cântându-mi tainic leru-i ler

am auzit cum universul

a dat un ţipăt şi-o speranţă,

în pagini aşternuse versul

un fel de cosmică distanţă

şi literele fascinate

s-au fost desprins şi risipit,

şedeam cu tâmplele pe coate

şi-n litere am aţipit

visând zăpezi primordiale

şi-nfăşurându-mă-n ninsori

mereu în poarta casei tale

ca să primesc colindători

ce-aduc o veste minunată,

dar care nu va mai rodi

şi, dintr-odată, dintr-odată

în lume se făcuse zi

şi am păşit şi mi-a fost teamă

de rătăcirea prin lumină

şi te-am strigat pe nume, mamă,

în vremea care va să vină,

dar literele, tot desprinse

şi subjugate de mister,

pluteau spre zare necuprinse

cântându-mi tainic leru-i ler