d’Aina, Doamne, şi d’Ainu

Radu Bercea: Ultima confesiune

a tot nins din ceruri cu

albul cosmicelor şoapte,

ziua fumegă în noapte,

d’Aina, Doamne, şi d’Ainu,

vara scapătă în iarnă

şi-o aud bătută-n cuie,

d’Ainu e, iar d’Aina nu e

primăvara s-o aştearnă

şi mugeşte Capricornul

şi doar viforul din nări

năpustit pe depărtări

dezveli pădurii cornul

să ne-aşternem într-o taină

ferecată-n zodiac

ca din arce să-ţi desfac

sensul trecerilor, d’Aină,

să-ţi trăiesc aleanul sfânt

drept un început de lume

închinându-mă anume

numai albului veşmânt,

să-nţeleg că iarna nu

o să-ncapă în urmaşi

câtă vreme ne mai laşi

d’Aina, Doamne, şi d’Ainu