a sosirii tale, Doamne
Toamnă bucovineană – foto: Victor T. RUSU
regăsindu-te-n natură,
frumuseţii tale, Doamne,
verbele ce-mi cresc pe gură
dau conturul blândei toamne
şi se-nchină, şi se-nchină
de din zori în scăpătat
întrupându-se lumină
ca să poposeşti la sfat
sus, în ceruri, la cărbunii
de străbunii mei aprinşi
ca să îmi arunce funii
de aleanuri vechi cuprinşi,
şi când joacă, focuri, focuri
se împrăştie pe cer
căci e vremea ca prin jocuri
să te afle în mister
regăsind icoana sfântă
a căderii în alean
doar în viaţa care cântă
raiul tău cotidian
şi cu ei rămân de strajă
întomnat de alte toamne
şi mi-i viaţa ca o vrajă
a sosirii tale, Doamne
