câtă vreme munții cântă

munții care-au fost altare

încă freamătă pe cer

risipind în fiecare

taina marelui mister,

dar se-aud cum stau la pândă

și cum se îndeasă furii

pe când trâmbițe osândă

țipă sunetele urii,

iar cuțitele lor ude

de-ntuneric presupus

caută tot mai zălude

coasta bunului Iisus

ca să-și lege strâns supușii

în robie milenară,

parcă-aud în dosul ușii

țipăt lacrima amară,

dar încă există munții

care vindecă de teamă

și încing în jurul frunții

doar lumină bună, mamă,

când prin cosmice livezi

dă în rod șoptirea sfântă:

încă ai în ce să crezi

câtă vreme munții cântă