Fantezie de Carina Ioana Ignat
a doua zi am dat cu zarul
şi-am câştigat nişte speranţă
pe care viscolul din iarnă
o-nfăşura pe depărtări
şi presura în ambianţă
acelaşi cântec sfânt cobzarul
de parcă i-am ursit să cearnă
clipite, doruri şi uitări,
iar tu îmi aşterneai pe masă
numai poemele nescrise
şi închinam ca din pocale
sorbind cuvinte de alean,
din cer ferestrele deschise
rupeau lumina ce apasă
acelaşi început de cale
crucificat pe noul an
Radu Bercea: Ultima confesiune
a tot nins din ceruri cu
albul cosmicelor şoapte,
ziua fumegă în noapte,
d’Aina, Doamne, şi d’Ainu,
vara scapătă în iarnă
şi-o aud bătută-n cuie,
d’Ainu e, iar d’Aina nu e
primăvara s-o aştearnă
şi mugeşte Capricornul
şi doar viforul din nări
năpustit pe depărtări
dezveli pădurii cornul
să ne-aşternem într-o taină
ferecată-n zodiac
ca din arce să-ţi desfac
sensul trecerilor, d’Aină,
să-ţi trăiesc aleanul sfânt
drept un început de lume
închinându-mă anume
numai albului veşmânt,
să-nţeleg că iarna nu
o să-ncapă în urmaşi
câtă vreme ne mai laşi
d’Aina, Doamne, şi d’Ainu
Acuarelă de Radu Bercea
coborât-a coborând
leru-i ler să mă supună
să-i fiu taină până când
dezrobit de vestea bună
mă voi naşte leru-i ler
şi păşind peste ninsoare
o să poposesc în cer
lângă focuri călătoare
lângă focuri de popas
risipind prin cer tăciunii
doar colindei să-i dau glas
împreună cu străbunii
căci îi port şi-i duc cu mine
prin destin şi ca mister
pe sub streaşina luminii
să mă aflu leru-i ler
Acuarelă de Radu Bercea
se-aprind luminile-n oraşe
iar condamnaţii la-ntuneric
petrec la mesele tăcerii
învinşi de cupele cu vin,
deasupra-s stelele vrăjmaşe
şi-un necuprins atât de sferic
înşfacă aripile serii
şi le transformă în destin
să poţi zbura cu o ninsoare
ce va veni să-ţi dea de veste
că va fi altă înviere
în vămile de sub ninsori
şi-n cer un corn de vânătoare
măsoară filele-n poveste
doar condamnaţii să mai spere
în întrupările din zori,
dar tu, dacă te ai pe tine,
de viscol nu te laşi răpus
şi mi te vindeci cu pădurea
captivă-n patru depărtări
căci vin colinde să-ţi închine
acelaşi cântec presupus
şi-ncărunţind din veci aiurea
sub jarişte de lumânări
Desen de Nicolae Crasi
vine vremea din părinţi
şi se-aşterne la fereastră,
iar în zare munţii sfinţi
sorb din aşteptarea noastră
murmurând parcă-ntr-o doară
cântecul desprins din stele,
iată, urmele de-afară
scriu cu cântece şi ele
prin zăpezi fără prihană
care-şi caută popas,
candela de sub icoană
a pornit şi ea la pas
înspre cer, să-şi afle locul
cuvenit numai în cer,
iar în casă aud focul
cum îmi cântă: leru-i ler,
cum îmi cântă şi descântă
despre naşteri şi ursiri
într-o noapte care-i sfântă
când desferecă vestiri
şi prin creanga îngheţată
şi prin ierbi de sub nămeţi
şi când cântecul se-arată
drept vestire să-l înveţi