec la probele de sunet, dar îmi uitasem umbrela acasă. Înainte de a pleca prin ploaie, am scris, în două minute, o invocaţie şamanică pentru oprit ploaia, pe care, apoi, am citit-o cu glas tare. Amuzată, nevastă-mea a privit pe fereastră şi a izbucnit în râs: nu doar că s-a oprit ploaia, dar, în cele 3-4 minute, şi nourii au dispărut de pe cerul recucerit de azur. Habar nu am dacă e o pură întâmplare, dar aceasta este povestea poemului de mai sus.