cum se zidesc în tine lumânare

să fii în gară gata de plecare

şi să aştepţi ceva şi să nu pleci,

ci să-ţi găseşti contur de lumânare

în şinele pe care le petreci

din tălpi spre creştet de o veşnicie

drept axa ta vibrând neliniştit,

să iei albastrul şinei ca să-ţi fie

un fel de gând de-a pururi tăinuit,

să vezi cum trenul vine şi se duce

de parcă-ai fi o piatră din taluz

zvârlită undeva, la o răscruce,

prin cel mai cosmic şi târziu abuz,

să-ţi calce-n suflet numai călătorii

şi sunetele trecerii spre zare

şi să auzi lăuntric numai zorii

cum se zidesc în tine lumânare