a doua zi după Hristos

Lacroix: Naşterea Domnului

a doua zi după Hristos

va trece ca şi alte zile

prin veacul tot mai furios

purtând stigmatele ostile

şi-n noi va fi ca o furie

parcursul bietului destin

căci nu sorbim din bucurie

precum din cupele cu vin

şi Naşterea nu ne cuprinde

în largul ei mântuitor,

pe-afară-au răsunat colinde

precum un scrâşnet de zăvor

şi-n lume s-au tot tras obloane

şi ne-am ascuns în obloniri,

luminile de la icoane

au plâns cu lacrime subţiri,

dar chiar şi plânsu-i prea departe

ca să-l trăim a doua oară,

zăvoru-i lacom şi desparte,

iar încăperea ne-mpresoară

cu candeli fără de prihană

vestind luminilor prinos

şi-aud cum lunecă-n icoană

a doua zi după Hristos

cântându-mi tainic leru-i ler

am auzit cum universul

a dat un ţipăt şi-o speranţă,

în pagini aşternuse versul

un fel de cosmică distanţă

şi literele fascinate

s-au fost desprins şi risipit,

şedeam cu tâmplele pe coate

şi-n litere am aţipit

visând zăpezi primordiale

şi-nfăşurându-mă-n ninsori

mereu în poarta casei tale

ca să primesc colindători

ce-aduc o veste minunată,

dar care nu va mai rodi

şi, dintr-odată, dintr-odată

în lume se făcuse zi

şi am păşit şi mi-a fost teamă

de rătăcirea prin lumină

şi te-am strigat pe nume, mamă,

în vremea care va să vină,

dar literele, tot desprinse

şi subjugate de mister,

pluteau spre zare necuprinse

cântându-mi tainic leru-i ler

şi-s fericit: îmi vin nepoţii!

nu a mai nins şi n-o să ningă,

dar taina-i sfântă cât cuprinde

şi nu-i răsuflet să o stingă

când vin nepoţii să-mi colinde,

deci rezemându-mă în file

îmi pun cuvintele să tacă,

cică mai sunt vreo două zile

şi casa-mi rai o să se facă

şi-aud cum candele aprinse

în suflet ca un puls divin

îmi luminează necuprinse

poteci din ce mi-a fost destin

şi mulţumind ca într-o rugă

mă-nclin stejar pe calea sorţii,

pe zare caii trec în fugă

şi-s fericit: îmi vin nepoţii!

Ler, Oi, Leru-i Ler!

bradul casei urcă-n cer

şi-l acopăr stelele,

în înalt şi în mister

iarăşi cântă ielele

pe când munţii calmi din zări

ce le ţin isoanele

prin ninsori, prin depărtări

clatină icoanele,

bradul casei urcă sus

şi îşi cheamă soţii

să arate ce le-a pus

şi-or afla nepoţii

cu fireasca bucurie

iscodind plăpândă

până când o să-mi mai fie

neamul o colindă:

şi-aud bradul fremătând

când măsoară clipele

care-mi troienesc în gând

gândul cu aripile,

hai, te-nalţă, gând al meu,

nu mai sta stingher,

auzi, cântă Dumnezeu:

Ler, Oi, Leru-i Ler!

ce curg din coasta lui Iisus

Fantezie de Carina Ioana Ignat

hai, scrie despre fericire,

mi-ai zis de parcă în cuvinte

s-ar deştepta puteri divine

spre săvârşire de minuni

şi-am pus poemul să înşire

ce ne aşteaptă înainte

ca un izvor desprins din mine

ca să se piardă în genuni,

apoi a fost să fiu oglindă

în care şi-au făcut sălaşe

puzderii leneşe de stele

din cerul încă mult prea sus

şi-aud cum timpul mă colindă

şi lasă urme uriaşe

în toate cântecele mele

ce curg din coasta lui Iisus